Consulul ucrainean de la Bălți, a fost suspendat din funcție, după ce organele de anchetă au început să investigheze posibila implicare a lui în cazul minorei violate, scrie interfax.ru.
Potrivit sursei citate, cea care a depus o plângere împotriva consulului a fost însăși victima, o adolescentă de 17 ani din Sângerei. Ea a declarat că funcționarul a abuzat-o.
Presa din Rusia scrie că, potrivit autorităților ucrainene, Ministerul Afacerilor Externe a R. Moldova a informat Ambasada Ucrainei despre acțiunile întreprinse în privința consulului și a solicitat ca acesta să nu părăsească teritoriul țării noastre, până la finalizarea anchetei.
În același timp, secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Ucrainei a deschis o procedură disciplinară, în urma căreia diplomatul a și fost suspendat temporar din funcție.
Anterior, solicitați de tv8.md reprezentanții Ambasadei Ucrainei au confirmat că organele de anchetă investighează posibila implicare a consulului de la Bălți în cazul minorei violate.
Amintim că o adolescentă de 17 ani din Sângerei a fost abuzată sexual de doi indivizi cu vârsta de 37 și respectiv 38 de ani.