Activitatea întreprinderii SRL „Danube Oil Company”, ale cărei silozuri de cereale din Portul Internațional Liber Giurgiulești au luat foc în ultimele săptămâni, a fost sistată. Potrivit deputatei Ina Coșeru, întreprinderea nu deține Autorizația de Mediu pentru emisia în atmosferă a poluanților de la sursele fixe de poluare.
În contextul incendiilor din Portul Giurgiulești, deputata a efectuat o vizită la întreprindere.
„Am avut o ședintă de lucru cu managementul Danube Oil Company, personalul ingineresc și conducerea Consiliului Raional Cahul. Din discuțiile purtate am ințeles că au fost mai multe erori admise în procesul de proiectare a obiectivului si edificarea acestuia. (...) Urmare a vizitei am insistat ca a doua zi instituțiile de control să se deplaseze în mod de urgență întreprindere să evalueze nivelul de poluare, deținerea actelor permisive de către antreprenor, respectarea normelor de mediu, precum și deținerea planului de acțiuni în cazul unor eventuale accidente industriale”, a menționat deputata.
Ulterior, a fost inițiat un control de către Inspectoratul pentru Protecția Mediului în vederea identificării gradului de poluare adus mediului ca rezultat al activității făbricii de uleiuri.
„La momentul controlului a fost constatat faptul că, întreprinderea nu deține Autorizația de Mediu pentru emisia în atmosferă a poluanților de la sursele fixe de poluare. În rezultatul controlului efectuat de Inspectoratul Protecția Mediului, s-a decis sistarea activității întreprinderii SRL ”Danube Oil Company” care are un pericol eminent pentru mediu, până la elucidarea tuturor neconformităților și obținerea actelor permisive de mediu”, a subliniat Ina Coșeru.