Președintele Partidului Comuniștilor (PCRM), Vladimir Voronin, este de părere că declarația pe care au semnat-o recent deputații din Partidul Socialiștilor (PSRM) nu-i va împiedica pe unii dintre ei „să trădeze” formațiunea și să treacă la Partidul Democrat. Acesta afirmă că declarații similare au fost semnate anterior și de Igor Dodon, președintele țării, și de Zinaida Greceanîi, președinta PSRM, ambii foști comuniști, atunci când erau parte a PCRM, dar acest lucru, spune Voronin, nu i-a împiedicat să plece din partid.
„Avem document, pot să vi-l prezint, semnat și de Dodon, și de Greceanîi și de toți ceilalți care ne-au trădat pe noi. Pentru dânșii să semnezi un document asta e «ptiu». Pentru ei contează interesul, dar nu că ei au semnat. Ce Dodon prima dată trădează? Cine s-a dus și l-a votat pe Timofti cu Greceanîi împreună și cu Abramciuc? Nu Dodon? Când nu le ajungeau trei voturi… Te plictisești, când începi a-i număra”, a spus Voronin la emisiunea Important, de la TVC 21.
Acesta afirmă că un asemenea scenariu este plauzibil, or, potrivit lui, nu sunt prea multe soluții: „Rușii nu-s de acord să se unească democrații cu socialiștii; americanii nu-s de acord să se unească ACUM cu socialiștii, și, ce rămâne? Rămâne traseismul acesta, cum îl numești mata, să-și cumpere între ei, să facă cârdășia, majoritatea și să fure mai departe”, a mai spus liderul comuniștilor.
PCRM nu a acces în noul Legislativ în urma alegerilor din acest an. Partidul a obținut un rezultat de doar 3,75%.
Vezi și: