Un avion rusesc, plin cu pasageri, a luat foc la aterizarea pe aeroportul din Antalya. Autoritățile din Turcia au anunțat că toți pasagerii au fost evacuați cu succes, că nu există victime și că focul a fost stins. Anunțul a fost făcut de către Ministerul turc al Transporturilor, scrie hotnews.ro.
Toți cei 89 de pasageri și șase membri ai echipajului au fost evacuați în siguranță din avionul de pasageri Suhoi Superjet 100 care venise din stațiunea rusă Soci, de la Marea Neagră, a precizat Ministerul.
Un clip distribuit pe rețelele sociale de site-ul de știri Airport Haber a arătat unitățile de urgență răspunzând la locul incendiului, cu flăcări și fum ieșind din motorul aeronavei.
Potrivit agenției rusești de presă Tass, avionul aparținea companiei rusești Azimuth Airlines. Azimuth Airlines a declarat că aterizarea defectuoasă a fost cauzată de vântul puternic.
Autoritatea Federală de Aviație a Rusiei, Rosaviatsiya, a declarat la rândul ei că investighează incidentul.
Site-ul de urmărire a zborurilor FlightRadar24 a precizat de asemenea că aeronava avea o vechime de șapte ani.


























































