Ministerul Sănătății (MS) a venit cu precizări în legătură cu numirea Valentinei Buliga, fostă ministră a Muncii, în calitate de șefă al Centrului de instruire în domeniul medicinei de urgență și calamităților, subdiviziune a CNAMUP (Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească).
Potrivit unui comunicat de presă, ministerul a solicitat de la CNAMUP Regulamentul acestui Centru și modalitatea de numire a șefului, pentru a verifica care sunt condițiile de angajare. Totodată, reprezentanții Ministerului Sănătății au menționat în nota informativă emisă că mai multe detalii vor fi prezentate ulterior.
MS a precizat că numirea șefului Centrului de instruire, fiind o subdiviziune a CNAMUP, este responsabilitatea directorului CNAMUP. Astfel, Valentina Buliga a fost numită prin ordinul directorului CNAMUP, Boris Golovin, fără consultarea prealabilă a Ministerului Sănătății.
Numirea Valentitinei Buliga în această nouă funcție a stârnit un val de nemulțumiri pe rețelele sociale. Internauții s-au arătat deranjați de faptul că instituția nu a organizat mai întâi un concurs. Boris Golovin susține, însă, că pentru funcția respectivă nu este necesar concursul.




































