A căzut prima ninsoare din acest an la Moscova și cu ea au venit și probleme. Potrivit presei ruse, nu mai puțin de 35 de zboruri au fost întârziate, iar alte opt au fost anulate la cele trei aeroporturi Vnukovo, Domodedovo și Sheremetievo. Vremea rea a provocat și un accident în lanț.
Zăpada s-a așternut încă din seara zilei de 26 octombrie.
La ora 07:30, 11 zboruri au fost întârziate la Vnukovo, 2 anulate. La Domodedovo, 16 au fost întârziate, 6 anulate, iar la Sheremetievo 8 zboruri au fost întârziate.
Centrul hidrometeorologic a anunțat viscol la Moscova din 27 octombrie. Temperaturile ar putea scădea la valori cuprinde între 0 și -2 grade Celsius.
Aseară, zece mașini s-au ciocnit în districtul Yuzhnoportov din Moscova din cauza unui drum alunecos.
surse: m24.ru, kommersant.ru

























































