Un nou-născut a fost găsit mort într-o mașină de spălat, într-o casă din Valenton, o suburbie a Parisului. Tragedia a fost descoperită pe 7 iulie, după ce spitalul unde se prezentase mama copilului a alertat autoritățile. Femeia, o moldoveancă în vârstă de 39 de ani, este cercetată pentru omor.
Potrivit presei franceze, investigațiile au început în noaptea de duminică spre luni, când spitalul a alertat poliția cu privire la o pacientă adusă cu sângerări abundente. Femeia a negat că ar fi născut, însă medicii au identificat urme clare de naștere, inclusiv o placentă și un cordon ombilical.
O primă percheziție efectuată la domiciliul femeii nu a dus la descoperirea copilului. Ulterior, aceasta a recunoscut că a născut, fără a indica unde se află bebelușul.
Polițiștii au revenit la locuință și au reluat căutările. Cadavrul nou-născutului a fost descoperit în tamburul mașinii de spălat. Potrivit primelor informații, nu s-au observat urme vizibile de violență.
Femeia a fost internată în spital și, din motive medicale, nu a putut fi audiată sau plasată în arest. Parchetul din Créteil a transmis că a fost deschis un dosar penal pentru omor voluntar. Cauza exactă a morții urmează să fie stabilită prin autopsie.



























































