Amenzi de peste două milioane de lei, aplicate de CA în 2022. Raportul de activitate, prezentat în plenul Parlamentului

14 апреля 2023, час 13:15

Consiliului Audiovizualului (CA) a prezentat raportul de activitatea pentru anul 2022 în plenul Parlamentului. Astfel, pe parcursul anului trecut, CA a aplicat 447 de sancțiuni furnizorilor de servicii media și distribuitorilor pentru nerespectarea legislației care reglementează activitatea în domeniul audiovizualului. Este vorba despre 235 de amenzi în sumă totală de 2 340 000 de lei și 212 de avertizări publice.

Potrivit raportului, 95 de sancțiuni au fost aplicate pentru încălcarea articolului 13 din Codul serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova, care se referă la asigurarea informării corecte. 

Totodată, pe parcursul anului 2022, membrii Consiliului Audiovizualului au acordat o atenție deosebită felului în care sunt mediatizate subiectele despre agresiunea Federației Ruse împotriva Ucrainei și despre criza de securitate din regiune. 

Astfel, membrii CA au constatat că unele posturi TV nu au asigurat informarea corectă, încălcând principiile bunei credințe, imparțialității, echilibrului de opinii și al separării faptelor de opinii. În consecință, au fost aplicate 55 de sancțiuni în sumă totală de 213 000 de lei.

Consiliului Audiovizualului a mai inițiat, din oficiu, controlul privind corectitudinea cu care au fost reflectate tema refugiaților sau decizia de interzicere a simbolurilor ce ilustrează și justifică agresiunea militară. A mai fost inițiată, din oficiu, o monitorizare referitoare la ținuta lingvistică în programele de știri și cele de dezbateri.

În anul 2023, potrivit președintei Consiliului Audiovizualului, Liliana Vițu, instituția își propune, în continuare, să pună accent pe respectarea prevederilor ce țin de programele audiovizuale locale, protejarea spațiului audiovizual național, asigurarea informării corecte, respectarea regimului juridic al proprietății, precum și pe reflectarea alegerilor locale din 2023.

Totodată, urmare a prezentării raportului, Comisia cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media a emis o serie de recomandări pentru activitatea CA. 

Printre ele figurează consolidarea capacităților instituționale și asigurarea unor bune relații de cooperare cu autoritățile de reglementare europene, cu instituțiile internaționale și naționale și cu societatea civilă.

Василой подал в суд на МВД: он не согласен с обвинениями по делу о стрельбе в аэропорту
Василой подал в суд на МВД: он не согласен с обвинениями по делу о стрельбе в аэропорту
Скандал на КПП: нетрезвая сотрудница погранполиции напала на украинку
/ВИДЕО/ Скандал на КПП: нетрезвая сотрудница погранполиции напала на украинку
В Италии мужчину приговорили к 4 годам колонии: он оставил молдавского рабочего умирать
В Италии мужчину приговорили к 4 годам колонии: он оставил молдавского рабочего умирать
30 дней одиночной камеры для Нестеровского: Какой приговор вынесли Лозован?
30 дней одиночной камеры для Нестеровского: Какой приговор вынесли Лозован?
FT: В США решили передать Украине ракеты ATACMS, но не стали об этом заявлять публично
FT: В США решили передать Украине ракеты ATACMS, но не стали об этом заявлять публично

Передвижные пункты вакцинации сегодня будут дежурить в Центре и на Буюканах

28 декабря 2021, час 09:13

В столице продолжают работу мобильные пункты вакцинации, оборудованные в общественном транспорте. 

Cегодня троллейбус будет находиться в секторе Центр на улице Арборилор вблизи ТЦ Shopping Malldova, а автобус на Буюканах по адресу:  Каля Ешилор, 10, возле магазина Fourchette.

Пункты вакцинации будут работать с 10:00 до 18:00.

Граждане могут идентифицировать эти транспортные единицы по стикерам со словами в поддержку кампании вакцинации против COVID-19.

Представлены результаты обысков по делу о незаконном финансировании партий и отмывании денег
Представлены результаты обысков по делу о незаконном финансировании партий и отмывании денег
Скандал на КПП: нетрезвая сотрудница погранполиции напала на украинку
/ВИДЕО/ Скандал на КПП: нетрезвая сотрудница погранполиции напала на украинку
Итоги недели. Выдворение главы Sputnik Молдова: реакция Москвы
/ВИДЕО/ Итоги недели. Выдворение главы Sputnik Молдова: реакция Москвы
Поступило сообщение о минировании ТЦ MallDova. Людей эвакуировали
Поступило сообщение о минировании ТЦ MallDova. Людей эвакуировали
Скандал в ВСМ: Юлиан Мунтян намерен подать в отставку
/ВИДЕО/ Скандал в ВСМ: Юлиан Мунтян намерен подать в отставку
TelegramWhatsappViber
Отправить нам новость

© 2023 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram