Guvernul a aprobat alocațiile bugetare în sumă de 170 milioane de lei pentru salarizarea în sectorul bugetar. Dintre acestea 134,2 milioane de lei vor fi repartizate pentru achitarea salariilor angajaților din sistemul educațional până la finele anului 2021.
Mijloacele financiare propuse pentru alocare sunt destinate prioritar instituțiilor de învățământ primar, gimnazial și liceal, care se finanțează în bază de cost standard per elev conform Hotărârii Guvernului nr. 868/2014. În acest sens s-a propus suplimentarea bugetelor instituțiilor de învățământ cu alocații în volume concrete, estimate din necesarul de cheltuieli la nivel de fiecare instituție.
De asemenea, proiectul prevede că economiile acumulate de către autorități la măsurile ce țin de organizarea odihnei de vară a copiilor și adolescenților, desfășurarea olimpiadelor și examenelor de absolvire să fie utilizate la fel, pentru acoperirea insuficienței la cheltuielile de personal.
Proiectul mai prevede și redistribuiri de alocații în sumă de 9,8 mil. lei de la Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale către Ministerul Economiei, precum și în sumă de 700,0 mii lei de la Cancelaria de Stat către Ministerul Sănătății în scopuri de stimulare a lucrătorilor medicali.
Amintim că, la 2 noiembrie Ministerul Educației și Cercetării a confirmat că există unele deficiențe în sistemul bugetar și, din acest motiv, cadrele didactice din unele instituții de învățământ general nu și-au primit salariul.



































