/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 765: Atac masiv și copil de 5 ani, rănit. Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare

Șefa Biroului Migrație și Azil, repusă în funcție

04 februarie 2020, ora 14:46

Olga Poalelungi, cercetată în dosarul expulzării celor șapte cetățeni turci din rețeaua liceelor Orizont, a fost repusă în funcția de șefă a Biroului Migrație și Azil (BMA). Informația a fost confirmată pentru tv8.md de către purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Interne Alina Zbancă. 

Ordinul privind repunerea sa în funcție este din data de 5 decembrie 2019. Astfel, șefa Biroului Migrație și Azil a revenit la muncă pe 6 decembrie 2019.

Contactați, reprezentanții Procuraturii Generale ne-au spus că dosarul se află la etapa de urmărire penală, iar cu mai multe detalii vor reveni mâine.

Anul trecut, portalul Anticoruptie.md a intrat în posesia unor documente care arată că instituția publică ar fi perfectat documentele cu dată din urmă, pentru a acoperi ilegalitățile comise de autoritățile de la Chișinău la expulzarea și transmiterea celor șapte profesori autorităților turcești.

Pe 6 septembrie se fac doi ani de la expulzarea celor șapte profesori turci.

Cei șapte cetățeni turci, angajați ai rețelei de licee private, Orizont, au fost expulzați din țară de SIS. Serviciul de Informații și Securitate a precizat că profesorii sunt suspectați că ar avea legătură cu o grupare islamistă. Apropiații lor au respins acuzațiile și au declarat că este o comandă politică, în spatele căreia ar sta președintele turc, Recep Erdogan. Aflat la Chișinău, acesta a refuzat să vorbească despre acest caz.

În luna octombrie anul trecut, soția unei din cei șapte profesori turci a spus că starea de sănătate a soțului ei se înrăutățește pe zi ce trece.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram