/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 765: Atac masiv și copil de 5 ani, rănit. Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare

Conflicte în interiorul Partidului Acțiune și Solidaritate. Sandu îi sugerează lui Cobzac să se retragă din cursa electorală

31 ianuarie 2020, ora 07:15

Lidera Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Maia Sandu a recunoscut că în interiorul fracțiunii a fost un conflict dintre președintele Organizației Hâncești Marcel Petrușan și fostul deputat Grigore Cobzac. Acesta ar fi fost și unul dintre motivele pentru care PAS nu l-a înaintat pe Cobzac cadidat la alegerile parlamentare noi din Hâncești.

„Discuțiile noastre cu echipa din Hâncești au fost îngreunate de un conflict la nivel local, dintre președintele Organizației Hâncești și domnul Cobzac. Acesta a fost un motiv care ne-a determinat să venim cu  Olesei Stamate”, a spus Sandu la emisiunea „In Profunzime” de la ProTV.

Sandu a mai spus și din ce motiv Grogore Cobzac a decis să candideze independent.

„Eu am avut o discuție cu domnul Cobzac pe 4 ianuarie. Atunci, l-am întrebat dacă vrea să candideze, iar el a spus că nu vrea să candideze din motive personale. Cam așa s-au întâmplat lucrurile. Am decis că Olesea Stamate este cea mai potrivită, din toate perspectivele… Am venit cu această propunere la Consiliul politic național, a fost adoptată decizia pe 18 ianuarie… Pe 23 noi am înregistrat candidatul nostru la Consiliul electoral Hâncești, iar a doua zi am aflat din presă că domnul Cobzac și-a depus actele ca să se înregistreze în calitate de candidat. Din discuțiile pe care le-am avut, a spus că a fost o decizie spontană, în semn de protest față de lucrurile care s-au întâmplat în organizația PAS din Hâncești. Mai bine zis, e o decizie luată la supărare”, a precizat politiciana.

Astfel, Sandu i-a sugerat lui Cobzat să se retragă din cursa electorală, în favoarea fostei ministre a justiției Olesea Stamate.

Olesea Stamate a fost înregistrată, iar domnul Cobzac încă nu. Mai este timp să-și revadă această decizie”, a adăugat politiciana”.

La 24 ianuarie, Grigore Cobzac, membru PAS a anunțat că candidează independent pentru alegerile parlamentare noi de pe circumscripția numărul 38 Hâncești.

Vezi și:

Stamate a colectat semnăturile necesare! Astăzi a depus actele pentru a fi înregistrată în calitate de candidat la parlamentarele de la Hâncești

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram