Casele părăsite și porțile încuiate lăsate de moldovenii plecați peste hotare au inspirat o creatoare de modă, care a ales să dedice fenomenului migrației o colecție întreagă de paltoane. Laurenția Ceban spune că a impregnat pe stofă dorul de casă ca să atragă atenția asupra depopulării satelor. Defilarea a trezit emoții controversate.
Așa arată prezentarea unei teze de licență la Facultatea de Modă și Design Vestimentar de la Academia de Arte. Laurenția Ceban spune că fiind în satul de baștină, la Cobîlea, raionul Șoldănești, a observat că străzile sunt aproape pustii. Oamenii pleacă să-și caute rost în viață, lăsând de izbeliște gospodării autentice, care degradează în timp.
„Este o temă aparte, este ceva care mă reprezintă, o bucățică din mine. Totul a pornit de la ultim vară petrecută la țară, când după trei luni petrecute acolo, mi-am dat seama că nu m-am întâlnit absolut cu nimeni, nu am văzut niciun om, străzile erau pustii, iar casele părăsite. De aici mi-a apărut și inspirația, să dezvolt această temă, acest subiect și să creez o astfel de colecție”.
Defilarea de astăzi a fost rezultatul a patru ani de muncă, iar pe final a decis și titlul tezei de licență - colecția „Umbrele Casei”.
„Am colectat personal fiecare imagine care este aici brodată, toate sunt colectate de mine, am folosit tehnici tradiționale care sunt transmise de buneii noștri pentru că bunica mea se ocupa cu asta. Am încercat asta să transpun pe vestimente, anume în aceste tehnici, broderia manuală și tehnica împâslirea cu acul. Este o durere, o lăcată încuiată, nimeni nu mai bate la acea poarta ca să intre în curte”.
Cei care i-au fost alături și au susținut-o necondiționat au fost părinții, care astăzi au dat tonul aplauzelor, fiind mândri de reușitele fetei.
„De acolo de unde s-a născut de acolo a și pornit inspirația de a face asemenea lucruri vechi pentru a nu se uita niciodată, pe viitor poate va motiva mai multă lume să se întoarcă în sate, la baștina lor. Sunt foarte mândru de ea”.
„Sunt emoții pozitive, a muncit un an de zile”.
Cei adunați să admire creației tinerei creatoare de modă spun că această colecție le-a trezit emoții controversate.
„Sunt emoții și de tristețe, deoarece chiar este o problemă mare și actuală pentru noi. Studenta a studiat căsuțele părăsite de prin sat, cu garduri pe care le-a brodat”.
„La aceste colecții s-a lucrat și zi și noapte. Însuși procesul de pregătire este de lungă durată și complex, problemele sunt foarte adânci, foarte sufletiste, foarte actuale pentru societatea noastră”.
Deși suntem departe de Milano sau Paris, Laurenția Ceban crede că moda poate fi creată și la Chișinău. Tănăra vrea să rămână acasă și să plece în afară doar pentru prezentări de modă.