Două camioane s-au făcut scrum într-o parcare de la Vulcănești, Unitatea Teritorial Administrativă Găgăuzia. Potrivit presei din regiune, proprietarul companiei de transport, care deține vehiculele, este convins că focul ar fi fost pus în mod intenționat.
„A fost 100% incendiere intenționată. Cine a făcut-o și de ce, vor stabili polițiștii”, a spus proprietarul, transmite gagauzinfo.md.
Preliminar, au fost provocate prejudicii materiale în valoare de aproximativ 150 de mii de euro.
Potrivit poliției, din fericire, nu au fost înregistrate victime umane. Pe acest caz a fost pornită o anchetă.