Fostul premier Vlad Filat nu crede în anunțul făcut ieri de Casa de avocatură „Popa și Asociații”, precum că ar fi depus o plângere penală împotriva sa la Procuratura din orașul Frankfurt, Germania pentru defăimare și insultă. Dar în cazul în care informația se va adeveri, Filat este gata să prezinte probe procurorilor germani împotriva fostului său avocat Igor Popa.

„În legătură cu „plângerea” depusă de fostul „avocat”, în Germania, precizez următoarele:
Să dea Domnul, dar nu cred. Abia aștept să am oportunitatea să prezint probele procurorilor germani despre modul în care a înțeles așa numitul avocat Igor Popa să mă reprezinte.
Ce ține de acțiunile mele vizavi de el, nu în Germania, nu la Cahul, nu în altă parte, dar la Chișinău urmează să informez ulterior”, a reacționat Vlad Filat pe Facebook.

Amintim că ex-premierul a declarat recent în cadrul unei emisiuni televizate că fostul său avocat Igor Popa ar fi organizat o schemă prin care ar fi furat banii ce i-au fost imputați în cadrul dosarului penal deschis pe numele lui. Vlad Filat îl mai acuză pe Igor Popa că ar fi transmis informația pe care o discuta cu el oponenților săi  politici, inclusiv Vladimir Plahotniuc. Filat este convins că Popa știa ce urma să se întâmple pe 15 octombrie 2015 în Parlament (n.r. ziua în care a fost reținut Vlad Filat).

Casa de avocatură „Popa și Asociații” anunță că a depus o plângere penală la Procuratura din orașul Frankfurt am Main, Germania pe numele lui Vlad Filat pentru defăimare și insultă, după aceste acuzații.

Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!