Navele militare ucrainene aveau dreptul să traverseze Strâmtoarea Kerci pentru a ajunge în Marea Azov, în baza unui Acord bilateral semnat de Ucraina și Federația Rusă în anul 2003, este opinia lui Mihail Voitenko, redactorul-șef al publicației „Morskoy Byuleteni”, citat de Tvrain.ru.
Potrivit lui Voitenko, Ucraina nu a încălcat legislația maritimă. Acesta spune că Acordul sus-menționat, prevede că atât navele comerciale, cât și cele militare ale celor două țări au acces în Marea Azov și astfel, navele ucrainene avea tot dreptul să traverseze Strâmtoarea Kerci. „Aici nu pot fi alte interpretări”, a punctat expertul.
Acordul nu ar fi suferit schimbări din anul 2003 și până în prezent, potrivit lui Voitenko. Chiar și după ce Rusia a anexat Crimeea, acesta rămâne în vigoare, or, Ucraina nu ar fi acceptat modificarea lui, iar Rusia nu putea să o facă unilateral.
Amintim că, ieri, 25 noiembrie, în Strâmtoarea Kerci s-a produs un conflict între grănicerii maritimi ruși și militari ucraineni. Partea rusă acuză militarii ucraineni că a încălcat legislația maritimă. Aceștia au folosit armele, rănind trei militari, și au reținut trei nave ucrainene.
La rândul ei, Ucraina califică incidentul drept o provocare. Președintele Ucrainei, Petro Poroșenco, a cerut Radei Supreme să impună legea marțială. Legislativul ucrainean se va convoca în după-amiaza acestei zile într-o ședință extraordinară.
Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova și-a exprimat îngrijorarea în privința tensiunilor din Marea Azov și strâmtoarea Kerci.
La același subiect:
Kievul anunță că Rusia a deschis focul asupra navelor ucrainene