07 mai 2024, ora 10:00

Nu toți însă reușesc să strângă bani pentru a ridica o biserică. Un alt preot, tot din Capitală, încearcă de multă vreme să construiască un lăcaș de cult, în cartierul Petricani, dar fără succes. Proiectul ar urma să prindă viață lângă ruinele și altarul unei alte biserici vechi, care în timp a fost distrusă. Acum, pe o porțiune din locul fostei biserici se înalță o casă particulară. În urmă cu 7 ani, a fost organizată și o strângere de fonduri, prin care grupul de inițiativă și-a propus să colecteze 150 de mii de euro. Dar s-a acumulat doar un procent din toată suma necesară. Cât nu există o lumină în capătul tunelului, slujbele sunt oficiate într-un container de lemn. 

„De 20 de ani, fiind pustnic și călugăr, 2 ani de zile am trăit în Caucaz, m-am întors pentru că nu e țara noastră. Ei nu iubesc străinii, chiar dacă mama mea era caucaziană. Venind acasă, locuitorii de aici mi-au zis părinte, vrem să fie biserică, noi aici am avut cândva biserică. Am instalat vagonașul respectiv. Slujim de 20 de ani și ne bucurăm că slujim Domnului”, a spus parohul bisericii „Nașterea Sf. Ioan Botezătorul”, Serafim. 

În tot acest timp, parohul și comunitatea au încercat să ridice, pe acest loc, o biserică din piatră. În urmă cu 7 ani, a fost organizată și o strângere de fonduri pe o platformă de caritate, dar s-a acumulat doar un procent din suma necesară. 

„Anii trecuți ni s-a dat autorizare de a face un proiect, ni s-au dat toate documentele de primărie, am avut acordul tuturor de la primărie, ni s-a dat și locul, mai aproape de drum. Am făcut un proiect, apoi am primit o scrisoare pe două pagini cu Dezacord, aceștia care îngroapă morții au zis că nouă ne trebuie pământ să îngropăm morții. Eu le zic: lăsați morții, Dumnezeu e viu. Nu se poate pune pricina că nu este loc pentru a îngropa morții, pentru că în istorie se spune că aici era biserică. Casele de acolo sunt construite pe cimitir. Dar mai încolo pământurile sunt ocupate și ni s-a dat dezacord pentru că proiectul nostru nici nu încăpea pe teritoriul respectiv. 6 metri mai încolo, ne-au mutat gardul”. 

Pentru construcția unei noi biserici, e nevoie de multe resurse financiare, singura speranță fiind donațiile oamenilor. 

„- Mitropolia nu ajută la făcut biserici, se ajută doar pe dânșii. Nu finanțează niciodată, noi ajutăm mitropolia. - Dvs. sunteți preot, cât e de greu să iei acum o biserică de la zero și să intri în construcție? - Trebuie să ai duh, să te ajute Dumnezeu. Eu am zis Doamne ajută, Mitropolitul a zis Doamne ajută, dar niște părinți mai bătrâni au zis că nu e timpul pentru a construi biserici, că și pe cele care sunt le închid”.

În lipsa unei soluții clare, slujbele continuă să fie oficiate în vagonul de tren. 

„Noi ne rugăm și așa, oamenii au zis că pe iarbă ne vom așeza și ne vom ruga. Mâine o să vină Hristos și o să zică: măi, oameni buni, cum ați trăit voi în biserică cu femeia, cu copiii? Rușine! În casa Domnului trăiește bărbatul cu femeia. Iată aici este un popor fără cultură, dacă într-un sat nu este biserică, apoi este un sat fără biserică. Trebuie să fie biserică, așa cum este policlinică, sector de poliție, școală. Educă spiritul creștinesc, spiritul omului. 

- În documente, o biserică, după ce o construiești, ea cui aparține în acte? - Biserică nu poate aparține unei persoane, este a Mitropoliei. Dar fiecare biserică este organizație juridic aparte. Consiliul parohial, noi facem reparație. Vreau să mă adresez la oamenii din Petricani, dacă se uită la emisiunea respectivă, oameni din Petricani, așa cum este biserica, așa e și cultura voastră. Puteți să vă faceți castele de aur, cu diamante, dar dacă biserica voastră este un vagonaș, așa vă numesc și eu: copiii vagonului”. 

Parohul nu este la prima experiență de a reorganiza un lăcaș de cult. În urmă cu mulți ani, a primit invitația de a conduce Mănăstirea Hârbovăț, care era într-o stare deplorabilă, din spusele sale. 

„Mă ia Vladîca Vladimir din Japca și zice: eu vreau să-ți dau o mănăstire: Hîrjăuca, Hârbovăț... Am trei mănăstiri, dar care sunt închise. Ai vrea să slujești? Iar eu sunt ca un soldat: fac ce mi se spune. Vin la mitropolie, îmi dă foaia și scrie: stareț al mănăstirii. -Ce era colo: - Totul era demolat, totul dărâmat. Până în 2000, am făcut reparație capitală acolo. - Cum ați reușit? - Cum? Iată toate cruciulițele, bijuteriile, le-am dobândit mergând prin 20 de sate, eu asta nu am zis la nimeni. Poporul nostru nu cunoaște, nici mitropolia”. 

Am cerut un comentariu de la Mitropolia Moldovei, despre această situație, dar și cum se implică entitatea în susținerea construcției unor biserici noi. Episcopul de Soroca, Ioan Moșneguțu, ne-a declarat că „dacă actele privind înregistrarea comunității sunt perfectate, atunci Mitropolia Moldovei acordă sprijin în vederea edificării locașului sfânt”. Deși am cerut și alte precizări, răspunsurile nu ne-au fost încă oferite.

Un reportaj de Constantin Niculae și Veronica Gherbovețchii 

Imagine și montaj de Vlad Glinjan

20 noiembrie 2024, ora 10:51

Din lipsă de forță de muncă de pe piața locală, proprietarul unei brutării a găsit o soluție ce poate fi multiplicată la scară largă: a adus muncitori din țări, considerate de mulți moldoveni, exotice. Aici, plăcintele sunt frământate de mâini din Camerun și prăjite de tineri din India. În timp ce unii au fost angajați prin intermediul unei companii de recrutare, cu sediul în România, alții sunt studenți care, după ce ies de la ore, vin să dea o mână de ajutor la copt plăcinte. 

Denise a venit din Camerun ca să lucreze în Moldova. A făcut această alegere la recomandarea fiului ei, care studiază la o universitate de la noi.

„Ne place Moldova și am preferat să lucrăm la brutărie pentru că ne permite să descoperim tradițiile Moldovei, mai ales că sunt forme de prăjituri pe care le facem și nu le avem acasă, așa că ne place să o facem. Lucrez acum aici, dar la un moment dat trebuie să merg acasă. Am familia mea, am familia mea în Camerun, așa că la un moment dat trebuie să merg acasă. Dacă Moldova îmi oferă ceva mai mult, voi rămâne”.

Este bucuroasă că învață și limba română, de la colege din bucătărie, locuitoare ale satului Bardar. Cât despre viața din Camerun în comparație cu cea din Moldova, spune că diferențele nu sunt foarte mari din punct de vedere financiar, iar dificultățile întâmpinate aici cât și acolo, sunt cam aceleași.

„E adevărat că viața din Camerun și cea din Moldova nu diferă prea mult. Doar puțin, nu mult. Nu este o diferență foarte mare, dar e în regulă. Nici salariul nu diferă foarte mult, dar putem lupta puțin mai mult pentru a avea mai mult ca în orice altă țară. Când avem puțin, facem efort ca să avem mai mult. Țara mea este frumoasă. Dar Moldova este țara mea gazdă, așa că e în regulă”.

„Acum opt luni am venit în Moldova. Îmi place limba, limba romană. Aici există o altă limbă, iar asta îmi permite să mă cultiv, să înțeleg o altă limbă. Camerunul este bilingv, avem mai multe limbi acolo, iar aici avem română, așa că aici vorbim și românește. - Dar de ce nu ai ales Franța, de exemplu, acolo ți-ar fi fost mai ușor. - Vorbesc deja franceza, ceea ce înseamnă că dacă ajung în Franța m-aș descurca și nu aș învăța nimic nou. Dar dacă sunt aici și vorbim romană, asta este un mare avantaj pentru mine”.

Pamela este tot din Camerun și e bucuroasă că aici este împreună cu mai multe fete din țara ei. În acest fel, poate comunica în voie, nesimțind lipsa casei atât de tare. Și ea are cuvinte de laudă pentru Moldova.

„Este prima dată când călătoresc. - De ce ai decis să vii aici, să pleci din Camerun? - De fapt, pentru descoperire, îmi place să călătoresc, chiar și în Camerun făceam deja călătorii scurte. Fiind studentă am fost la obiectivele turistice, am făcut descoperiri. Și apoi m-am întâlnit cu cineva care a fost aici și care mi-a povestit despre Moldova că este o țară bună și dacă vii, te vei bucura de ea. Și am spus, de ce nu? Și deodată am avut un contract de muncă, am ajuns, am văzut-o, a fost foarte bine”.

Ea a venit în Moldova alături de una dintre surorile ei, acasă lăsând alte surori mai mici și pe tatăl său. Aici cel mai greu i-a fost să se dea cu temperaturile neobișnuite pentru ea.

„În primul rând este clima. Aici în Moldova când e frig, e atât de frig, când e cald, e atât de cald. - Când e cald este ca acasă, nu? - Nu, nu, este atât de cald aici, la noi nu este așa. Ei bine, încetul cu încetul, încetul cu încetul, mă obișnuiesc. Nu a fost chiar ușor, dar treptat fac descoperiri, sunt anumite condimente pe care țara asta le are și noi nu le avem. Încercăm, învățăm despre gusturi, iar asta ne mărește cultura, cunoștințele de fapt. De aici și scopul călătoriei, cred. Nu numai că ar trebui să se audă despre Moldova în afară, când merg acasă le spun că am fost și eu acolo. Dacă cineva mă întreabă despre mâncarea de aici, le spun despre plăcinte, există plăcinte. Și dacă mă va întreba cum se face, le arăt, o facem așa, așa, da”.

Și dacă fetele frământă plăcintele în bucătărie, ele sunt prăjite de Thanreer. Acesta a venit la studii în Moldova, tocmai din aglomerata și îndepărtata Indie. 

„Ce faci aici? - Fac plăcintă. Plăcintă cu varză. - Îți place plăcinta? - Bineînțeles. - De unde ești? - Din India. - Și care e numele tău? - Thanreer. - Încă odată, te rog. - Thanreer. - Asta e greu pentru mine. - Aa, da. - De ce ai ales Moldova, de ce ai dorit să vii aici? - Am venit să studiez medicina, dar lucrez aici part-time. - Dar spune-mi de ce Moldova și nu oricare altă țară? - Păi în Moldova e bine, pentru educație e mult mai bine ca în India. Universitățile sunt foarte bune”.

Thanreer ne-a mărturisit că Moldova îi oferă mult mai multe oportunități decât India, acolo totul fiind foarte scump și greu de obținut, din cauza numărului mare de oameni care populează această țară.

„Cum e Moldova pentru tine? - E bine, se dezvoltă în fiecare zi. - E mai bine decât în India? - Nu. India și Moldova sunt foarte diferite. India este mult mai populată, Moldova mai puțin, oamenii sunt buni și în India și în Moldova. Maia Sandu dezvoltă Moldova, văd că drumurile devin mai bune, viața devine mai bună. - Cu ce te-a impresionat Moldova? E diferită, așa-i? - Da, aici chiar dacă stăm puțin, putem de asemenea să lucrăm, în India asta e dificil. Acolo sunt foarte mulți oameni șie greu să-ți găsești de lucru. - Deci asta e o problemă. - Da. Aici poți să-ți faci și bani, cât timp stai aici. Și de-asemenea e dificil să-mi fac studiile acolo, deoarece e foarte scump. De aceea prefer Moldova.

- Cum e salariul? E diferit între Moldova și India? - Da, da. - Cât de mult diferă? - În India câștigăm cam 200 de euro, să zic așa. Aici e mai bine, câștig 300, 350. - Poți să trimiți ceva bani acasă? - Da, da”.

Cât despre mâncarea moldovenească, acesta nu este foarte încântat de ea, preferând kebab și alte mâncăruri apropiate de cele de acasă. Totuși, nu se dă înapoi de la o plăcintă cu varză. 

„Să spunem că un prieten de-al tău din India te întreabă ceva despre Moldova. Ce i-ai spune, ce i-ai recomanda? - Păi, Moldova e o țară foarte bună pentru trăit, e în Europa, poți trăi foarte ieftin aici , față de alte țări Europene și oamenii sunt foarte buni. - Hai să te întreb, care țară este mai bună pentru tine acum, Moldova sau India? - Oh, e greu de zis. Dacă vorbim de studii, de locuit sau muncit, este Moldova. Pentru că aici foarte ușor să îți obții de lucru sau să studiezi. În India este totul foarte aglomerat și să-ți găsești ceva de lucru acolo este foarte greu. Mulți dintre cei din țara mea se mută acum în țări din Europa. - Deci pentru tine Moldova e mai bună acum. - Da, mult mai bună și cred că în câțiva ani va fi mult mai bine”.

Studiile pe care le face în Moldova îl costă 4 mii de euro pe an ceea ce îl încântă, în India fiind nevoit să achite mai mult decât dublu, pentru același domeniu de studiu. S-a gândit și la faptul că ar putea să rămână aici după terminarea studiilor, fiind foarte mulțumit de ceea ce îi oferă țara noastră.

„Cât de multe plăcinte ai făcut într-o singură zi? Le-ai numărat? - Le-am numărat, da. Fac în jur de 250, acum când lucrez aici trei ore. Când lucrez șase ore, fac în jur de 300 sau chiar 400, în funcție de comenzi”.

Proprietarul brutăriei a decis să facă acest pas, după ce activitatea companiei s-a extins și nu mai făcea față cererii crescânde pentru produsele sale de panificație pe piețele europene. După ce a observat că nu găsește muncitori acasă, a ales să își extindă căutările dincolo de granițele Moldovei.

„Am început să ne interesăm prin canale media, pe la colegi de industrie, din alte industrii și am găsit soluții ca să ne creștem echipa. Experiența este interesantă pentru că lucrăm în diferite setup-uri. De exemplu, avem colegii din Camerun care s-au angajat printr-o agenție de recrutare care îi aduce aici în Moldova și facem o formă de leasing de personal. Adică avem contract cu această agenție și respectiv ei sunt plătiți prin compania data. Pe când ați văzut, avem studenți de la medicină care până la amiază, cei din India, care până la amiază merg la facultate, după amiază vin și ne ajută pe noi la prăjit plăcinte.

Clar este interesant pentru noi, mai ales acolo unde vorbindu-se franceză ne și înțelegem un pic. Cel mai interesant este pentru ei, că ați văzut ce zic și ei, că îi motivează faptul să vin într-o țară nouă, să învețe o limbă nouă. Și cam la șase luni de aflare aici, încep să înțeleagă, cum ziceau, câte un pic și înțeleg. Adică atât colegii din India care sunt de șase ani aici, înțeleg binișor, cât și ceilalți, deja facem așa un fel de schimb de experiențe culturale.

Este cu atât mai exotică sau atractivă munca, credem, pentru că, acum gândiți-vă ce fel de combinație avem, când plăcintele tradiționale moldovenești, la tigaie în cazul dat, sunt făcute de niște mâini din Camerun, prăjite de niște mâini din India și pleacă spre niște consumatori din Franța sau Irlanda. Eu cred zic că e un mix frumos, care adaugă culoare și frumusețe produselor noastre”, spune antreprenorul Victor Nistorică.

Lucrătorii locali au legat relații de prietenie cu cei de peste hotare, devenind foarte apropiați chiar și în afara lucrului.

„Poate a fost un pic de mirare să zic la început, nicidecum rezistență, pentru că ei înțeleg că avem nevoie să producem și cei ce sunt ne ajută să răspundem cererii. Și acum văd înțelegere, văd discuții frumoase, văd schimburi de tradiții, cum se fac plăcintele. Am văzut și mici petreceri la care au participat împreună. De asta, chiar familia noastră se extinde și devine foarte diversă și interesantă”.

Proprietarul brutăriei e decis să continue acest proces de recrutare a forței de muncă de peste hotare, chiar dacă procesul nu este unul ușor. 

„Noi dacă vrem să ne dezvoltăm țara și să creștem economia, singura soluție pe care o văd exact este importul calificat de forță de muncă. La momentul dat procesul nu este ușor. Este ușor pentru forța de muncă din uniunea europeană, dar nu este ceea ce se pretează pentru profilul nostru. Și atunci gândiți-vă, ca să aducem pe contul nostru, atunci o persoană care ar veni din India, Nepal, Bangladesh, trebuie în primul rând să-și obțină o viză pentru a veni în Moldova. 

După care, venind în Moldova, să-și facă un cazier judiciar, după care să aplice pentru statutul de migrant. Să i se elibereze această carte de sejur, carte de ședere, de reședință pe care noi o plătim. Și după care să-i semnăm un contract de muncă. Deci toate astea adunate, costul ar fi de numai puțin de 10.000 lei de persoană. Și asta încă, este un risc al nostru, al angajatorului, pe care noi ni-l asumăm, dar nu întotdeauna avem rezultatul garantat că această persoană va sta minim un an, sau va performa minim un an. Este clar, noi pledăm ca aceste proceduri să fie mult mai simplificate dacă vrem să satisfacem această nevoie de resursă umană care se prezintă cam în toate industriile”.

Un reportaj de Constantin Niculae
Imagine de Vlad Glinjan
Montaj de Constantin Niculae