Un atac masiv cu drone a zguduit Odesa, azi-noapte. Trei persoane au fost rănite, iar mai multe blocuri de locuit, instituții de învățământ și vehicule au fost distruse, în urma incendiilor izbucnite în oraș.
Primarul orașului a declarat că una dintre drone a lovit o clădire rezidențială într-un cartier dens populat, sute de apartamente fiind cuprinse de flăcări. Au fost afectate și trei școli, dintre care două au trecut la învățământul online.
Și alte regiuni au fost vizate de atacuri. În regiunea Sumî, au fost înregistrate 410 explozii într-o singură zi, soldate cu moartea unui civil, iar la Harkov, au fost uciși trei civili și alți doi au fost răniți în atacuri aeriene și cu drone.
Potrivit Statului Major General al Ucrainei, în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 165 de confruntări pe linia frontului. Cele mai intense lupte s-au desfășurat în direcțiile Liman, Torețk și Pokrovsk. Luptele continuă și în regiunea rusă Kursk.

























































