Trei membri ai organizației criminale „Turoc”, au fost reținuți la Chișinău, pentru tâlhării în regiunea Moscovei, în 2012-2016. Aceștia foloseau arme de foc, pentru ca să sustragă obiecte din aur, bijuterii, pietre prețioase, ceasuri de lux. Ulterior, o parte din acestea erau vândute în Republica Moldova.
Bărbații reținuți au vârste de 30, 43 și 46 de ani, iar anterior au fost condamnați în Moldova pentru furt, tâlhărie, șantaj și trafic de droguri. Atunci când au fost informați despre condamnarea a 10 membri ai organizației criminale de autoritățile rusești, aceștia au încetat să viziteze statul cu pricina.
În urma perchezițiilor de la domiciliile din Chișinău ale bănuiților, oamenii legii le-au ridicat dispozitivele de comunicare pentru cercetare, 24.000 de euro, care ar proveni din tâlhăriile comise, un pistol semi-automat păstrată necorespunzător, precum și cannabis.
Ulterior reținerii, procurorii PCCOCS au depus demersuri de aplicare a arestului în privința acestora.
Totodată, în același dosar, autoritățile ruse l-au condamnat pe hoțul în lege cunoscut ca „Turoc” la pedeapsă cu închisoarea pentru un termen de 21 de ani, acesta fiind obligat să achite și o amendă în sumă de patru milioane ruble rusești.