Fostul vicepreședinte al Partidul Liberal, Valeriu Munteanu, a reacționat la anunțul PL de a merge împreună cu blocul ACUM la următoarele alegeri. Potrivit lui, dacă era atât de „arzătoare” dorința PL de a merge împreună cu ACUM, decizia ar fi fost luată, spre exemplu ieri, dar nu astăzi, chiar după semnarea Acordului de constituire juridică a blocului electoral ACUM, format de Partidul Acțiune și Solidaritate și Partidul Platforma Demnitate și Adevăr.
„Decizia filosofică de astăzi a PL, inspirată, cel mai probabil, de domnul Ghimpu, este decât un nou element (cu o etapă în plus) dintr-un plan bine-gândit de disipare a voturilor de dreapta, de descumpănire a alegătorilor, ori există o discrepanță astronomică între declarațiile proliferate în spațiul public de președintele PL, conducătorul PL și ceilalți lideri ai partidului despre blocul ACUM și liderii acestuia și decizia de fațadă, prezentată cu stângăcie astăzi”, a scris Valeriu Munteanu pe o rețea de socializare.
Potrivit lui, decizia de astăzi, prin care se dă de înțeles că în sfârșit domnul Ghimpu „a fost înfrânt” trebuie privită și tratată cu multă atenție. „Plecarea artistică de la sediul de partid a domnului Ghimpu, imediat după încheierea ședinței, explică multe. Cu siguranță se dorește legitimarea fostului președinte al PL, ca element de „opoziție ideatică” în cadrul partidului, întru continuarea, citez „jihadului” început în forță de către domnul Ghimpu împotriva blocului ACUM, liber de orice angajament oficial al PL. Cine crede povestea asta, că președintele PL și conducătorul PL stau sub același acoperiș, într-o frumoasă suburbie a Chișinăului, dar își asumă decizii politice diferite, acum și pe viitor…Joacă pentru copii”, spune ex-liberalul.
În opinia lui, a devenit și mai limpede că marele beneficiar al participării separate a multor partide și „partiduțe”, pe flancul drept al eșichierului politic, inclusiv a Partidului Liberal, este Vladimir Plahotniuc.
Amintim că Valeriu Munteanu a părăsit Partidul Liberal motivându-și decizia prin faptul că „formațiunea a refuzat să meargă în alegerile parlamentare din februarie alături de viitorul bloc electoral ACUM”.