Ministerul Educației și Cercetării confirmă că există unele deficiențe în sistemul bugetar și, din acest motiv, cadrele didactice din unele instituții de învățământ general nu și-au primit salariul.
Astfel, Ministerul Educației precizează că volumul alocațiilor necesare acoperirii deficitului bugetar pentru achitarea salariilor cadrelor didactice din unele instituțiile de învățământ general pentru anul 2021 a fost aprobat în luna octombrie.
Prin urmare, cabinetul de Miniștri urmează mâine, 3 noiembrie, să aprobe proiectul cu privire la repartizarea acestor alocații.
Anterior, deputații fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor au declarat, într-o conferință de presă, că guvernarea nu a achitat salariile cadrelor didactice încă din luna august. Asta după ce președintele raionului Basarabeasca, Piotr Pușcari, a menționat că în raion există trei școli care se confruntă cu insuficiența finanțării, iar deficitul bugetar al gimnaziului din satul Iordanovca este de 369 de mii de lei. Din acest motiv, Consiliul raional a decis să solicite ajutor Guvernului deoarece nu dispune de fonduri.



































