Începând cu 1 ianuarie, 2021, în Republica Moldova va fi interzis importul și comercializarea produselor ce conțin mercur, informează Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS), cu referire la prevederile legii privind ratificarea Convenţiei de la Minamata. 

În același timp, în contextul incidentului de la o grădiniță din Chișinău, unde zilele trecute s-au spart șase termometre cu mercur, Ministerul Sănătății atenționează că mercurul este cel mai toxic element non-radioactiv de pe Pământ și, în cazul în care este inhalat chiar în proporții mici, poate avea efecte grave asupra sănătății.

Ministerul precizează că, în conformitatea cu regulamentul sanitar pentru instituţiile de educaţie timpurie, pentru organizarea primirii copiilor în vestiar trebuie să fie termometre inofensive, suficiente pentru efectuarea termometriei matinale, iar recomandarea specialiştilor este optarea pentru termometrele pe bază de alcool.

„Fiind un element otrăvitor, care are tendința de acumulare în corp în decursul timpului, acționează ca o neurotoxină, distrugând țesutul nervos și cel cerebral. Pătrunderea mercurului în organism se face fie la nivel cutanat, fie prin vaporii inspirați, fie prin tractul digestiv în momentul consumului alimentelor contaminate cu mercur, fiind periculos datorită potențialului său volatil. Aproximativ 80% din vaporii de mercur inhalați sunt absorbiți prin intermediul sistemului respirator, fiind apoi distribuit prin sistemul circulator în tot corpul”, informează specialiștii de la Ministerul Sănătății.

În cazul în care s-a produs o scurgere de mercur, picăturile trebuie să fie unite pe o suprafață netedă pentru a fi îndepărtate cu o pipetă sau trebuie direcționat într-un recipient. Nu se folosesc aspiratoarele sau măturile care  dispersează și mai mult mercurului în încăpere. Materialele cu suprafața poroasă și textilele nu sunt eficiente în înlăturarea tuturor urmelor de mercur, de aceea se indică aruncarea acestora după  ce pe suprafața lor a ajuns substanța dată.

În același timp, este foarte importantă evacuarea persoanelor din încăperea unde s-a produs spargerea unuia sau mai multor termometre şi blocarea uşii de la intrare care trebuie să fie acoperită cu o peliculă, în aşa caz să fie exclusă răspândirea vaporilor cu conţinut de mercur în alte încăperi. Ulterior, este indicat să fie curăţată intens şi aerisită bine odaia prin ventilare de tip flux.

Amintim că, în după-amiaza zilei de miercuri, într-o grădiniță de pe strada N. Costin din sectorul Buiucani al capitalei s-au spart șase termometre cu mercur. Potrivit IGSU, la fața locului a fost îndreptat un echipaj CBRN care a efectuat demercurizarea zonei unde a avut loc incidentul.