Aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen se află pe ordinea de zi a Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) din 5 decembrie, exact în forma în care a figurat și pe agenda JAI din decembrie 2022, când Austria a blocat intrarea României în spațiul european de liberă circulație. Tema a fost repusă pe agendă deși Viena a transmis în mod repetat că nu și-a schimbat poziția, scrie hotnews.
Anunțul privind includerea acestei teme pe ordinea de zi a Consiliului JAI a fost făcut de către europarlamentarul USR Vlad Gheorghe:
- „Acum la Bruxelles: aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen, pe ordinea de zi a Consiliului JAI din 5 decembrie! Mentionarea în agenda Consiliului este aproape identică față de cea de anul trecut, de la ședința în care veto-ul Austriei ne-a ținut la cozile Europei încă un an. Este ultimul tren pentru țara noastră, rămâne să vedem dacă toată presiunea pusă de Comisie, de Parlament, de fiecare dintre noi a funcționat și România va fi parte din spațiul liber de circulație european, așa cum merită încă din 2011”.
- Decizia de a cere punerea pe ordinea de zi a consiliului JAI a aderării Românie și Bulgariei vine în contextul în care președinția spaniolă a UE, precum și Comisia Europeană au anunțat în mai multe rânduri că cele două țări trebuie primite în Schengen.
- De asemenea, în iulie acest an, Parlamentul European a adoptat o rezoluție, prin care, indirect, face din Austria o problemă a Uniunii Europene, veto-ul său fiind considerat a lovi la temelia construcției comunitare. Tema a fost repusă pe agendă deși Viena a transmis în mod repetat că nu și-a schimbat poziția. Ultimul semnal a fost transmis vineri de către ministrul de Externe al Austriei, Alexander Schallenberg, care a spus că Viena își menține veto-ul față de extinderea spațiului Schengen cu România și Bulgaria. Oficialul austriac a insistat însă că blocada nu ar fi îndreptată împotriva României sau a Bulgariei, existând „o problemă fundamentală” cu Schengen.
- Președintele Austriei, Alexander Van der Bellen, al cărui rol este unul formal, spunea săptămâna trecută că decizia Guvernului federal de a bloca aderarea României și Bulgariei la Schengen a fost una greșită și speră că „într-o bună zi aceasta va fi revizuită”.
- Aderarea României și Bulgariei la Schengen a fost blocată de Austria și de Olanda la Consiliul JAI din decembrie 2022. Bucureștiul a avut sprijinul a 26 de state membre UE, dar a fost blocată de Austria, care continuă să se opună.