Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1695: Dronă în Moldova, sfat cu berea, „lovitură atomică” și gafa lui Putin. Zelenski îl sfidează pe Trump

ULTIMA ORĂ! Partidul Democrat invită Partidul Socialiștilor la negocieri pentru crearea unei majorități parlamentare

Captură: Privesc
31 mai 2019, ora 11:44

Partidul Democrat (PD) lansează o invitație oficială pentru Partidul Socialiștilor (PSRM) la negocieri pentru formarea unei coaliții parlamentare. Declarația a fost făcută acum câteva minute de purtătorul de cuvânt al PD, Vitalie Gamurari, în cadrul unui briefing de presă. 

Potrivit lui Vitalie Gamurari, decizia a fost luată astăzi, la ședința Biroului Permanent al PDM.

„Vom transmite astăzi o invitație către PSRM, pentru a avea o primă discuție, ca să vedem dacă putem găsi o formulă de colaborare parlamentară, care să aibă la bază așteptările și prioritățile cetățenilor. Dacă vom găsi consensul necesar pe această direcție, se poate trece rapid la formalizarea politică a acestei soluții, atâta timp cât ambele părți dau dovadă de flexibilitate și de dorința de a găsi compromisul, care să satisfacă nevoile prioritare ale cetățenilor. În cadrul discuțiilor, vor fi abordate și propunerile anunțate deja public de Partidul Socialiștilor privind formarea unei majorități parlamentare și a Guvernului, unele dintre ele sunt realizabile, inclusiv votarea unui speaker din fracțiunea PSRM. În același timp, urmează să fie discutate și propunerile de guvernare ale Partidului Democrat”, a declara Gamurari.

„În cadrul ședinței, au fost analizate acțiunile de până acum ale partidelor parlamentare și s-a ajuns la concluzia că există un blocaj total pentru formarea unei majorități parlamentare politice. Cauza acestui blocaj este, pe de o parte, diferența reală de viziuni dintre partide, pe de altă parte, dorința unor politicieni de a ocupa cu orice preț funcții sau de a prelua controlul asupra unor instituții, cum este cazul celor două partide din fostul bloc electoral ACUM”, se menționează în declarația democraților.

„Am așteptat 3 luni ca Blocul ACUM să se trezească la realitate și să înțeleagă că au fost trimiși de cetățeni în Parlament să muncească pentru ei, nu să schimbe un șef de instituție cu altul de-al lor, nu să-și facă selfie în fotoliile de parlamentari ca niște turiști. Din păcate, au dovedit că, deocamdată, sunt doar niște turiști în politică, au dovedit că trăiesc într-o lume paralelă cu realitatea moldovenilor, au rămas acolo unde au început politica – pe Facebook, nu sunt pregătiți în mod real să-și asume responsabilități în conducerea statului, au nevoie de timp să se maturizeze”, a mai spus reprezentantul PDM.

După ce a dat citire declarației PDM, Vitalie Gamurari a plecat din fața presei fără să răspundă la întrebări. La fel cum a făcut-o și liderul PDM, Vlad Plahotniuc, de altfel, care a ieșit în fața jurnaliștilor în debutul briefingului.

Am încercat să telefonăm deputații socialiști Zinaida Greceanîi, Ion Ceban, Grigore Novac și Vlad Batrîncea pentru a le solicita un comentariu la acest subiect, aceștia însă nu au răspuns la telefon deocamdată. UPDATE: Ulterior, reprezentanții PSRM au transmis un mesaj public la acest subiect (Detalii AICI).

Nu răspund la telefon nici copreședinții Blocului ACUM – Maia Sandu și Andrei Năstase. UPDATE: Reprezentanții Blocului ACUM ne-au spus că mai discută la acest subiect și vor reveni ulterior cu o reacție oficială (Detalii AICI).

Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Ninsoarea l-a dezgolit pe Ceban. Unde sunt banii pentru drumuri în Chișinău?

/VIDEO/ Plafon majorat la energia electrică: De la ce consum se va plăti TVA de 20% din aprilie 2027
/VIDEO/ Plafon majorat la energia electrică: De la ce consum se va plăti TVA de 20% din aprilie 2027
/PROMO/ AMPRENTE: Avansuri sexuale în locul protecției? Ce se întâmplă la centrul de plasament din Cocieri
/PROMO/ AMPRENTE: Avansuri sexuale în locul protecției? Ce se întâmplă la centrul de plasament din Cocieri
/AUDIO/ „În dolari asta cât?” Percheziții la ANSA Giurgiulești: Un șef de post și 5 inspectori, reținuți într-o schemă de corupție
/AUDIO/ „În dolari asta cât?” Percheziții la ANSA Giurgiulești: Un șef de post și 5 inspectori, reținuți într-o schemă de corupție
/VIDEO/ Ruleta rusească pe cerul Moldovei: Basmele Moscovei și bubuiturile din apropierea satelor
/VIDEO/ Ruleta rusească pe cerul Moldovei: Basmele Moscovei și bubuiturile din apropierea satelor
Horoscop 15 octombrie 2026 de la ChatGPT: Fecioarele evită o greșeală, Scorpionii rup o colaborare, iar Gemenii au idei noi
Horoscop 15 octombrie 2026 de la ChatGPT: Fecioarele evită o greșeală, Scorpionii rup o colaborare, iar Gemenii au idei noi

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente