Consilierul președintelui Igor Dodon, Maxim Lebedinschi, a declarat, după pronunțarea deciziei de azi a Curții Constituționale (CCM), că instituția prezidențială a luat act de această hotărâre, iar cum va proceda ulterior șeful statului, se va anunța după ce decizia îi va fi comunicată președintelui și după ce se va consulta și decizia motivată, pronunțată azi de judecătorii constituționali. 

„Ce se va întâmpla mai departe, ține de aleșii poporului. Acest lucru nu înseamnă dizolvarea automată a Parlamentului”, a declarat Maxim Lebedinschi.

La rândul său, deputatul din Blocul ACUM Sergiu Litvinenco este de părere că decizia de azi a CCM este una contradictorie: „Hotărârea de astăzi a Curții Constituționale demonstrează încă o dată cât de jos a căzut această instituție. Președintele Parlamentului este doar un moderator al ședințelor plenare și în toată lumea este așa. Iar existența sau lipsa acestuia, aflarea în concediu sau pe buletin nicidecum nu este în măsură să anuleze prevederile exprese ale Constituției conform cărora Guvernul se alege cu votul majorității deputaților aleși sau legile se adoptă cu 51 de voturi. Această Curte Constituțională nu doar că extinde prevederile textelor constituționale prin interpretare adăugând la Constituție, ci chiar vine cu norme care contrazic textul Constituției și jurisprudența Curții Constituționale de până acum. În două cuvinte – dezmăț total”, a comentat Litvinenco pe rețelele de socializare.

Astăzi, judecătorii CCM au decis că președintele Igor Dodon nu va putea înainta o candidatură la funcția de prim-ministru în lipsa organelor de conducere ale Parlamentului.