Alexandr Kalinin, președintele Partidului Regiunilor, afirmă că șeful statului Igor Dodon ar fi plătit talibanilor din Afganistat două milioane de dolari, pentru eliberarea piloților moldoveni din prizonierat. Potrivit lui, acești bani sunt din suma de 20 de milione, pe care ar fi adus-o președintele de la Moscova, în cadrul ultimei lui vizite, lucru despre care a vorbit Kalinin anterior. Reprezentanții Președinției spun că prin asemenea zvonuri se vrea provocarea conducerii instituției, în contextul campaniei electorale care e în plină desfășurare.

 „Este așa o informație că anume din acești bani au fost alocate două milioane de dolari. Informația am primit-o din surse apropiate Partidului Socialiștilor și a lui Igor Dodon”, a spus Kalinin astăzi, la o conferință de presă. 

Reprezentanții serviciului de presă al Președinției spun că nu vor comenta asemenea afirmații și spun că poziția instituției este aceeași, care și acum patru zile și anume: „Președintele ales a decis să nu se implice în această luptă electorală pentru a nu fi ținta polemicilor diferitor actori politici din țară, care mizează pe acest Ping-Pong informațional pentru a-și ridica rating-urile personale din contul acestora”.

Conferința de presă susținută de liderul Partidului Regiunilor, Alexandr Kalinin, o puteți urmări mai jos:

Acum două zile, președintele Igor Dodon a anunțat despre faptul că cei doi piloți moldoveni, ținuți în prizonierat în Afganistan, au fost eliberați din captivitate. În aceeași zi, o delegație din Republica Moldova, cu reprezentanți ai Ministerului de Externe, a mers la Moscova pentru a lua legătura cu ei și a-i ajuta să se întoarcă în țară. Totuși, aseară, reprezentanții Ministerului de Externe au anunțat că nu au reușit încă să ia legătura cu ei și că aceștia nu s-ar afla în custodia Guvernului Federației Ruse, ci în a unui ONG.

Când a făcut anunțul despre eliberarea piloților, Igor Dodon a spus că va merge personal în Rusia să-i aducă acasă. Ulterior, acesta a fost acuzat de Andrian Candu, președintele Parlamentului, de faptul a tergiversat intenționat eliberarea piloților și că acesta este un gest electoral.

Tot ieri, Procuratura Generală a anunțat că a deschis un dosar penal pe acest caz. Însă, potrivit oamenilor legii, materialele din acest dosar au fost secretizare, iar cercul de persoane implicate este strict limitat. Reprezentanții Procuraturii susțin că detalii de pe acest caz vor fi oferite doar când va fi finalizată ancheta.