Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1683: Explozii în Moldova, apel repetat, foame la Oleșki și pod bombardat la Kiev. „Putin ridică miza”

Ce modificări la Legea Procuraturii vor cei din Blocul ACUM

Foto captură: privesc
28 mai 2019, ora 14:21

Excluderea condiției deținerii de către un aspirant la funcția de Procuror General a cetățeniei Republicii Moldova, extinderea comisiei de concurs pentru selectarea Procurorului General sau extinderea numărului de membri ai Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) și suplimentarea acestuia cu mai mulți exponenți ai societății civile. Acestea sunt câteva din legile care au fost propuse azi la consultările publice organizate de deputații Blocului ACUM pe marginea proiectului de modificare a Legii cu privire la Procuratură.

Astfel, toate prevederile proiectului propus de ACUM sunt:

1) Excluderea condiției deținerii de către un aspirant la funcția de Procuror General a cetățeniei Republicii Moldova. Selectarea transparentă și meritocratică în funcția de Procuror General a unei persoane din afara Republicii Moldova, cum ar fi dintr-un stat membru al UE, cu experiență și rezultate remarcabile în domeniul juridic, ar putea schimba situația în domeniul activității organelor procuraturii.

2) Extinderea comisiei de concurs pentru selectarea Procurorului General, în care ar intra, în afară de membrii Consiliului Superior al Procurorilor (CSP), și exponenți ai societății civile, dar și experți internaționali . Dincolo de faptul că o asemenea măsură va contribui la selectarea Procurorului General în mod participativ, aceasta va face ca procedura de selecție să fie una imparțială și corectă.

3) Extinderea numărului de membri ai CSP și suplimentarea acestuia cu mai mulți exponenți ai societății civile. Modificarea respectivă ar conduce la îmbunătățirea activității Consiliului Superior al Procurorilor – garantul independenței și imparțialității procurorilor. Or, prin cooptarea noilor membri  din afara sistemului organelor procuraturii – societate civilă și avocatură – activitatea CSP va fi mai transparentă. De asemenea, la luarea deciziilor nu va mai prevala ”principiul corporatismului” care astăzi predomină în special pe dimensiunea managementului carierei procurorilor, ci meritocrația și integritatea procurorilor.

Cât privește subiectul abordat în invitație, amintim tuturor că actuala Lege cu privire la Procuratură, pusă în aplicare de la 1 august 2016, a fost elaborată de către un grup interdepartamental de juriști, prezidat chiar de către un ONG național, legea a fost votată cu un larg consens în Parlament și a beneficiat de expertiza internațională, inclusiv cea a Comisiei de la Veneția”, menționează reprezentanții Procuraturii Generale.

În sala Parlamentului au avut loc discuții publice la subiectul modificării Legii cu privire la Procuratură unde au fost prezenți doar deputați din Blocul ACUM, care au inițiat consultările, câțiva reprezentanți ai societății civile și jurnaliști.

Vezi și:

Motivul absenței deputaților PSRM și PDM la consultările organizate de cei de la ACUM

O fotografie făcută cu încredere. O promisiune încălcată. Iar în câteva clipe, viața unei minore se schimbă. /A cunoscut un vlogger pe internet. A dus-o într-o pădure, unde a fost constrânsă să facă poze intime. A crezut că vor rămâne private. Nu au rămas. /Imaginile au ajuns online. Iar întrebările sunt inevitabile: /Unde se termină încrederea și unde începe manipularea? Cine trebuie să răspundă? Minora care a avut încredere sau adultul care a exploatat-o? /Cum pot fi prevenite astfel de situații? Ce trebuie să facă victimele, dar și autoritățile? /La AMPRENTE căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. - Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? - Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? - De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

/ULTIMA ORĂ/ Alertă în Moldova: Cinci drone au explodat în mai multe raioane ale țării
/ULTIMA ORĂ/ Alertă în Moldova: Cinci drone au explodat în mai multe raioane ale țării
/VIDEO/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime postate pe Internet
/VIDEO/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime postate pe Internet
/FOTO/ Record Guinness la Ziua Națională a Vinului: Peste 400 de oameni au format o viță-de-vie în Moldova
/FOTO/ Record Guinness la Ziua Națională a Vinului: Peste 400 de oameni au format o viță-de-vie în Moldova
/VIDEO/ Regiuni în loc de raioane: Poate fi schimbată harta Moldovei fără modificarea Constituției?
/VIDEO/ Regiuni în loc de raioane: Poate fi schimbată harta Moldovei fără modificarea Constituției?
Ziua Vinului 2026: Programul complet pentru 3 și 4 octombrie la Chișinău
Ziua Vinului 2026: Programul complet pentru 3 și 4 octombrie la Chișinău

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente