/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 792: Paradoxul invaziei, condiția NATO și demisie la Kiev! Rusia amenință că va ataca Polonia

L-a făcut cu ou și cu oțet! Acuzațiile lui Năstase la adresa lui Dodon clatină „alianța”

missing
23 octombrie 2019, ora 06:50

Igor Dodon și-a dorit ca Procuratura să nu fie liberă și s-a opus reformei justiției, a instituit controlul asupra unor instituții în locul lui Vladimir Plahotniuc și a cheltuit banii publici fără folos pentru cetățeni. Sunt doar câteva acuzații pe care  i le-a adus Andrei Năstase șefului statului, liderul informal al socialiștilor care au format o majoritate parlamentară cu Blocul ACUM.  

„Nu vreau să intru în detaliile care s-au întâmplat până acum. Procesele au trenat. Dodon a fost împotriva votării Legii Procuraturii în felul în care este acum. S-a opus, s-a opus, până când nu a mai avut încotro și a acceptat”, a declarat Năstase la emisiunea „Politica Nataliei Morari” de la TV8.

Politicianul mai spune că Igor Dodon ar controla mai multe instituții, printre care și Consiliul Coordonator al Audiovizualului și a criticat dur decizia autorității de a-i permite postului de televiziune „Accent TV”, afiliat PSRM-ului, să retransmită „Pervîi Kanal”.

„Controlul lui Plahotniuc asupra acestor instituții, a trecut încet, încet, și se vede după cum au rezolvat problema asta cu „Prime”-ul, la Dodon”, a adăugat Năstase.

Liderul Platformei Demnitate și Adevăr i-a cerut socoteala lui Dodon și pentru banii pe care îi cheltuie pentru deplasări, care nu ar duce la rezultate concrete.

„Câte deplasări a avut Dodon peste hotare de-a lungul mandatului său? Eu mă întreb cât de eficiente au fost acestea. Bani publici cheltuiți și nimic în schimb. În patru luni de zile, Maia Sandu a avut câteva deplasări în străinătate. Eu am avut 3-4 și iată că s-a întâmplat ceva: 100 milioane din partea Europei, 100 milioane din partea României, 29 milioane suplimentate din partea SUA. Parcă producem ceva și mai suntem criticați și încă mai suntem șantajați. Nu vedeți cum Dodon a declarat că poate forma o altă majoritate parlamentară, remanieri în Guvern? Oare acesta nu-i șantaj?”, s-a arătat indignat politicianul.

Întrebat dacă nu se teme că aceste declarații vor crea fisuri în majoritatea parlamentară, formată de PSRM și ACUM, Andrei Năstase a comentat:  „Această majoritate nu s-a făcut pentru mine ori pentru Dodon, dar pentru ca să apară niște lucruri importante pentru oameni. Noi, Blocul ACUM, pentru asta am făcut-o. Nu pentru ca noi să muncim de dimineață până seară, iar Dodon să facă plimbări prin toată lumea și din când în când să vină acasă și să facă critici pe la televizor”.

Andrei Năstase rămâne pe aceeași poziție și afirmă în continuare că va fi un dezastru dacă socialiștii vor câștiga șefia capitalei.

„Chișinăul nu poate să ajungă pe mâna lui Dodon, pentru că atunci lucrurile vor fi grave, pentru că atunci e pierdută întreaga Moldovă”, a punctat Năstase.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram