Dosarul ,,deputații transfugi” a fost clasat după trei ani de investigație. Potrivit Procuraturii Anticorupție, urmărirea penală a fost inițiată pe 28 octombrie 2019 de către procurorul General interimar Dumitru Robu, în temeiul unei bănuielii rezonabile privind săvârșirea infracțiunii de coruperea activă.
Ulterior, la prezenta cauză penală au fost conexate alte 14 cauze penale pornite de către Procuratura Anticorupție pentru corupere pasivă. Potrivit PA, 14 ex-deputați ai Partidului Comuniștilor din Republica Moldova au transmis și primit sume cuprinse între 200 000 euro și 300 000 euro, în perioada noiembrie - decembrie 2015, pentru ca să părăsească Fracțiunea PCRM din Parlament și în calitate de deputați să voteze proiectele de lege înaintate de Partidul Democrat.
Învinuiții nu și-au recunoscut vinovăția, negând comiterea faptelor.
Proba principală au fost declarațiile fostei deputate din Formațiunea Partidului Comuniștilor, Elena Bondarenco, făcute publice încă în anul 2016, care nu au fost posibil de confirmat prin alte probe. Mai mult ca atât, martorul în cauză a decedat pe 4 iulie 2022.
Pe 29 decembrie 2022, persoanele puse sub învinuire au fost scoase de sub urmărire penală, iar procesul penal a fost clasat pe motiv că faptele infracționale imputate acestora nu întrunesc elementele componenței de infracțiune. Urmărirea penală continuă în partea acuzațiilor înaintate pentru comiterea infracțiunilor de îmbogățire ilicită împotriva a 13 foști deputați.