Clubul Everton a fost vândut unei firme americane cu capital privat a anunţat gruparea din Premier League, pentru care patronul Farhad Moshiri ar primi 640 de milioane de euro.
Fondul cu sediul în Miami a precizat că a semnat o înţelegere cu miliardarul britanico-iranian Farhad Moshiri pentru achiziţia a 94,1% acţiuni.
''Suntem încântați de oportunitatea de a deveni parte a familiei Everton, ca gestionari ai clubului şi considerăm un privilegiu să putem construi pe mândrele sale moșteniri şi valori'', a afirmat Josh Wander, fondatorul companiei.
Firma americană are mai multe cluburi în portofoliul său, inclusiv gruparea italiană Genoa şi echipa belgiană Standard Liege, dar are şi pachete de acţiuni la Sevilla şi la Melbourne Victory.
Farhad Moshiri, fost acţionar la Arsenal, a achiziționat inițial 49,9% din acțiunile lui Everton în 2016.
Până în ianuarie 2022, el şi-a crescut pachetul de acţiuni până la 94,1%, cu o injecție de capital de 100 de milioane de lire.
În ciuda faptului că a investit în transferuri aproape 750 de milioane de euro pentru a întări echipa, Everton a coborât în subsolul clasamentului şi a luptat pentru evitarea retrogradării în ultimele sezoane.