Slovacia și Ungaria s-au calificat la Campionatul European din 2024, iar favoritele au obținut noi victorii

17 ноября 2023, час 17:40

Slovacia și Ungaria s-au calificat aseară la Campionatul European din 2024, în timp ce favoritele Spania și Portugalia au obținut noi victorii împotriva adversarilor. 

Penultima etapă din preliminariile Euro 2024 a început aseară, iar două naționale și-au asigurat încă două "bilete" pentru turneul final din Germania. Ungaria a obținut o nouă calificare la un campionat european, după ce a obținut o remiză dramatică în fața Bulgariei, 2-2.

Maghiarii, care aveau nevoie de doar un punct, au deschis scorul prin Adam în minutul 10, însă naționala de la sud de Dunăre a întors rezultatul. Delev a restabilit egalitatea până la pauză, iar Despodov a făcut 2-1 din penalty în minutul 78. 

Oaspeții reușit însă să obțină un punct la limită, după ce în prelungiri, mijlocașul Petkov și-a introdus mingea în proprie poartă. Acea reușită a marcat cea de-a treia calificare consecutivă a maghiarilor la un Euro, după ce înainte nu mai participase de 44 de ani.

O altă națională care s-a calificat aseară a fost Slovacia, care grație victoriei de acasă cu Islanda, scor 4-2, care a distrus orice speranță a lui Luxemburg. Oaspeții au deschis scorul prin Oskarsson, însă, până la pauză Kucka și Duda au întors rezultatul în favoarea gazdelor, care s-au dezlănțuit în debutul părții secunde. Dubla lui Haraslin a dus scorul la 4-1, iar până la final insularii au mai redus din diferență prin Gudjohnsen.

Portugalia, deja calificată, a dispus cu 2-0 în deplasare de Liechtenstein. Ambele goluri au venit în partea secundă. Cristiano Ronaldo și Joao Cancelo au marcat în partida de la Vaduz. 

Spania, o altă forță a preliminariilor, s-a impus în fața Ciprului cu 3-1, într-un meci în care Lamine Yamal a marcat din nou pentru iberici, la doar 16 ani. Până la pauză Oyarzabal și Joselu au marcat pentru un scor de reprezentare. 

Gazdele au înscris golul de onoare în minutul 75 prin Pileas. Victorii aseară au mai obținut Azerbaidjan, Luxemburg, Austria și Muntenegru. 

США ввели новые санкции против Марины Таубер
США ввели новые санкции против Марины Таубер
/ВИДЕО/ В Краснодарском крае упал российский военный самолет А-50
/ВИДЕО/ В Краснодарском крае упал российский военный самолет А-50
Главу инспектората по пробации восстановили в должности после закрытия уголовного дела
Главу инспектората по пробации восстановили в должности после закрытия уголовного дела
Днем до +17°C! Прогноз погоды на сегодня, 24 февраля
Днем до +17°C! Прогноз погоды на сегодня, 24 февраля
В память о жертвах войны в Украине TV8.md 24 февраля отображается в черно-белом фильтре
В память о жертвах войны в Украине TV8.md 24 февраля отображается в черно-белом фильтре

24 февраля 2024, час 14:03
/ВИДЕО/ Одно желание - своя вода: жители Мэгура Веке ежедневно преодолевают километры пути
/ВИДЕО/ Одно желание - своя вода: жители Мэгура Веке ежедневно преодолевают километры пути
США ввели новые санкции против Марины Таубер
США ввели новые санкции против Марины Таубер
/ВИДЕО/ "Пятый день не могу его увидеть". Мать Навального потребовала выдать ей тело сына
/ВИДЕО/ "Пятый день не могу его увидеть". Мать Навального потребовала выдать ей тело сына
/ВИДЕО/ В Краснодарском крае упал российский военный самолет А-50
/ВИДЕО/ В Краснодарском крае упал российский военный самолет А-50
“Я двумя руками - за”. Слусарь высказался об обнародовании списков фермеров, получающих субсидии
“Я двумя руками - за”. Слусарь высказался об обнародовании списков фермеров, получающих субсидии

Подпишитесь на новости по электронной почте

TV8.md - новостной сайт из Молдовы с актуальными социальными, политическими и экономическими новостями, прогнозом погоды, политическими ток-шоу, интервью и расследованиями.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Материалы, опубликованные на tv8.md, доступны только со ссылкой на источник и посредством активной ссылки на страницу статьи.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram