Nu toți însă reușesc să strângă bani pentru a ridica o biserică. Un alt preot, tot din Capitală, încearcă de multă vreme să construiască un lăcaș de cult, în cartierul Petricani, dar fără succes. Proiectul ar urma să prindă viață lângă ruinele și altarul unei alte biserici vechi, care în timp a fost distrusă. Acum, pe o porțiune din locul fostei biserici se înalță o casă particulară. În urmă cu 7 ani, a fost organizată și o strângere de fonduri, prin care grupul de inițiativă și-a propus să colecteze 150 de mii de euro. Dar s-a acumulat doar un procent din toată suma necesară. Cât nu există o lumină în capătul tunelului, slujbele sunt oficiate într-un container de lemn.
„De 20 de ani, fiind pustnic și călugăr, 2 ani de zile am trăit în Caucaz, m-am întors pentru că nu e țara noastră. Ei nu iubesc străinii, chiar dacă mama mea era caucaziană. Venind acasă, locuitorii de aici mi-au zis părinte, vrem să fie biserică, noi aici am avut cândva biserică. Am instalat vagonașul respectiv. Slujim de 20 de ani și ne bucurăm că slujim Domnului”, a spus parohul bisericii „Nașterea Sf. Ioan Botezătorul”, Serafim.
În tot acest timp, parohul și comunitatea au încercat să ridice, pe acest loc, o biserică din piatră. În urmă cu 7 ani, a fost organizată și o strângere de fonduri pe o platformă de caritate, dar s-a acumulat doar un procent din suma necesară.
„Anii trecuți ni s-a dat autorizare de a face un proiect, ni s-au dat toate documentele de primărie, am avut acordul tuturor de la primărie, ni s-a dat și locul, mai aproape de drum. Am făcut un proiect, apoi am primit o scrisoare pe două pagini cu Dezacord, aceștia care îngroapă morții au zis că nouă ne trebuie pământ să îngropăm morții. Eu le zic: lăsați morții, Dumnezeu e viu. Nu se poate pune pricina că nu este loc pentru a îngropa morții, pentru că în istorie se spune că aici era biserică. Casele de acolo sunt construite pe cimitir. Dar mai încolo pământurile sunt ocupate și ni s-a dat dezacord pentru că proiectul nostru nici nu încăpea pe teritoriul respectiv. 6 metri mai încolo, ne-au mutat gardul”.
Pentru construcția unei noi biserici, e nevoie de multe resurse financiare, singura speranță fiind donațiile oamenilor.
„- Mitropolia nu ajută la făcut biserici, se ajută doar pe dânșii. Nu finanțează niciodată, noi ajutăm mitropolia. - Dvs. sunteți preot, cât e de greu să iei acum o biserică de la zero și să intri în construcție? - Trebuie să ai duh, să te ajute Dumnezeu. Eu am zis Doamne ajută, Mitropolitul a zis Doamne ajută, dar niște părinți mai bătrâni au zis că nu e timpul pentru a construi biserici, că și pe cele care sunt le închid”.
În lipsa unei soluții clare, slujbele continuă să fie oficiate în vagonul de tren.
„Noi ne rugăm și așa, oamenii au zis că pe iarbă ne vom așeza și ne vom ruga. Mâine o să vină Hristos și o să zică: măi, oameni buni, cum ați trăit voi în biserică cu femeia, cu copiii? Rușine! În casa Domnului trăiește bărbatul cu femeia. Iată aici este un popor fără cultură, dacă într-un sat nu este biserică, apoi este un sat fără biserică. Trebuie să fie biserică, așa cum este policlinică, sector de poliție, școală. Educă spiritul creștinesc, spiritul omului.
- În documente, o biserică, după ce o construiești, ea cui aparține în acte? - Biserică nu poate aparține unei persoane, este a Mitropoliei. Dar fiecare biserică este organizație juridic aparte. Consiliul parohial, noi facem reparație. Vreau să mă adresez la oamenii din Petricani, dacă se uită la emisiunea respectivă, oameni din Petricani, așa cum este biserica, așa e și cultura voastră. Puteți să vă faceți castele de aur, cu diamante, dar dacă biserica voastră este un vagonaș, așa vă numesc și eu: copiii vagonului”.
Parohul nu este la prima experiență de a reorganiza un lăcaș de cult. În urmă cu mulți ani, a primit invitația de a conduce Mănăstirea Hârbovăț, care era într-o stare deplorabilă, din spusele sale.
„Mă ia Vladîca Vladimir din Japca și zice: eu vreau să-ți dau o mănăstire: Hîrjăuca, Hârbovăț... Am trei mănăstiri, dar care sunt închise. Ai vrea să slujești? Iar eu sunt ca un soldat: fac ce mi se spune. Vin la mitropolie, îmi dă foaia și scrie: stareț al mănăstirii. -Ce era colo: - Totul era demolat, totul dărâmat. Până în 2000, am făcut reparație capitală acolo. - Cum ați reușit? - Cum? Iată toate cruciulițele, bijuteriile, le-am dobândit mergând prin 20 de sate, eu asta nu am zis la nimeni. Poporul nostru nu cunoaște, nici mitropolia”.
Am cerut un comentariu de la Mitropolia Moldovei, despre această situație, dar și cum se implică entitatea în susținerea construcției unor biserici noi. Episcopul de Soroca, Ioan Moșneguțu, ne-a declarat că „dacă actele privind înregistrarea comunității sunt perfectate, atunci Mitropolia Moldovei acordă sprijin în vederea edificării locașului sfânt”. Deși am cerut și alte precizări, răspunsurile nu ne-au fost încă oferite.
Un reportaj de Constantin Niculae și Veronica Gherbovețchii
Imagine și montaj de Vlad Glinjan
