Serviciul militar obligatoriu ar putea fi redus, treptat, de la 12 la 9, iar ulterior chiar la 4 luni. O inițiativă în acest sens, venită din partea Ministerului Apărării, urmează să fie supusă consultărilor publice cu alte instituții ale statului, dar și cu societatea civilă. Potrivit Ministerului, astfel, serviciul militar ar urma să devină mai atractiv pentru un număr mai mare de cetățeni care să poată fi pregătiți pentru apărarea Patriei sau să fie instruiți ca rezerviști.
„Ar fi o soluție să reducem termenul de executare a serviciului, să mărim numărul de cetățeni care ar trece prin instruirea obligatorie ca apărător al țării. Este un proces de analiză, suntem în discuții cu mai multe instituții implicate când vom fi pregătiți să venim cu acest proiect vom cere și opinia societății.
Actualmente sunt foarte multe categorii care se folosesc de înlesniri sau dreptul de a nu face serviciul militar și practic se primește o povară doar pentru cei care nu au posibilitate să se eschiveze de la serviciu ”, a menționat ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi.
În prezent, în Republica Moldova, serviciul militar durează 12 luni și este obligatoriu pentru tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani. Excepție fac studenții, cei cărora nu le permite starea de sănătate, sunt într-o situație familială dificilă sau au anumite convingeri religioase. Potrivit Ministerului Apărării în acest an vor fi încorporați circa 1400 de tineri. Campania de încorporare are loc de două ori pe an, în perioadele aprilie-iulie și, respectiv, octombrie-ianuarie.

























































