Mai multe echipamente de decontaminare au fost donate Agenției Naționale pentru Sănătate Publică de către Biroul Departamentului SUA pentru Populație, Refugiați și Migrație și Biroul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) din Republica Moldova. Echipamentele vor fi folosite pentru situații de urgență în sănătate publică.
Potrivit ANSP, donația constă în cabine de duș, sisteme de încălzire a apei, rezervoare de apă, pompe mobile pentru apa reziduală, generatoare de curent și sisteme portabile de decontaminare pentru situații de urgențe în sănătatea publică de etiologie chimică, biologică, radiologică și nucleară.
Instalațiile pot funcționa autonom, fiind asamblate și exploatate cu ușurință. Specialiștii ANSP au fost instruiți cum să folosească aceste echipamente.
Biroul Departamentului SUA pentru Populație, Refugiați și Migrație oferă sprijin Guvernului Republicii Moldova în gestionarea crizei refugiaților, dar și pentru o mai bună pregătire în cazul situațiilor excepționale. La rândul său, OMS continuă să ofere suport tehnic în domeniul urgențelor de sănătate publică, contribuind la consolidarea capacităților ANSP în gestionarea urgențelor și a situațiilor de criză.