Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1400: Atac în Rusia, panică la Moscova și „pace imposibilă”. Zelenski dezvăluie noul plan cu 20 de puncte

/VIDEO/ Despre ce a discutat ministra Justiției la CSP și când ar putea avea loc totuși ședința

missing
09 iulie 2019, ora 10:46

Ministra Justiției Olesea Stamate, care a mers azi-dimineață la Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) pentru a clarifica de ce nu a avut loc ședința în plen despre care a fost anunțată ieri, spune că nu a reușit să discute cu președinta CSP, Angela Mutuzoc. Totuși, ministra afirmă că o ședință a consiliului ar putea fi convocată în scurt timp și, cel mai probabil, acest lucru se va întâmpla mâine. 

„Nu am reușit să discut cu doamna președintă, vom avea discuții mai târziu, trebuie să respectăm anumite reguli de procedură și convocarea ședinței CSP urmează a fi solicitată în cel mai scurt timp”, a declarat Olesea Stamate, la plecarea de la CSP.

Stamate susține că, potrivit legii, ședința poate fi convocată fie de președintele Consiliului, fie la cererea a minim trei membri și, potrivit ministrei, cel mai probabil se va utiliza opțiunea a doua.

Ieri, Andrei Năstase a anunțat pe pagina lui de Facebook că azi CSP ar urma să se întrunească în ședință pentru a examina inclusiv pornirea urmăririi penale pe numele procurorului general Eduard Harunjen.

Azi-dimineață însă, într-un comunicat, membrii Consiliului Superior al Procurorilor au infirmat anunțul făcut de Andrei Năstase precum că azi, la ora 10:00, ar urma să aibă loc ședința CSP. „Venim cu precizarea că pentru data de 09.07.2019 nu a fost preconizată și nici convocată o ședință în plen”, au spus aceștia în comunicat.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktokCorruption modal

© 2025 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.