Război în Ucraina, ziua 486: Prigojin renunță la revolta armată și se refugiază în Belarus. Kievul anunță succese pe front

missing
24 июня 2023, час 22:35

Noapte tensionată în Rusia unde mai multe oraşe au fost în alertă după ce liderul grupului de mercenari Wagner a pornit ceea ce părea a fi o tentativă de lovitură de stat, după ce o tabără a mercenarilor ar fi fost lovită de o rachetă rusească. Informația a foat negată însă de Ministerul Apărării. Totuși a urmat o lovitură de teatru în rebeliunea de pe teritoriul Rusiei. Şeful mercenarilor ruşi răzvrătiţi Evgheni Prigojin a declarat spre finalul zilei de sâmbătă că a ordonat luptătorilor săi, care au avansat spre Moscova, să se întoarcă la bazele lor pentru a evita vărsarea de sânge, transmite Reuters.

Ministerul ucrainean al Sănătăţii îi îndeamnă pe ucraineni să nu intre în panică, după ce preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat Moscova de pregătirea unui ”atentat terorist” vizând centrala Nucleară Zaporojie ocupată de ruşi, implicând ”radiaţii” - o ieşire care îngrijorează populaţia Ucrainei, relatează AFP, informează News.ro. Pe de altă parte, Vladimir Soloviov, principalul propagandist al președintelui rus Vladimir Putin, amenință România cu un atac cu „arme nucleare tactice”. Mihailo Podoliak, consilierul preşedintelui Zelenski, a spus că acţiunile şefului mercenarilor ruşi Evgheni Prigojin sunt o "operaţiune antiteroristă" şi a declarat că "totul este abia la început în Rusia". În timp ce în Rusia au avut loc turbulenţe, în Ucraina, forţele Kievului au reuşit să avanseze pe frontul de est - potrivit armatei ucrainene, citate de Sky News.

UPDATE Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, susține că președintele belarus Alexandr Lukașenko s-a autopropus drept mediator în situația tensionată, fiindcă îl cunoaște pe Evgheni  Prigojin de peste 20 de ani.

UPDATE Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a afirmat, sâmbătă seară, în discursul adresat naţiunii, că ţara sa va fi cu siguranţă capabilă să protejeze Europa de orice forţe ruseşti, şi nu contează cine le comandă, transmite News.ro. El a vorbit în rusă şi a spus că „omul de la Kremlin este evident foarte speriat şi probabil că se ascunde undeva”, potrivit G4media.

UPDATE Dosarul penal deschis pe numele lui Evgheni Prigojin va fi clasat. Anunțul a fost făcut în seara zilei de purtătorul de cuvânt al Kremlinului, după ce Prigojin a anunțat că pune capăt marșului spre Moscova. Totodată, Kremlinul anunță că Prigojin urmează să plece în Belarus, fără a preciza ce urmează să facă acolo, având cuvântul de onoare al lui Putin, iar luptătorii Wagner care au participat la ultimele evenimente ni vor fi urmăriți penal de autorități, grație reușitelor lor de pe front.

UPDATE În timp ce în Rusia se produceau tulburări, în Ucraina, forțele Kievului au reușit să avanseze pe frontul de est – potrivit armatei ucrainene, transmite Sky News. Trupele lui Volodimir Zelenski au obținut câștiguri în apropierea orașului Bahmut din est – o zonă ocupată de grupul de mercenari Wagner – și într-o zonă mai la sud. Ministrul adjunct al Apărării, Hanna Maliar, a declarat că a fost lansată o ofensivă în apropierea unui grup de sate care înconjoară orașul. „În toate aceste zone, am făcut progrese”, a scris Maliar, scrie G4media. 

UPDATE Oficialii serviciilor de informații din Statele Unite cred că șeful Wagner, Evgheni Prigojin, plănuia de ceva timp o provocare majoră la adresa conducerii militare a Rusiei, au declarat pentru CNN trei persoane familiare cu acest subiect - dar nu era clar care ar fi fost scopul final, scrie Știripesurse.

UPDATE Președintele rus Vladimir Putin a vorbit la telefon cu omologul său belarus Alexandr Lukașenko, mulțumindu-i liderului de la Minsk pentru ajutorul oferit in detensionarea situației, potrivit Interfax. Totodată, Lukașenko i-a oferit detalii lui Putin despre discuțiile purtate cu șeful Wagner, Evgheni Prigojin.

UPDATE Postul de televiziune rusesc controlat de stat RT raportează că trupele Wagner par să se pregătească să plece din Rostov. Din imaginile video postate pe rețelele de socializare se poate observa cum trupele Wagner fac poze cu oamenii de pe stradă și râd în grup, scrie Știripesurse.

UPDATE Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, are o primă reacție după ce șeful Wagner, Evgheni Prigojin, a anunțat oprirea revoltei din Rusia. „Astăzi, lumea a văzut că șefii Rusiei nu controlează nimic. Nimic. Haos total. Absența totală a oricărei previzibilități. În primul rând, lumea nu ar trebui să se teamă. Știm ce ne protejează. Unitatea noastră", a declarat Zelenski, potrivit Știripesurse.

UPDATE Analiștii spun pe rețelele sociale că Prigojin ar fi primit garanții personale de securitate de la Moscova, plus pentru gruparea pe care o conduce. În plus, ar fi primit asigurări că vor fi demiși liderii militari ruși ai campaniei din Ucraina: ministrul Apărării Serghei Soigu și şeful Statului Major Valeri Gherasimov, potrivit Ziare.com.

UPDATE Wagner renunță și se retrage! Anunțul lui Evghenii Prigojin: „Am mărșăluit până la 200 de kilometri de Moscova. Acum, a sosit momentul în care se poate vărsa sânge. Dându-ne seama de acest lucru, întoarcem coloanele și mergem în direcția opusă, în taberele de campanie".

UPDATE Presa din Rusia anunță că președintele belarus Alexandr Lukașenko, cu acordul liderului de la Kremlin, a avut negocieri pe parcursul întregii zile cu șeful Wagner, Evgheni Prigojin. Potrivit serviciului de presă a liderului de la Minsk, Prigojin a acceptat propunerea de a opri mișcările prin Rusia și de a întreprinde pași pentru dezescaladarea situației.

UPDATE Omul de afaceri Elon Musk a comentat într-o notă ironică retragerea trupelor Wagner din drumul lor spre Moscova.„Metoda retragerii”, a comentat scurt șeful Twitter pe platformă.

UPDATE Ofițeri de poliție cu veste antiglonț și cu mitraliere au fost instalați pe autostrada principală care leagă Moscova de Voronej și Rostov-pe-Don, în timp ce coloana Wagner a trecut de Lipețk. Potrivit Meduza.ro, blindatele au fost scoase pe străzile Moscovei. Cu toate acestea, cercetătorul independent Chris Owen relatează, citând canalul de Telegram rusesc VChK-OGPU, că forțele dislocate pentru a apăra Moscova nu sunt suficiente pentru a-i opri pe mercenarii Wagner și că unități ale apărării ar urma să se predea lui Prigojin, scrie HotNews.

UPDATE În plin război civil, Ministerul rus de Externe avertizează Occidentul să nu se folosească de situația tensionată din Federația Rusă pentru a-și atinge „obiectivele rusofobe”.  Într-o declarație emisă de către diplomația de la Moscova se mai precizează că „asemenea încercări sunt zadarnice și nu vor fi susținute nici în Rusia, nici în rândul forțelor politice sănătoase din străinătate. Suntem convinși că în viitorul apropiat situația se va soluționa”.

UPDATE Adjunctul șefului Consiliului de Securitate al Federației Ruse, Dmitri Medvedev, a spus că autoritățile ruse nu vor permite un scenariu în care armele nucleare ajung în mâinile bandiților, iar Ministerul de Externe al Rusiei asigură că rebeliunea va fi rezolvată "in viitorul apropiat."

UPDATE Ţările UE care se învecinează cu Rusia sunt în alertă, unele dintre ele sporindu-şi securitatea la graniţă, după ce grupul paramilitar Wagner a preluat controlul unui oraş strategic din Rusia şi a ameninţat că va ataca Moscova, potrivit Mediafax.

UPDATE Panică la Rostov: Momentul in care un mercenar Wagner trage focuri de armă spre clădirea Rostelecom. Oamenii au luat-o la fugă.

UPDATE Prigojin ia cu asalt Moscova. Domnia lui Putin s-ar putea sfârși în câteva ore. Autoritățile întăresc paza instituțiilor. Imagini de la Moscova arată vehicule blindate pe străzi, blocaje rutiere instituite de forțe speciale în jurul orașului, în timp ce oficiali militari demarează acțiuni pentru a asigura atât Kremlinul, cât și clădirea Dumei, Parlamentul Rusiei, potrivit Jerusalim Post, citat de NewsWeek. 

UPDATE Pentru premierul Italiei, Georgia Meloni, evenimentele de la Moscova stau mărturie a modului în care agresiunea împotriva Ucrainei provoacă instabilitate chiar în interiorul Federației Ruse. Diplomația de la Roma le-a cerut cetățenilor italieni din regiunile Rostov și Voronej din Rusia să rămână la adăpost și să se țină la curent cu evoluția situației, scrie Rador. 

UPDATE Letonia anunţă sâmbătă, 24 iunie, o consolidare a securităţii la frontiere, la fel ca vecinul său eston.Această ţară baltică nu le mai permite ruşilor să intre pe teritoriul leton.Premierul eston Kaja Kallas a anunţat sâmbătă o consolidare a frontierei cu Rusia şi le-a cerut estonilor să nu se ducă în zona de frontieră, potrivit Ziare.com.

UPDATE Evgheni Prigojin a anunțat pe canalul de Telegram că trupele Wagner au intrat în regiunea Moscovei și că se așteaptă o bătălie pentru controlul Rostov-pe-Don între Wagner și trupele Ahmat conduse de liderul cecen Ramzan Kadîrov, care a rămas, cel puțin momentan, de partea lui Vladimir Putin și a anunțat că ”rebeliunea trebuie oprită”, potrivit G4media.

UPDATE Tancul blocat în poarta circului din Rostov a fost scos în seara zilei. Unele voci susțin că aceste imagini sunt cele mai reprezentative pentru evenimentele din ultimele ore.

UPDATE Șefa opoziției unite din Belarus, Svetlana Tihanovskaia, i-a îndemnat sâmbătă, 24 iunie, pe concetățenii săi să nu piardă șansa de a salva Belarus. Și regimentul numit după eroul Kastus Kalinovski le-a spus militarilor și civililor „să aștepte semnalul”.

UPDATE Evgheni Prigojin, fondatorul PMC Wagner, după ce a „trădat” Rusia, dacă este bărbat, ar trebui să urmeze exemplul „unui trădător similar al țării” - Boris Pugo, membru al GKChP*, care s-a sinucis în 1991 după o lovitură de stat eșuată, a declarat Igor Rudenya, guvernatorul regiunii Tver, pentru TASS, scrie Știripesurse.

UPDATE Președintele rus Vladimir Putin se confruntă cu cea mai gravă amenințare la adresa puterii din toți cei 23 de ani în care a condus Rusia. Și este uluitor că tot controlul pe care l-a menținut în acest timp,  punctul de forță al autocrației sale, se prăbușește peste noapte, scrie într-o analiză CNN.

UPDATE Liderii G7 poartă discuţii pe măsură ce evoluează situaţia din Rusia, au confirmat şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell, şi şefa diplomaţiei germane, Annalena Baerbock.

UPDATE Ministrul moldovean de Externe Nicu Popescu a venit cu o reacție la tensiunile din Rusia. Popescu susține că în această perioadă complicată „este important să ne îndepărtăm de spațiul euroasiatic al distrugerii și războiului”. Totodată, ministrul atrage atenția asupra importanței continuării parcursului de aderare la UE.

UPDATE Dacă Putin nu reușește să îl elimine rapid pe Evgheni Prigojin, în următoarele 48-72 de ore, totul se poate schimba și/sau prăbuși la Moscova, susține Valentin Naumescu, profesor de Relații Internaționale la Facultatea de Studii Europene, Universitatea „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca, potrivit Adevărul.

UPDATE Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a semnat o lege privind reținerea pentru 30 de zile pentru încălcarea legii marțiale, transmite Rador.

UPDATE Imaginile tancurilor de pe străzile Moscovei amintesc de ultimele luni ale Uniunii Sovietice din 1991, scrie The Guardian într-o analiză care subliniază că Vladimir Putin pare mai slab ca oricând de când a devenit președinte în 2000.

UPDATE Preşedintele Klaus Iohannis anunţă că autorităţile române monitorizează îndeaproape evoluţia evenimentelor din Rusia, el fiind informat în permanenţă despre ce se întâmplă. ”Suntem în contact constant cu Aliaţii”, arată Iohannis într-o postare pe contul de Twitter.

UPDATE Preşedintele ucrainean a declarat, într-o postare din mediul online, că Putin și-a mascat, până acum, slăbiciunea prin propagandă şi minciuni, dar în prezent nu o mai poate ascunde. 

UPDATE În plină revoltă armată a grupului de mercenari Wagner, patriarhul Kiril, şeful Bisericii ortodoxe ruse şi aliat al preşedintelui Vladimir Putin, a lansat sâmbătă un apel la "unitate" în faţa "tentativelor de a semăna discordie", notează Adevărul.

UPDATE Îmbulzeală la gara din Rostov. Potrivit presei, oamenii încearcă să părăsească orașul după evenimentele tensionate.

UPDATE Președintele balarus Aleksandr Lukașenko și-ar fi dus toată familia în Turcia. Potrivit presei, avionul ar fi aterizat la ora 5 dimineața. Avionul în care s-ar fi aflat familia lui Aleksandr Lukașenko ar fi zburat pe o rută ciudată și, se pare, ar fi ocolit în mod deliberat regiunile Federației Ruse afectate de rebeliunea Wagner. Potrivit sursei citate, nu se știe dacă președintele belarus se afla în avion. Președintele Aleksandr Lukașenko nu a mai apărut în public de vineri, scrie Realitatea. 

UPDATE Secretariatul vicepreședintelui Consiliului de Securitate al Federației Ruse, Dmitri Medvedev, a negat informația conform căreia politicianul ar fi părăsit Moscova. De altfel, Medvedev i-a îndemnat pe ruși să se unească în jurul lui Vladimir Putin, împotriva rebeliunii Wagner, scrie Digi24.

UPDATE Guvernatorul regiunii Lipețk – situată între orașul Voronej și capitala Moscova – le-a cerut locuitorilor să evite să iasă din case și să renunțe la călătorii, fie cu vehicule private, fie cu mijloacele de transport în comun, scrie Libertatea.

UPDATE Ministrul de Externe ucrainean a îndemnat sâmbătă comunitatea internaţională "să renunţe la falsa neutralitate" privind Rusia şi să furnizeze Kievului toate armele de care are nevoie pentru a îndepărta forţele Moscovei de pe teritoriul ucrainean, relatează Reuters.

UPDATE Kremlinul a încercat ieri să negocieze cu Prigojin. A primit un apel de la Administrația Președintelui (nu de la Putin) și i s-a oferit să dea înapoi și să explice toate mesajele sale ca hacking și falsificare vocală”, a scris canalul rusesc Telegram/ Vajnîie Istorii, citând o sursă apropiată Administrației Putin. Sursa a spus că, după ce Prigojin a refuzat să accepte condițiile Administrației, Putin a ordonat să inițieze un dosar penal împotriva lui și să-l trateze dur, scrie NewsWeek.

UPDATE Armata rusă anunţă că a respins nouă asalturi ucrainene în Doneţk şi unul în Zaporojie, în timpul rebeliunii Wagner, potrivit Știripesurse.

UPDATE Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan i-a transmis omologului său rus Vladimir Putin ”susţinerea (sa) deplină” împotriva rebeliunii Wagner, într-o convorbire la telefon, anunţă Kremlinul, relatează AFP.

UPDATE Vorbind pentru Al Jazeera, Jamie Shea, membru asociat la Chatham House, un think tank cu sediul în Marea Britanie, spune că posibilitatea ca Ucraina să profite militar de situaţia din Rusia depinde de modul în care Moscova va gestiona situaţia, notează Mediafax.

UPDATE Avionul președintelui Vladimir Putin ar fi decolat de pe Aeroportul Vnukovo din Moscova și se presupune că se îndreaptă spre Sankt Petersburg, a anunțat Moscow Times citând datele de trafic aerian de pe FlightRadar24. Aeronava a părut să dispară din sistemul de urmărire deasupra regiunii Tver din nord-vestul Rusiei, unde se află una dintre reședințele lui Putin. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a negat afirmațiile potrivit cărora liderul rus ar fi fugit din Moscova. Potrivit acestuia, președintele lucrează la Kremlin, conform G4media. 

UPDATE Forțe armate ruse desfăşoară sâmbătă operaţiuni de "luptă" în regiunea Voronej, situată la circa 600 km sud de Moscova, au anunţat autorităţile locale, citate de AFP. Imagini pe rețelele sociale arată o coloană de fum gros după ce un depozit de combustibil ar fi fost aruncat în aer.

UPDATE Evgheni Prigojin a venit cu un nou mesaj în care a declarat că nu are de gând să depună armele și să cedeze. Liderul mercenarilor Wagner a menționat că nu își mai dorește ca "țara să trăiască în corupție, minciună și birocrație".

UPDATE Franţa şi Germania urmăresc îndeaproape situaţia din Rusia, unde liderul grupului de mercenari Wagner a declanşat o revoltă împotriva armatei, au anunţat sâmbătă Palatul Elysee şi guvernul de la Berlin.

UPDATE Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene de la Chișinău le recomandă tuturor cetățenilor Republicii Moldova să evite vizitarea regiunilor ruse de la granița cu Ucraina în contextul amenințărilor de securitate existente în Federația Rusă. Având în vedere tensiunile actuale din regiune, autoritățile moldovene îndeamnă cetățenii să evite călătoriile neesențiale în aceste zone și să părăsească regiunile respective în cazul în care deja se află acolo.

UPDATE „Un important realizator pro război proeminent al televiziunii de stat, Vladimir Soloviov, a avertizat despre «războiul civil» într-un videoclip selfie pe care l-a postat pe rețelele de socializare, îndemnând luptătorii lui Wagner să renunțe”, scrie ziarul The New York Times. „Nu suntem noi ruși? Nu ne iubim Patria Mamă? Oare chiar ne lăsăm să pierdem țara prin lupte interne?”, a adăugat starul TV, în ceea ce reprezintă o prima reacție a uneia dintre vocile puternice favorabile Kremlinului, notează Libertatea.

UPDATE Rubla se prăbușește pe fundalul ultimelor evenimente. Presa notează că la marile bănci ruse dolarul a ajuns să coste peste 90 de ruble, iar euro costă peste 100 de ruble.

UPDATE O sursă rusă din domeniul securităţii a declarat sâmbătă că grupul de mercenari Wagner a preluat controlul tuturor instalaţiilor militare din oraşul Voronej, aflat la circa 500 km sud de Moscova, relatează Reuters, potrivit Agerpres. Pe de altă parte, presa rusă publică imagini din centrul orașul în care atmosfera pare calmă.

UPDATE Liderul Ceceniei, Ramzan Kadîrov a susținut discursul lui Vladimir Putin, care l-a acuzat pe Evgheni Prigojin de trădare.  Kadîrov a declarat că a trimis luptători în zonele tensionate.

UPDATE "Războiul civil a început oficial" în Rusia, anunță mercenarii Wagner, declarând că o coloană militară  roprie a fost atacată de armata rusă, iar în replică a fost doborât un elicopter al aviației ruse.

UPDATE Mercenarii Wagner anunță în replică faptul că Vladimir Putin nu a luat o decizie corectă și amenință pe pagina de Telegram că Rusia va avea un nou președinte în curând. 

UPDATE Autoritățile de la Moscova se gândesc să impună stare de asediu din cauza rebeliunii lui Evgheni Prigojin, șeful grupului Wagner, ale cărui forțe au cucerit Rostov în noaptea de vineri spre sâmbătă și s-ar deplasa spre capitala Rusiei, potrivit publicației ruse independente The Moscow Times.

UPDATE Ministerul Apărării din Regatul Unit a declarat că statul rus se confruntă cu cea mai mare ameninţare de securitate din perioada recentă, după revolta împotriva Moscovei a grupului de mercenari Wagner, notează HotNews.

UPDATE Vladimir Putin l-a acuzat sâmbătă dimineața pe Evgheni Prigojin de „trădare” și a anunțat că vor fi luate „măsuri extrem de dure” împotriva rebeliunii mercenarilor Wagner.

UPDATE Mai multe rețele de internet din Rusia au blocat canalele de comunicare Wagner, în încercarea de a limita transmiterea înregistrărilor audio și video ale lui Prigojin. În înregistrări, șeful Wagner a susținut că generalii i-au omorât mercenarii și că Rusia a atacat degeaba Ucraina, „în folosul generalilor și oligarhilor”. Nu doar rețelele rusești, ci și serviciul Google News, care agregă știrile, a fost limitat de autoritățile ruse, în zone din mai multe orașe rusești, printre care și Moscova, scrie Libertatea.

UPDATE Consilierul președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, a descris acțiunile șefului mercenarilor ruși Evgheni Prigojin drept o "operațiune antiteroristă" și a declarat că "totul este abia la început în Rusia", scrie Știripesurse.

UPDATE Un tanc a rămas blocat în porțile circului din Rostov-pe-Don. Imagini de la fața locului au fost postate de martori.

UPDATE Președintele rus, Vladimir Putin, va susține o declaație televizată a declarat secretarul de presă al șefului statului, Dmitri Peskov, citat de agenția TASS. Mesajul lui Putin vine în contextul tesiunilor recente din Rusia, apărute după ce Evgheni Prigojin a acuzat că o tabără a luptătorilor Wagner a fost atacată de forțele Moscovei, iar în aceste condiții a afirmat că vrea să oprească „răul” conducerii militare ruse.„Într-adevăr, Putin va face un apel în viitorul apropiat”, a spus Dimitri Peskov.

UPDATE Mișcarea declarată a lui Evgheni Prigojin împotriva conducerii militare ruse este „aproape sigur o tentativă de lovitură de stat”, a declarat pentru BBC fostul ambasador american în Ucraina, Bill Taylor.

UPDATE Opozantul şi omul de afaceri rus Mihail Hodorkovski, aflat în exil, a cerut sâmbătă ca liderul grupului Wagner, Evgheni Prigojin, aflat în rebeliune împotriva armatei ruse, să fie ajutat în lupta sa împotriva regimului lui Vladimir Putin, relatează AFP.

UPDATE Evgheni Prigojin anunță că toate obiectivele militare din orașul Rostov, inclusiv aeroportul, au fost luate sub controlul grupării Wagner. 

UPDATE Evgheni Prigojin anunță că are de gând să blocheze orașul Rostov și, ulterior, să meargă spre Moscova. Declarațiile au fost făcute in cadrul unei întâlniri matinale cu reprezentanții Ministerului rus al Apărării.

UPDATE Confruntarea de la distanță între Prigojin și autoritățile de la Moscova continuă. FSB a percheziționat, cu suportul trupelor OMON, sediile grupului Wagner din Sankt Petersburg, orașul natal al lui Vladimir Putin, potrivit Știripesurse.

UPDATE Președintele Kazahstanului, Kassym-Jomart Tokaiev, se va întâlni duminică dimineață cu consiliul său de securitate pentru a discuta despre riscurile care decurg din situația din Rusia, a declarat sâmbătă biroul preşedintelui Tokaiev. Oficialii kazahi intenționează să adopte un plan de acțiune „privind neutralizarea potenţialului impact negativ al situației din țara vecină şi prietenă asupra securității cetățenilor kazahi și a economiei țării noastre”, se arată într-un comunicat, potrivit Rador.

UPDATE Luptătorii grupării Wagner au intrat în orașul Rostov pe Don, din sudul Rusiei, și au preluat controlul asupra cartierului general al armatei ruse fără să deschidă focul de armă, a declarat sâmbătă, 24 iunie, liderul grupării paramilitare, Evgheni Prigojin, citat de CNN.

UPDATE Elicoptere militare ruse efectuează lovituri asupra coloanei militare a mercenarilor Wagner din regiunea Rostov. Șeful grupării a confirmat atacul, precizând că un aparat de zbor a fost doborât.

UPDATE Grupul de reflecție american Institute of War (ISW) consideră că Evgheni Prigojin, șeful mercenarilor Wagner, urmărește să forțeze o schimbare de conducere în cadrul Ministerului rus al Apărării, dar sugerează că este „puțin probabil să reușească”, deoarece Kremlinul pare să se opună acțiunii sale, transmite BBC, scrie G4media.

UPDATE Tancuri și militari înarmați în centrul orașului Rostov din Rusia! Guvernatorul regiunii, Vasilii Golubev, s-a adresat locuitorilor cu rugămintea de a se abține călătoriilor în centrul orașului și, după posibilitate, să rămână în casele lor. 

UPDATE Guvernatorul regiunii Lipeţk din Rusia le-a cerut locuitorilor să nu călătorească spre sud, în contextul sporirii măsurilor de securitate în Rusia. Lipeţk se află la circa 280 de kilometri nord-est de cea mai apropiată graniţă cu Ucraina şi la peste 500 de kilometri nord de Rostov. Igor Artamonov a scris pe Telegram că măsurile de securitate din regiune sunt înăsprite, cu accent pe protejarea infrastructurii critice, notează G4media.

UPDATE Primarul Moscovei Serghei Sobianin anunță că au loc măsuri antiteroriste cu scopul de a întări măsurile de securitate, fiind introdus un regim suplimentar de control pe drumuri cu limitarea evenimentelor în masă. "Rog să aveți o atitudine de înțelegere față de măsurile luate", a precizat Sobianin în apelul său.

UPDATE Preşedintele rus Vladimir Putin este "informat continuu" cu privire la evoluţia situaţiei după anunţul unei rebeliuni armate de către liderul grupului paramilitar Wagner, a anunţat sâmbătă Kremlinul, transmite AFP, citat de Agerpres.

UPDATE Casa Albă monitorizează situaţia din Rusia după revolta grupului paramilitar Wagner împotriva Statului Major rus, a declarat vineri un purtător de cuvânt, adăugând că preşedintele american Joe Biden este ţinut la curent cu evoluţia situaţiei, transmite sâmbătă AFP, citat de Agerpres.

UPDATE Rusia a lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă o nouă salvă de rachete asupra Ucrainei, provocând pagube şi victime, potrivit autorităţilor ucrainene, transmite AFP, citat de Agerpres. În centrul oraşului Dnipro,"mai multe case au fost complet distruse.

UPDATE Guvernul regiunii Voronej din sudul Rusiei a cerut sâmbătă locuitorilor să evite autostrada nord-sud M-4 ce leagă Moscova de regiunile sudice ale ţării deoarece un convoi militar se află în mişcare pe această rută, informează Reuters.

UPDATE Tancuri şi vehicule blindate ocupă poziţii în oraşul rusesc Rostov, în timp ce disputa dintre armată şi mercenarii Wagner ameninţă să degenereze în lupte. Videoclipurile postate pe social media arată soldaţi în uniformă, puternic înarmaţi, în jurul clădirilor guvernamentale. Nu este clar dacă sunt luptători Wagner sau trupe guvernamentale, scrie Rador.

UPDATE Primele imagini cu presupusa coloană militară Wagner, care ține calea spre Rostov, au fost făcute publice. Autenticitatea înregistrării video nu a fost confirmată.

UPDATE Evgheni Prigojin a revenit cu un mesaj în care susține ca Ministerul rus al Apărării a ordonat ca aviația militară să bombardeze coloana mercenarilor Wagner. Totodată, Prigojin le-a mulțumit piloților care au refuzat să execute ordinul. Declarațiile nu au fost comentate oficial sau probate independent. 

UPDATE Preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, a solicitat guvernului şi Ministerului Apărării să aibă mai multă grijă de armata bulgară şi nu de cele străine, conform Rador. „Cursul noului guvern este să împingă Bulgaria din ce în ce mai aproape de război. Nu consider că este potrivit ca politicieni cu sprijin electoral modest să vorbească şi să îşi asume angajamente atât de grele în numele Bulgariei", a spus acesta. Potrivit președintelui bulgar, datoria principală a Guvernului este să garanteze securitatea şi liniştea cetăţenilor bulgari. "Faptul că războiul se poartă la câteva sute de kilometri de noi nu trebuie să ne liniştească, pentru că operaţiunile escaladează şi se pare că unii politicieni nu îşi dau seama de profunzimea problemei", a adăugat şeful statului.

UPDATE Autoritățile ucrainene au raportat mai multe explozii, după atacul masiv lansat în primele ore ale zilei de armata rusă.

UPDATE Evgheni Prigojin anunță că luptătorii Wagner au trecut granița dintre Ucraina spre Rusia și intră in regiunea Rostov, fiind lăsați să treacă de militarii ruși. Șeful mercenarilor susține că vor distruge totul ce le va sta în cale. "Vom merge până la capăt", a declarat Prigojin. Deocamdată, nu există confirmări la declarațiile făcute de șeful Wagner.

UPDATE Preşedintele francez Emmanuel Macron a acuzat vineri Rusia că este ''o putere de destabilizare a Africii'' şi şi-a exprimat regretul că deciziile Moscovei ''nu joacă un rol benefic pentru comunitatea internaţională'', informează AFP şi Reuters, scrie Agerpres.

UPDATE Procurorul general al Federației Ruse, Igor Krasnov, l-a informat pe liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, despre faptul că a fost deschis un dosar penal pe numele șefului Wagner, Evgheni Prigojin, pentru instigare la rebeliune armată, anunță presă din Rusia.

UPDATE Camioane militare au fost filmate la Ministerul rus al Apărării, iar accesul spre administrația prezidențială rusă a fost blocat de oamenii legii, notează presa de la Moscova.

UPDATE SUA urmăresc atent situația din Rusia, după declarațiile făcute de Evgheni Prigojin, anunță CNN.

UPDATE Ministerul rus al Apărării anunță că militarii ucraineni se folosesc de "provocarea pusă la cale de Prigojin" și întreprind măsuri pentru a avansa in direcția Bahmutului, dar atacurile sunt respinse de aviația militară rusă și artilerie.

UPDATE Postul TV de stat din Rusia "Pervîi Kanal" anunță o ediție specială a buletinului de știri. Jurnaliștii au declarat că lovitura asupra militarilor Wagner este doar o înscenare, fiind citat apelul oficial de a nu da ascultare ordinelor lui Prigojin. Prezentatoarea Ekaterina Andreeva a subliniat de câteva ori faptul că președintele rus Vladimir Putin este la curent cu evenimentele. Ediția s-a încheiat fără a se anunța când va fi următoarea ediție a buletinului de știri.

UPDATE Între timp, Kievul anunță că forțele aeriene militare ruse au lansat un nou atac cu rachete asupra Ucrainei. Autoritățile le cer oamenilor să se adăpostească în locuri sigure.

UPDATE O sursă apropiată serviciilor speciale din Federația Rusă a declarat pentru BBC-Rusia că departamentul din Moscova al FSB este în alertă în aceste momente. Acest lucru este confirmat și de sursa BBC din cercurile armatei, care raportează o „alarmă” în garnizoana Moscovei. Potrivit acestuia, pe autostrada Don (n. r.: drumul Moscova-Voronej-Rostov-pe-Don), FSB, cu sprijinul SOBR (unități speciale de reacție rapidă ale trupelor Gărzii Naționale), au fost înființate puncte de control. Celor de serviciu li se ordonă să deschidă focul "în caz de amenințare", trasmite BBC. În același timp, echipamentul este în modul de pregătire, dar unitățile nu au primit încă un ordin de avansare, scrie Știripesurse.

UPDATE Serviciul Federal de Securitate (FSB) îndeamnă luptătorii Wagner să "nu asculte ordinele criminale ale lui Prigojin și să depună eforturi pentru reținerea lui". Generalul Serghei Surovikin s-a alăturat mesajului FSB și le-a cerut luptătorilor Wagner, într-o adresare video, să revină la locul dislocarea, iar problemele sa fie rezolvate pașnic.

UPDATE Șeful serviciilor de informații militare din Ucraina, Kirilo Budanov, a declarat că Rusia a finalizat pregătirile pentru un atac asupra centralei nucleare Zaporojie, relatează Kyiv Independent, scrie HotNews.

UPDATE Ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov, a declarat vineri că țara sa se așteaptă ca la summitul NATO de la Villnius, care este programat pe 11 și 12 iulie, să primească un răspuns clar și o „formulă” de a deveni membră a alianței, scrie B1.

UPDATE Dacă în ultimii aproape 20 de ani, Germania a avut relații apropiate cu Rusia, de unde a cumpărat combustibili ieftini, iată că acum Berlinul și-a schimbat strategia la 180 de grade, după ce a scăpat de dependența de Moscova. La Conferința de la Londra privind reconstrucția Ucrainei, un înalt oficial german a spus că ”Rusia trebuie să plătească pentru ce a distrus” în țara vecină, scrie Ziare.com.

UPDATE Presa din Rusia notează că în mai multe regiuni din țară a fost instituit planul special "Cetatea". Operațiunea presupune mobilizarea organelor de forță și apărarea principalelor instituții de stat. Deocamdată, nu se cunoaște dacă sunt doar exerciții, cert e că acțiunile au loc în contextul tensiunilor apărute după declarațiile făcute de Prigojin. Tehnică militară ar fi fost filmată inclusiv pe străzile din Moscova.

UPDATE Declarațiile fondatorului grupului de mercenari „Wagner”, Evgheni Prigojin, au devenit baza pentru inițierea unui dosar penal privind instigarea la o rebeliune armată, a transmis Comitetul Național Antiterorism. Ei i-au cerut lui Prigojin să oprească acțiunile ilegale. Liderul grupării paramilitare Wagner a acuzat vineri armata rusă că a efectuat lovituri asupra taberele luptătorilor săi din spatele frontului ucrainean provocând "un număr foarte mare de victime", transmite AFP.

UPDATE Președintele Volodimir Zelenski l-a demis pe comisarul militar din Odesa, Evgheni Borisov, în cadrul unei ședințe a Statului Major, la 23 iunie. Acesta și-ar fi pus la adăpost milioane de dolari în Spania, de la începutul invaziei rusești, potrivit NewsWeek. Totodată, Zelenski a ordonat vineri crearea unei comisii speciale care să desfăşoare un audit asupra activităţii şefilor comisariatelor militare regionale de recrutare

UPDATE Ministerul rus al Apărării a declarat că au fost diseminate informații false pe rețelele de socializare despre presupusa lovitură a Forțelor Armate Ruse asupra „taberelor de antrenament și refacere ale PMC Wagner” desfășurate în cadrul unei operațiuni militare speciale. 

UPDATE "Noi urmărim". Mesajul a fost postat pe Internet de Ministerul ucrainean al Apărării, in contextul ultimelor evenimente tensionante din Federaţia Rusă.

UPDATE Președintele francez Emmanuel Macron nu a exclus vineri posibilitatea de a discuta cu omologul său rus, Vladimir Putin, dacă s-ar întâlni sau dacă ar apărea contextul, relatează AFP. Asta după ce Macron ar fi vrut să participe la summitul BRICS ce urmează să aibă loc în luna august în Africa de Sud, însă Rusia nu a fost așa de încântată de idee, scrie HotNews.

UPDATE Președintele rus Vladmir Putin a fost informat de „situația din jurul lui Evgheni Prigojin”, comandantul grupului de mercenari Wagner, și au fost luate toate măsurile necesare, a spus Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului. Declarația vine după ce Prigojin i-a declarat război lui Serghei Șoigu, ministrul Apărării, pe care îl acuză că a ordonat o lovitură cu rachete asupra unei tabere Wagner, și a promis că pleacă din Ucraina să-l caute, scrie Digi24.

UPDATE Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a criticat vineri, 23 iunie, în termeni duri existența unor adăposturi antiatomice inadecvate în întreaga țară, calificând drept „dezamăgitoare" concluziile unei inspecții la nivel național, relatează CNN și Reuters.

UPDATE Evgheni Prigojin a declarat că Ministerul rus al Apărării a inventat pretexte false pentru a-l păcăli pe Vladimir Putin să invadeze Ucraina şi a afirmat că Moscova ar fi putut evita complet războiul. "Nu s-a întâmplat nimic ieșit din comun pe 24 februarie… Ministerul Apărării încearcă să înșele societatea și pe președinte și să ne spună o poveste despre cum a existat o agresiune nebună din partea Ucrainei și că plănuiau să ne atace cu întregul NATO", a declarat Prigojin, calificând versiunea oficială drept "o poveste frumoasă". "Războiul a fost necesar (…) pentru ca Șoigu să poată deveni mareșal, (…) pentru ca el să poată obține o a doua medalie de «Erou» (al Rusiei). Războiul nu a fost necesar pentru a demilitariza sau denazifica Ucraina", a mai afirmat liderul și fondatorul grupului paramilitar. "Obiectivul a fost de a împărți bunurile materiale (din Ucraina)", a spus el. "Au existat furturi masive în Donbas, dar ei voiau mai mult", a mai afirmat șeful Wagner, potrivit Libertatea.

UPDATE Prințul Harry spera să-i intervieveze pe Vladimir Putin, Donald Trump și Mark Zuckerberg despre trauma copilăriei lor pe un podcast Spotify. El a discutat despre ideile sale cu mai mulți producători și companii de producție, scrie Bloomberg.

UPDATE Ucraina este una dintre cele mai puțin talentate țări europene în ceea ce privește vorbirea în limba lui Shakespeare: un clasament publicat în 2018 a plasat-o pe locul douăzeci și opt dintr-un total de treizeci și două de națiuni. Potrivit unui analist al US Air Force, antrenamentul ar putea dura între patru și șase luni, în principal din cauze lingvistice, dar nu numai. După cum explică Popular Mechanics, soldații Forțelor Aeriene Ucrainene vor trebui, de asemenea, să reînvețe o întreagă gramatică a pilotajului cu F-16. Obișnuiți de ani, chiar decenii, cu o anumită aranjare a sistemelor de zbor, vor trebui să dobândească noi obiceiuri și noi reflexe, avioanele occidentale fiind proiectate într-un mod cu totul diferit, notează Ziare.com. 

UPDATE Herman Haluşcenko, ministrul ucrainean al energiei a declarat că România ia în calcul posibilitatea de a redirecționa o parte din veniturile companiilor din domeniul energiei către refacerea infrastructurii energetice din Ucraina, scrie Gândul.

UPDATE Centrul Științific și Tehnic de Stat al Ucrainei pentru Securitate Nucleară a anunțat joi pe Facebook că populația nu va fi nevoită să consume pastile cu iod în cazul unui accident sau atentat la centrala nucleară de la Zaporojie.

UPDATE Rusia anunţă vineri că a „lărgit considerabil” lista oficialilor europeni cărora le interzice intrarea pe teritoriul rus, ca răspuns la cel de-al 11-lea pachet de sancțiuni impuse Moscovei de Uniunea Europeană (UE), relatează AFP, potrivit News.ro. 

UPDATE Guvernele statelor membre UE susţin ideea de a utiliza randamentele generate de activele ruseşti îngheţate pentru a ajuta Ucraina şi converg asupra posibilelor opţiuni, a anunţat vineri Comisia Europeană, transmite Reuters.

Război în Ucraina, ziua 485: Șansa Moldovei, sancțiuni și lista rușinii. Kievul explică avansul lent: Lovitura principală urmează
Război în Ucraina, ziua 484: Lovitură la poarta spre Crimeea, bătălii dure și plan Marshall. Rusia amenință Moldova cu atac la pod

Peste 70 de judecători au fost cercetați penal în ultimii 10 ani în R. Moldova pentru acte de corupție, trafic de influență, spălare de bani sau emiterea unor hotărâri contrare legii. Dar până astăzi, niciun magistrat nu a ajuns la închisoare. Reporterul de la Cutia Neagră PLUS a analizat cele mai răsunătoare dosare pornite pe numele magistraților și vă spune care este soarta lor.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Este unul dintre cei mai vizibili și vocali bloggeri pro-Kremlin din Moldova. A servit tuturor oligarhilor apropiați puterii, iar acum promovează activ agenda lui Ilan Șor. În ultimii ani, Gabriel Călin a făcut mai multe achiziții importante. Ce îl leagă pe Gabriel Călin de interesele Kremlinului și ce bunuri și-a procurat, aflați de la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS: Președintele interimar al Consiliului Superior al Magistraturii, Sergiu Caraman
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Mai mulți tineri moldoveni au fost folosiți în ultimul an într-o campanie amplă de destabilizare a opiniei publice din Moldova și din Franța. Executorii au conexiuni directe cu protestele organizate la Chișinău de Partidul Șor. Iar scenariile poartă semnătura serviciilor secrete rusești. „Pionii FSB pe axa Chișinău-Paris”, o investigație transfrontalieră realizată de Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS: Andrei Năstase /16.06.2024
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
INTERVIU EXCLUSIV cu Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii la Chișinău, FERN HORINE.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Munca în Guvern poate aduce venituri de milioane. Mai mulți secretari de stat și șefi de direcții câștigă din salarii și indemnizații mai mult decât primele persoane în stat la un loc. Cine sunt și unde lucrează funcționari cu cele mai mari venituri, aflați la Cutia Neagră Plus.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră Plus: Cum prindem ultimul tren al reformelor în justiție
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
O decizie a Procuraturii Anticorupție din perioada lui Alexandr Stoianoglo a deschis calea pentru 11 judecători implicați în Laundromat să ceară despăgubiri de milioane de la stat. Despăgubirile au fost dictate de instanță chiar dacă mulți dintre ei sunt judecați încă pe alte dosare.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
O rețea internațională de partide extremiste pro-ruse din Uniunea Europeană au legat de curând o colaborare cu Partidul Renaștere, asociat lui Ilan Șor. La evenimentul comun, organizat în Bulgaria, a participat și controversatul politician găgăuz Victor Petrov. Asta chiar dacă se află în lista de sancțiuni a Uniunii Europene și a primit interdicție de călătorie în UE. Despre conexiunile din UE ale agenților de influență rusească din Moldova, aflați într-o nouă anchetă de la „Cutia Neagră PLUS”!
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Multimilionari ruși, interesați de cetățenia moldovenească. Scheme de corupție la obținerea permiselor auto. Șeful Agenției Servicii Publice, Mircea Eșanu, face dezvăluiri incendiare la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră Plus: Fostul șef de la Calea Ferată, Oleg Tofilat /14.04.2024
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Mai multe familii din Chișinău se plâng că au plătit zeci de mii de euro pentru apartamente care însă au ajuns în proprietatea altor persoane. Printre păgubiți se regăsește și un fost viceprimar al Capitalei. Schema imobiliară implică nume cunoscute din business, sistemul judecătoresc și Uniunea administratorilor autorizați.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu, este invitatul de astăzi al emisiunii Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Ce fac autoritățile ca să atragă investitori străini în Moldova și cum îi susținem pe cei deja prezenți, discutăm la Cutia Neagră PLUS. Invitați: Natalia Bejan, director Agenția pentru Investiți și Dumitru Vicol, analist financiar.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Detalii exclusive din dosarul fraudei bancare! 26 de milioane de lei sustrași din Banca de Economii prin firma lui Vlad Andronachi, cheltuiți pe imobile, mașini, studii la Cambridge și tratament la o clinică de lux din Elveția.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Preşedintele Consiliului Superior al Procurorilor, Dumitru Obadă, este invitatul de astăzi la Cutia Neagră PLUS cu Mariana Rață.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
A tăiat bugetele pentru compensații, asistenți sociali și program prelungit în școli și le-a umflat pentru concerte și chefuri. Pe ce alege să cheltuie banii Primăria Chișinău?
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Directorul APP, Roman Cojuhari, vine la Cutia Neagră Plus să ne spună cum s-a organizat licitația de la aeroport. De ce în funcțiile cheie a întreprinderilor de stat ajung oameni apropiați partidului de guvernare? Care este soarta bunurilor Republicii Moldova din Ucraina? Ce se întâmplă la „Metalferos”, „Moldtelecom” și ce va face APP pentru a aduce Hotelul Național în proprietatea statului, aflați la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Milioane de euro din AIR Moldova riscă să ajungă tot în buzunarul lui Șor și la partenerii săi de scheme din Rusia. Ce șanse au pasagerii păgubiți de Air Moldova să-și întoarcă banii?

/ВИДЕО/ Ройтман о въезде молдаван в Израиль: "Нам удалось добиться отсрочки ввода электронных разрешений"
/ВИДЕО/ Ройтман о въезде молдаван в Израиль: "Нам удалось добиться отсрочки ввода электронных разрешений"
Членство в НАТО и $500 млрд. Помпео предложил Трампу план окончания войны в Украине
Членство в НАТО и $500 млрд. Помпео предложил Трампу план окончания войны в Украине
/ВИДЕО/ "Европа - это мы". Горное сокровище: гостевой дом Hanul Teilor открыли при поддержке ЕС
/ВИДЕО/ "Европа - это мы". Горное сокровище: гостевой дом Hanul Teilor открыли при поддержке ЕС
/ВИДЕО/ Обыски в Бельцах по делу о наркотиках: среди задержанных предполагаемый соратник Морашана?
/ВИДЕО/ Обыски в Бельцах по делу о наркотиках: среди задержанных предполагаемый соратник Морашана?
/ВИДЕО/ Париж готовится к церемонии открытия Олимпиады. Город охраняют более 40 тысяч полицейских
/ВИДЕО/ Париж готовится к церемонии открытия Олимпиады. Город охраняют более 40 тысяч полицейских

27 июля 2024, час 04:35

Zi istorică la Paris, unde se dă astăzi startul Jocurilor Olimpice de vară. La ceremonia de deschidere vor participa peste o sută de lideri din toată lumea, inclusiv președinta Maia Sandu. /Un adolescent de 17 ani a decedat în urma unui accident în Găgăuzia. Băiatul care conducea o motocicletă nu a cedat trecerea unui camion care circula regulamentar. /După câteva zile cu temperaturi confortabile, de mâine vremea se încălzește brusc. Meteorologii au emis un cod galben de caniculă și altul pentru pericol de incendii.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Demisie în Guvernul Recean. Ministrul Finanțelor, Petru Rotaru, trece drumul la Banca Națională. Acesta va fi numit viceguvernator. Ce salariu va avea, vă spunem imediat. /Primarul Ion Ceban s-ar putea răzgândi. Supărat că PAS și PSRM nu au votat pentru proiectul bugetului propus de MAN, edilul capitalei spune că ar putea candida la prezidențiale. /Ucraina ar putea accepta inițierea negocierilor de pace cu Rusia, dacă aceste vor fi mediate de China. Declarațiile au fost făcute de președintele Zelenski, în contextul vizitei ministrului ucrainean de externe la Beijing.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Ilegalități serioase în sistemul de medicină privată date în vileag de tragedia tinerei decedată după o intervenție de micșorare a stomacului. Banii pentru intervenție au fost încasați de o companie fără autorizație de funcționare, susține Ministra Sănătății. /Amenzi mai mari pentru cei care își vor vinde votul. Sancțiunile pornesc de 16 mii și jumătate de lei. Avizul Guvernului nu se referă și la materialele de agitație electorală. /Guvernul face un pas înapoi cu alocațiile pentru copiii diplomaților. Proiectul ce prevede indemnizații lunare de 500 de euro a fost retras, urmare a multiplelor critici.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Milioane pentru copiii angajaților misiunilor diplomatice! Fiecare copil va primi 500 de euro lunar! Cum își motivează Guvernul decizia, vedeți imediat. /În plină vară, autoritățile au decis ieftinirea căldurii centralizate pentru locuitorii capitalei cu 15 la sută. Dacă nu vor apărea alte circumstanțe, sezonul rece va începe cu un tarif de 1824 de lei pentru o gigacalorie. /Cei care au bani dar nu și idei de investiții, vor avea ocazia să câștige oferind împrumuturi statului. Din august persoanele fizice vor putea cumpăra valori mobiliare pe o platformă online.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Încă o tragedie pe traseul dintre Orhei și Peresecina. Un bărbat a fost accidentat mortal în timp ce traversa neregulamentar cu fetița sa de un an în brațe. Copila a supraviețuit, dar a fost internată în stare gravă. /A început admiterea în instituțiile superioare de învățământ. Deși toți candidații urmau să depună cererea on-line, platforma e-Admitere s-a blocat, astfel că mulți au mers, pe vechi, la sediile universităților. / Peste 70 de judecători cercetați penal și nici unul la închisoare! Au scăpat din cauza expirării termenului de prescripție, tergiversarea dosarelor, dar și acuzația de încălcare a procedurii de către CSM. / Președintele american, Joe Biden, a anunțat că se retrage din cursa pentru prezidențiale. Viitorul candidat al democraților ar putea fi actuala vicepreședintă a Statelor Unite - Kamala Harris.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Doi copii au fost electrocutați, aseară, într-un parc din Chișinău. Copila de 11 ani a decedat, iar fratele ei, de șase ani a ajuns în stare gravă la spital, fiind internat la terapie intensivă. /Haos în sistemul aviatic internațional. Peste o mie de avioane din numeroase aeroporturi din lume au rămas la sol, după ce rețeaua Microsoft s-a prăbușit. / Doi indivizi, presupuși escroci, au fost reținuți în flagrant, în timp ce luau bani de la o femei înșelată. Este vorba despre schema „ruda implicată în accident”, care a făcut de la începutul anului peste 130 de victime. / Președintele Joe Biden s-ar putea retrage din cursa prezidențială în următoarele două zile, urmare a presiunilor făcute de prieteni, dar și liderilor democrați de peste ocean.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Încă patru vameși au fost reținuți în urma unor percheziții la postul vamal Leușeni. Aceștia sunt bănuiți că luau mită de la transportatorii de colete și pasageri pentru a-i scuti de anumite taxe. /Atenție, cod roșu de escrocherie. Zeci de moldoveni sunt înșelați zilnic prin așa-numita schemă „ruda implicată în accident”. Poliția susține că doar de la începutul anului escrocii au reușit să ia de la oameni cel puțin 20 de milioane de lei. /Ploile, vântul puternic și grindina din după-amiaza zilei de ieri au distrus acoperișuri și au doborât mai mulți copaci în nordul țării. A fost nevoie de intervenția pompierilor în 15 raioane, cele mai afectate fiind Glodeni și Dondușeni. / Preşedintele american Joe Biden a fost testat pozitiv la Covid-19. Liderul de la Casa Albă spune că se simte „bine” și că își va onora obligațiunile în izolare.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Câte 1000 de lei lunar, timp de doi ani pentru părinții de la sate, care își vor da copiii la școlile mai mari din localitățile vecine. Guvernul a aprobat procedura, menită să încurajeze populația să accepte optimizarea sistemului educațional. /Incendiu puternic la Edineț. Un depozit al fostei fabrici de tutun din Cupcini a luat foc. Șapte echipe de salvatori au intervenit în lupta cu flăcările. /Moldoveancă ucisă în România. Femeia lucra stomatolog în orașul Brăila și a fost găsită moartă în propriul cabinet.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Peste 120 de hectare de vegetație au fost mistuite de flăcări, în mai multe raioane ale țării. La Cahul a ars pădurea de lângă oraș, iar în raionul Florești focul s-a extins pe 80 de hectare de vegetație uscată. /Energia electrică cumpărată de stat la bursa română s-a scumpit de patru ori, în ultimelel zile pe fundalul creșterii consumului și diminuării producției de curent. Din fericire, Republica Moldova importă de peste Prut doar opt la sută din necesitățile țării.. /Roberta Metsola a mai obținut un mandat de președinte al Parlamentului European, iar joi deputații vor pune la vot și candidatura Ursulei von der Leyen la șefia Comisiei Europene.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Șase hectare de pădure au fost mistuite de flăcări la Cahul. Meteorologii au emis avertizare cod galben de incendii, în paralel cu cel roșu de caniculă, de care vom scăpa abia joi. /A început admiterea în instituțiile de învățământ profesional tehnic. Sunt peste 12 mii de locuri bugetare și peste șapte mii- cu taxă. /Reparațiile de pe podul de la Mihai Viteazul se lungesc. Acum primăria invocă faptul că CFM refuză să deschidă circulația peste calea ferată la strada Petru Rareș, pentru ca podul să fie închis în totalitate.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Prima zi de cod roșu de caniculă, cu temperaturi care au trecut de 40 de grade! Oamenii au făcut cu greu față căldurii sufocante, în special cei nevoiți să muncească sub razele arzătoare ale soarelui. /Curtea Constituțională a respins solicitarea unui grup de deputați comuniști, care au cerut examinarea constituționalității Decretului prezidențial prin care Alexandr Stoianoglo a fost demis din funcția de procuror general. / Rusia a vrut să îl asasineze pe directorul executiv al Rheinmetall, care furnizează obuze Ucrainei. Complotul a fost dejucat de SUA și Germania.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Poliția anunță că a reținut doi complici la crima odioasă de ieri, dar recunoaște că la 24 de ore după executarea unui bărbat la o terasă din capitală, killer-ul rămâne în libertate. /Cauza penală pe numele fostului procuror general, Alexandr Stoianoglo, și doi procurori PCCOCS a fost deblocată. Colegiul Penal al Curții de Apel a respins recursurile depuse de cei doi procurori vizați în dosar. Între timp, Stoianoglo o acționează în judecată pe Maia Sandu. /Temperaturi tot mai fierbinți! Meteorologii au emis cod roșu de caniculă în centrul și sudul țării, iar la nord - cod portocaliu. Alertele meteo intră în vigoare mâine și vor fi valabile până pe 17 iulie inclusiv.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Asasinat în plină zi în capitală. Un bărbat a fost împușcat mortal la o terasă de un individ pe trotinetă. Victima este de origine turcă, membru al unei organizații criminale. /Punct și de la capăt în dosarul concesionării Aeroportului Internațional Chișinău. Astăzi a fost schimbat completul de judecată, al treilea la număr. Ce urmează? /Accident grav la Taraclia. Un copil de 8 ani și tatăl său au decedat, după ce mașina în care se aflau s-a izbit într-un copac pe un drum local.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Consiliul Superior al Magistraturii are un nou președinte. Este Sergiu Caraman, care a asigurat până acum interimatul. / Șase persoane au fost astăzi reținute, în urma unor descideri la sediul Partidului „Victoria”, afiliat fugarului Ilan Șor din Comrat. Perchezițiile au loc într-un dosar de finanțare ilegală a partidului. / Ne vom topi la soare! De mâine, întră în vigoare codul portacoliu de caniculă. Acesta va fi valabil în partea de centru și sud a țării.Temperaturile vor atinge 39 de grade Celsius. Alerta meteo este valabilă până pe 16 iulie inclusiv.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Fostul procuror general, Alexandr Stoianoglo, este propus de PSRM drept candidat neafiliat politic la alegerile prezidențiale din toamnă. Socialistul Igor Dodon, face apel la opoziție să îl susțină. / Bloc cu 12 etaje, ridicat cu încălcări ale normelor în construcții. Ofițerii anticorupție au decins astăzi cu percheziții la o companie de construcție din capitală. Sunt vizați și responsabili din cadrul primăriei Chișinău. / Ieri, 7 iulie, a fost ultima zi a recensământului populației. Ultimele date publicate de Biroul Național de Statistică arată că până în ultima zi au fost recenzate circa două milioane 438 mii de persoane și circa un milion 654 mii de locuințe.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
30 de zile de arest pentru Șeful biroului Nord al Serviciului Vamal și cinci subalterni de-ai săi. Cei șase sunt suspectați de corupție. /Consilierul socialist și sportivul care s-au încăierat săptămâna trecută la Bălți au fost eliberați. Aceștia au stat o săptămână în arest preventiv. /Vom plăti mai mult pentru băuturile în sticle din plastic, dar dacă le returnăm, primi înapoi banii pe recipiente. Ministerul Mediului vrea astfel să micșoreze cantitatea deșeurilor care ajung la gropile de gunoi.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Partidele de centru-dreapta şi de extremă-dreapta au obținut cel mai mare număr de locuri la alegerile de duminică din Uniunea Europeană. Conservatorii din Partidul Popular European își păstrează primul loc în Parlamentul European. /Tatăl care și-ar fi violat fiica vitregă de 11 ani, care ulterior a rămas însărcinată și a născut, ajunge pe banca acuzaților. Dosarul penal pe numele acestuia a fost transmis în instanța de judecată. / Serviciile de apă și canalizare în municipiul Chișinău ar putea să se scumpească cu aproape 40 la sută. „Apă-Canal Chișinău” spune că a acumulat devieri financiare de peste 150 de milioane de lei, iar acestea trebuie recuperate.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Percheziții soldate cu rețineri la Biroul vamal „Nord”. 6 vameși, inclusiv șeful Biroului, au fost reținuți pentru corupere pasivă. /Amenzi de peste 480 de milioane de lei pentru șase companii de pe piața petrolieră. Sunt acuzate că au recurs la înțelegeri de cartel pentru a menține prețul majorat la carburanți. /Se caută un șef interimar la Interpol. Acesta îi va lua locul lui Viorel Țentiu, aflat în arest. Sunt examinate mai multe candidaturi.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Alertă cu bombă la Aeroportul Chișinău! Toți pasagerii și personalul au fost evacuați, iar procesul de înregistrare a fost întrerupt. /Ședință cu fermierii la Ministerul Agriculturii, după ce aceștia au amenințat cu proteste masive. Ce li s-a promis, vedeți în continuare. / Curtea Supremă din SUA i-a acordat imunitate lui Donald Trump în ancheta asaltului asupra Capitoliului. „Un precedent periculos”, a reacționat actualul președinte Joe Biden.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Se scumpesc semnificativ carburanții. Mâine, prețul benzinei cu cifra octanica 95 va ajunge la 25 de lei per litru. Cum explică ANRE motivele? / Consiliului Superior al Magistraturii nu a reușit nici astăzi să aleagă un președinte a CSM. Doi candidați Aliona Miron și Sergiu Caraman au fost înscriși în concurs, însă au solicitat timp pentru a se pregăti. / Încă o șansă pentru elevii din clasa a 9, care nu au susținut examenele din prima. Astăzi a început sesiunea suplimentară pentru absolvenții de gimnaziu.

Смертельное ДТП под Оргеевом: погибший работал в Институте неотложной медицины в Кишиневе
Смертельное ДТП под Оргеевом: погибший работал в Институте неотложной медицины в Кишиневе
/ВИДЕО/ Cutia Neagră PLUS: как судьи, осужденные за коррупцию, избегают наказаний?
/ВИДЕО/ Cutia Neagră PLUS: как судьи, осужденные за коррупцию, избегают наказаний?
Изолировались от общества? Стурза: "Люди чувствуют себя маргинализированными"
Изолировались от общества? Стурза: "Люди чувствуют себя маргинализированными"
Парликов: "Только путём разумного потребления энергии можно снизить счета”
Парликов: "Только путём разумного потребления энергии можно снизить счета”
/ВИДЕО/ Смерть пациентки Repromed вскрыла нарушения в работе клиники. Деньги за услуги получает другая компания
/ВИДЕО/ Смерть пациентки Repromed вскрыла нарушения в работе клиники. Деньги за услуги получает другая компания

Подпишитесь на новости по электронной почте

TV8.md - новостной сайт из Молдовы с актуальными социальными, политическими и экономическими новостями, прогнозом погоды, политическими ток-шоу, интервью и расследованиями.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktok

© 2024 TV8.md. При цитировании опубликованных на сайте материалов обязательно указание в первом абзаце гиперссылки на страницу tv8.md.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram