13 aprilie 2024, ora 22:00

Am făcut popas a fost în gospodăria lui Sergiu Stefanco, un producător de cereale din sud-estul țării și care a devenit cunoscut în timpul recentelor proteste ale fermierilor. Bărbatul are în gestiune peste o mie de hectare, în raionul Căușeni, pe care cultivă, în mare parte, porumb și floarea-soarelui. Exact asta făcea atunci când ne-am dus să discutăm cu el despre cum a început anul agricol pentru gospodăria sa și dacă problemele invocate în timpul protestelor persistă sau au dispărut. Ne-a spus că practic totul a rămas pe vechi, cu aceleași dificultăți financiare. Dar a avut noroc să primească motorină de la Guvernul României, iar datorită acestui fapt, lucrările agricole se desfășoară în forță, deocamdată. Cu toate acestea, planurile de viitor sunt destul de sumbre. Dacă anul se va termina rău, este gata să renunțe la agricultură. 

„- Unde vă vedeți dumneavoastră în 3 ani de zile? - Dar nu 3 ani, noi la toamnă dacă... Dacă va fi un an greu, cu prețurile care sunt vehiculate la bursă, noi o să dăm mâinile în jos, nu o să avem ce face. Nu există șanse. Uitați-vă, este luna aprilie, dar vedeți ce temperaturi sunt. Se usucă rapid. Neam grăbit cu semănatul, dacă vine un am secetos, majoritatea pleacă din țară. Eu personal...”

Sergiu Stefanco este un fermier care prelucrează 1200 de hectare de pământ în satul natal, Ucrainca, pe care seamănă cereale. Tot aici, în urmă cu 15 ani, a pus bazele unei ferme de oi. În timpul protestelor fermierilor, care au fost cap de afiș o bună perioadă de timp, și au dus inclusiv la blocarea vămii Leușeni, el a devenit unul dintre liderii acestor manifestații. 

„Acesta a fost un gest de disperare, dacă ați urmărit protestele, singura cerință era ca dl prim-ministru, dl Grosu să seteze o întâlnire. Atât trebuia sa facă, dumnealor ne-au ignorat. Noi eram în stradă și în 2020, ne susțineau atunci, erau cu noi. Ce s-a întâmplat când au trecut de partea cealaltă a ușii, nu știu”. 

Prins cu munca pe câmpuri, ne-a dat întâlnire chiar în timpul semănatului de primăvară. 

„Noi am cerut ca statul să vină să ne susțină, așa cum se face și în țările vecine, chiar și Ucraina. Noi nu ne putem compara cu vecinii noștri. Orice am produce noi, la noi în țară, este mai scump ca la vecinii noștri. Nu putem face concurență, de asta suntem aici. Ne-a bătut și seceta, timp ce patru ani. Anul acesta începutul nu este rău, ne îngrijorează temperaturile bruște. A fost frig, frig, și acum vedeți cum e”.

Exact acum un an, fermierul nu se declara atât de pesimist. Într-un reportaj semnat de Agora, experiența lui Sergiu Stefanco era prezentată drept o istorie pozitivă. Acesta a povestit că a decis să vină acasă, după ce a muncit ani buni în Statele Unite și Irak. Oieritul a început ca o afacere de familie, de la câteva oi procurate, ca acum să numere peste 300 de animale. Spunea, atunci, că și acasă se pot face bani. Mai crede acum același lucru? 

„Povestea de succes, știți cum, toți așa o desenează. Am venit cu bani din afară, am primit un grant de la stat, dar când ajungi mai departe, alți bani nu vin, tot ce faci reinvestești, apare seceta, iar băncile măresc dobânda cu 10%, costurile devin mari, dar marfa o vinzi la fel, nu ai cum să reziști. Un an, doi, trei, trăiești, apoi gata”.

În tot acest timp, spune că a rezistat datorită oieritului și din prestarea serviciilor altor agricultori.

„Ca să asiguri, mai întâi trebuie să ai bani. Companiile de asigurare abia anul acesta o să asigure porumbul la seceta. Dar nu va aplica nimeni, pentru ca vor da doar 6 mii de lei, tu investești 15 mii și îți dau 6. Dar tu plătești asigurarea o mie de lei. Da, noi poate și om achita 1000 de lei, dar măcar cheltuielile să ne fie restituite”.

Subvențiile pe care le-a primit în acești ani secetoși au acoperit puțin peste 10 la sută din banii investiți în prelucrarea pământului. 

„O persoana mi-a scris în privat, mă acuza de informații false, i-am spus: în 5 ani de zile, gospodăria mea a primit 1,5 milioane de lei subvenții. Ca sa primesc aceste subvenții eu am investit 10 milioane”.

Supărarea fermierului pe Guvern este că producătorii locali nu sunt protejați în fața concurenților din țările vecine. 

„Știm să producem, suntem țară agrară. Putem produce a noi acasă. Avem nu departe o companie cu capital străin și zice: cât îți dă Sergiu: 2000 de lei la hectar, noi îți dăm 3000 de lei. Eu nu am așa bani. Mie banca îmi dă cu 12%, iar lui îi dă cu 1%. Pot concura? Acum am o întrebare către Guvern: bani reali în economie vin de la ce producem noi și de la cei din afara țării. Acum, cei care lucrează peste hotare se duc acolo cu totul, își iau și copiii, bani nu trimit ca înainte. Întreb Guvernul: în 2-3 ani, de unde o să plătiți toți bugetarii?”

Nici protestele nu au dat roadele dorite, spune fermierul. Discuțiile cu Guvernul s-au oprit la sfârșitul lunii februarie, atunci când premierul a prezentat grupului de protestatari planul de suport. Printre altele, Dorin Recean anunțase că, în acest an, fondul de subvenționare pentru sectorul agricol constituie 1,6 miliarde de lei, plus granturi de 1,5 miliarde. Iar pentru producătorii de cereale, care au înregistrat pierderi din cauza crizelor din ultimii ani, a fost pus la dispoziție un credit agricol de urgență. Acest lucru înseamnă că întreprinderile micro și mici pot beneficia de credite de până la 500 de mii de lei, cu o garanție de 90% din partea statului.

Fermierul se bucură însă de un singur lucru. În această primăvară, gospodăria sa agricolă a primit motorină de la Guvernul României. 

„Eu personal am primit motorină și am ajutat și pe alții. Că așa facem. Noi am primit 15 mii de litri de motorină. 7 mii am dat înapoi, ca am luat pe datorită. Credite - nu, reeșalonări - nu, subvențiile pentru care am insistat, au fost pentru luna martie și atât. Nimic altceva. Niciun suport. - Unde vă vedeți în trei ani? - Noi dacă la toamnă... La ce prețuri se prevăd la piețe, dacă mai e și un an secetos, o să dăm mâinile în jos. Nu există șanse”.

Un reportaj de Constantin Niculae și Veronica Gherbovețchii

Imagini și montaj de Vlad Glinjan 

23 decembrie 2024, ora 10:18

În Republica Moldova există o lipsă de cadre medicale de aproape 2000 de medici și aproximativ 3000 de asistente, conform datelor oferite de sindicatul „Sănătatea”. În realitate, cifra ar putea fi dublă dacă ținem cont că unii medici își fac meseria în două, trei sau mai multe sate în același timp. Cu toate astea, există localități care sunt lipsite de servicii medicale, oamenii fiind nevoiți să meargă până în centrul raional pentru servicii medicale sau, în cazurile de urgență, trebuie să apeleze la ambulanță, care deseori întârzie din cauza drumurilor rele sau din cauza condițiilor meteo. 

„Azi am ajuns în satul Bogzești din raionul Telenești. În spatele meu este punctul medical al satului și marea problemă a satului, a oamenilor din acest sat, este că medicul vine de două ori pe săptămână, în timpul programului de lucru. După programul de lucru, oamenii de aici nu au decât o singură variantă, aceea de a suna la serviciul de ambulanță dacă au o urgență. hai să vedem ce ne zic oamenii și să discutăm cu domnul doctor.”

„Văd că și domnul doctor e tot în vârstă. Ați avut înainte doctor în sat? - Am avut sora medicală din sat, de-a noastră, dar ea a fost bolnavă și a decedat. - Și dacă domnul doctor pleacă, ce faceți? - Rămânem ai nimănui.” 

„Trebuie să aibă medicul condiții, să fie remunerat cum trebuie ca el să poată să lucreze aici, nu să se gândească cu ce mă duc, cu ce să vin sau ce o să mănânc. - De ce credeți că ăștia tineri nu prea vin? - Nu vin, iată domnul e la pensie, dacă ne mai leapădă și el, nici o îndreptare, nici o rețetă nu are cine scrie. - Sunteți nevoiți să mergeți la raion. - Da cum, și acolo e așa o atârnare.”

„Singur tu știi cum se atârnă medicii față de oameni, dar pentru o oaie parșivă nu trebuie să judeci tot cârdul. Dar sunt medici unde, mai bine să nu intri la dânșii. - Dar aveți copii, sunt copii aici în sat? - Sunt, dar puțini. Erau mai mulți, dar era satul mai tânăr, familii tinere, se nășteau copii. Acum lucrează grădinița, dar aduc și din satul vecin. - Școala s-a închis, da? - S-a închis că nu e numărul de copii.” 

„Care sunt de urgență, urgența vine aici. - Dar pentru restul de medicamente cum faceți, mergeți la oraș? - Pentru restul la raion. - La Telenești? - Da, care cu ce poate și cum poate și cât de repede. - Acum nici rutieră nu o să fie și să te mai duci la Telenești. La ocazie, dacă te ia bine, nu...” 

„Salvarea, cum ceva, salvarea. - Dacă domnul doctor nu e în sat și se întâmplă ceva noaptea, să zicem? - Da, noaptea, dupa-masa, seara, numai ambulanța. Altcineva nu poate să rezolve nimic. Văd că le-a dat transport și îi aduce, că dacă nu aveau transport nu erau nici ăștia și noi ne prăpădeam. E greu la sat, foarte greu. În privința la bolnavi, iată sunt care stau la pat, sunt care cu tensiune. - Și ei cum se duc la raion? - Ei cum se duc, dacă ceva mai urgent numai salvarea. Cum se ridică tensiunea la careva cheamă salvarea. - Dar cât timp face salvarea până aici? - Depinde de vreme. Dacă e timp de vară, știu eu, o juma de oră, poate mai puțin. Drumurile sunt rele, foarte rele. Acolo e o bucățică asfaltată, o bucățică sunt gropi, parcă a bombardat cineva și e foarte greu de mers, nici salvarea aia nu poate zbura. Și dacă mai e și ghețuș, salvarea aia poate să ajungă târziu sau să nu ajungă deloc. Și socotiți ce se întâmplă cu bolnavul acela.” 

Astăzi, medicul satului Bogzești este Vasile Popa, pensionar, în vârstă de 71 de ani. Și-a început activitatea acum aproape cinci decenii, în raionul Orhei.

„Lucrul l-am început imediat după internatură, la Bălți am făcut internatura. - În ce an? - Deodată am fost repartizat în 1978. Atunci internatura se făcea un an și te trimiteau unde aveau nevoie, că acolo mulți ani nu au avut doctor.” 

A ajuns în Telenești după ce fostul medic a ales să plece, iar asistenta medicală din sat a decedat în urmă cu puțin timp. 

„Aici a fost un medic din sat, din Crăsnășeni, dar dumnealui s-a dus la Chișinău și aici era vacant, aveau nevoie. Doi ani nu au avut medic deloc. - Și cum s-au descurcat oamenii: - Mergeau la Budăi, dar de aici până acolo sunt 15 kilometri. - Și se duceau pe jos? - Transport era odată în zi.” 

Medicul ne-a spus că problemele celor din sat sunt diferite de cele din orașe, iar medicul de familie trebuie să știe să facă de toate, deoarece nu sunt alți specialiști care ar putea investiga nevoile cetățenilor. 

„Îs 385. - Toți? - Da. Și merge în descreștere, eu am o singură gravidă și un copil până la un an. El a împlinit anul, dar să zicem. Aici a activat, cu regret, o soră medicală de aici din sat, dar care a decedat la 52 de ani, anul ăsta. Ei au avut noroc că a fost dumneaei, din sat, dar noi nu suntem de aici. - Nici colega dumneavoastră? - Nici ea și noi suntem pensionari amândoi. Și iată eu vin de la Budăi că acolo trăiesc. - Cu ce veniți? - Când nu e transport, vin cu rutiera, mă scol mai devreme, că miercurea și vinerea, el vine la orele 6. - Deci la orele 5 vă treziți. - Da, mă trezesc și ies în drum, iar la orele 7 sunt aici.”

Ne-a citit din jurnalul pe care îl ține zi de zi din care am aflat că, în cele două zile pe săptămână cât se află la punctul medical, are circa 30 de pacienți.

„Pentru un tânăr eu nu știu mai departe, dar eu am iată, aici în Crăsnășeni, un medic. Ea e cu copilul, că a născut acum, de curând. Socot că dacă o să iasă ea, o să mai aibă cine lucra. - Dar dacă nu? - Dacă nu, nu știu. Aici în sat aveau dumneaei, doamna care a decedat, era în sat un lucrător medical, dar așa nu-i nimeni. - Dacă Doamne ferește ceva se întâmplă? - Salvarea, cheamă salvarea. - Dar nimeni la fața locului care să-ți acorde primul ajutor? - Nu-i nimeni.” 

Pentru reticența tinerilor de a veni să profeseze în sat, a dat vina pe lipsa condițiilor minime de trai din mediul rural și a salariilor mici. Chiar și cabinetul lui nu ar fi pe placul unui tânăr specialist, fiind îngust și soba alături. 

„Condițiile nu-s, în primul rând. Bun că ea are părinți și o să stea la părinți, dar unul tânăr iată să-ți vină, unde ai să-l aranjezi, la gazdă, așa-i? Și ce să facă el acolo, ce condiții, ce are vreun cămin acolo, cu ligheanul în cap doar să se spele, de exemplu. Și apoi salariul e mititel. - Cât are salariu un medic în sat? - Eu de exemplu am, cu anii mei, să zicem 48 de ani de muncă, am vreo 16 mii. - Cu toți anii de muncă adunați, da? - Da, da. - Dar un tânăr la început de cale cât are? - N-au atât, poate că 11-12 mii. - Dar nu e atât de motivant ca să îi facă să se mute în sat. - Nu, nu, nu.

Eu împlinesc 71. - Și încă vă faceți meseria. - Eei, ce să facem dacă... Eu cu mare plăcere iată o aștept pe dânsa, dacă ceva, numai să iasă. - Vreți să rămâneți acasă, să vă odihniți? - Da, da. Am eu cu ce mă ocupa acasă, mi-am făcut o prisacă. Mă rog, pe acasă, să nu stai degeaba. Trebuie să-ți placă și să te poți orienta rapid. Aici ești la periferie și vine lumea cu diferite întrebări, dar tu trebuie să iei decizia repede, nu ai ce aștepta. Iată o să vă povestesc un caz, în toamna asta chiar a fost. În pădure tăia lemne și un viespar din ăia mari l-a înțepat. Dar ei au mai băut vin și norocul lui că a băut trei, patru stacane de vin. Pădurea nu-i departe și el s-a pornit pe jos. Eu nu știu cum a ajuns el, Doamne ferește, roșu, umflat”. 

Spre deosebire de cei din Bogzești, sătenii din Bănești, același raion, au un medic al lor, pe care nu trebuie să-l împartă cu satele vecine. Liuba Chipăruș practică medicina de aproape zece ani, timp în care a fost medic pentru mai multe localități.

„Știți, era cale de alegere, profesor sau medicină. La început medicina mi se părea ceva foarte departe de mine, dar în general sunt o persoana căreia îi place să ajute. Cred că asta a fost influența, da. Știam că trebuie să fac studii superioare, știam că trebuie să activez, dar eram nedeterminată. Și am decis că merg la colegiul de medicină, deoarece este mai scurt timp de studii și am să ies la serviciu după trei ani. Ca studiind trei ani la colegiu la specialitatea de moașă, am înțeles că-mi place totuși medicina și-mi place lucrul legat de copii mici. Am decis totuși că merg la medicină, dar totuși cu frică. A avut o mare influență diriginta mea.

Nu-mi pare rău. Îmi pare rău poate că nu suntem atât de apreciați, poate. Dar a profesie aleasă, dacă aș începe din nou cred că tot aici aș veni, tot în medicină, dar poate un pic altfel, poate nu aș trece prin colegiu ca să economisesc timp. Altceva nu mă văd.” 

Își amintește de perioada de început a carierei, atunci când avea un salariu de 2.500 de lei, salariu pe care îl considera destul de bun pentru acea perioadă. După zece ani de lucru, a reușit să ajungă la un salariu de aproape 15 mii de lei. 

„Nu se îmbulzesc tinerii. Dacă programul ăsta ar fi fost cu zece ani în urmă, cred că eram cei mai fericiți, cu suma asta care este acum, da. Acum e altă generație și e clar că generațiile au alte cerințe. Și e corect să fie așa, nu poate un medic să vină cu un salariu foarte mic. Ca să fiu corectă, noi avem nevoie să vină colegi aici, pentru că atunci când lucru e făcut de o singură persoană pentru două, este destul de greu. 

Aici eu sunt mai fericită, vedeți că eu am patru asistente medicale, cât de cât avem un oficiu care nu e chiar așa cum ar fi trebuit, dar este bine până o să mai găsim ceva surse. - Vă încălziți cu lemna ați zis. - Cu lemne, da, gazificarea satului a început dar încă nu a ajuns până aici. Când va ajunge vedem cu se va schimba, pentru că e e cald, e bine, dar infirmiera știe cum face focul acolo și cum nu poate intra de fum câteodată. Dar trebuie să avem colegi, trebuie să avem cu cine lucra, echipă să fie.” 

„A fost perioadă în care nu ați avut medic în sat? - Dacă e numai unul, când mai iese în concediu, dar așa. - Și ce faceți atunci când nu-i? - Mai vine de la Telenești cineva și înlocuiește. - E bine să aveți medic în sat, da? - E foarte bine. - Noi am fost în sate unde oamenii trebuie să meargă până la raion. - Nu, noi suntem fericiți că sunt medici și încă sunt de sat. - Dar farmacie este? - Da, iată este. - Deci aveți tot ce vă trebuie în sat? - Tot ce ne trebuie, nu de mult s-a deschis și tare ne-am mai bucurat. - Ce făceați când nu aveați farmacie? - Ne chinuiam la Telenești. Alde mine foarte greu ajunge, dar când e pe loc clar că e mai bine.” 

Ministra Sănătății, Ala Nemerenco, afirmă că nu există o lipsă de cadre în Republica Moldova, conform statisticilor și că Ministerul face tot ce e posibil pentru a perfecționa cadrele existente și tinerii absolvenți. 

„Noi nu avem cumva o criză acută de cadre în Republica Moldova și vreau să deschideți statistica și să vedeți unde se spune că, noi în Republica Moldova avem înregistrați la 10 mii de cetățeni, 50,2 medici. Comparativ cu Uniunea Europeană, este foarte mult, Uniunea Europeană are 34 de medici la 10 mii de cetățeni.

În noiembrie am acoperit foarte multe din cererile care au venit de la instituțiile medicale din țară, am majorat pentru cei care vor finaliza în următorii ani, indemnizația unică pentru zona rurală, egală cu 250 de mii de lei, îi trimitem la perfecționări peste hotare, încercăm să investim cât mai mult în tineri, echipăm, modernizăm instituțiile astfel ca ele să fie atractive. Deci nu doar cele din Chișinău, dar și cele raionale. Toți acești factori împreună, iată ne aduc la o creștere, la o majorare a numărului de cadre.”

Pe de altă parte, vicepreședinta federației sindicale „Sănătatea” din Republica Moldova ne-a oferit alte cifre, obținute în urma unei analize interne.

„Noi avem o analiză a noastră, a federației, și în ultimii cinci ani numărul de cadre încadrate în instituțiile medicale scade de la an, la an. Ce ține de anul 2023, putem spune că o insuficiență este atât la medici cât și la asistenții medicali. La medici avem o lipsă de aproape 2000 de specialiști, mai exact 1977, iar la asistenți medicali avem insuficiență de cadre de aproape 3000 de persoane. Cifra nu este chiar atât de mare, ținând cont de faptul că mulți dintre ei lucrează mai mult decât o normă de salariu. Respectiv, dacă ar lucra doar pe un salariu, aceste cifre ar fi mult mai mari. - Duble probabil. - Probabil duble, pentru că mulți dintre ei lucrează două norme aproape. Medicii de familie lucrează în mediul rural în special, în mai multe sate, lucrează și în centrul raional și în sate și încearcă cumva să acopere această necesitate de cadre”, a declarat Natalia Chihai.

Conform federației sindicale, Republica Moldova pierde de la an la an cadrele medicale tinere, iar cele mai multe dintre ele aleg să lucreze în România, având condiții mai bune și salarii mai mari. 

„Ca să fii medic în sat, este cu adevărat o provocare. Trebuie să accepți să mergi la această provocare.” 

Potrivit sindicatului Sănătatea, în anul 2023, circa 950 de studenți au absolvit Universitatea de Medicină, dintre care aproape 600 erau moldoveni. Doar 20 la sută s-au angajat în Republica Moldova. 

Un reportaj de Constantin Niculae
Imagine de Vlad Glinjan
Montaj de Constantin Niculae