Produsele din Republica Moldova care vor fi exportate în Statele Unite vor fi taxate cu 31% la intrarea pe piața americană. Măsura face parte din lista tarifelor comerciale anunțate recent de președintele SUA, Donald Trump. În context, SUA impun tarife de 20% pentru țările din Uniunea Europeană, în timp ce mărfurile americane sunt taxate cu 39% pe piața UE.

Taxa de 31% este, de fapt, la jumătate față de cea aplicată de Republica Moldova pentru produsele americane - 61%, în prezent. Totuși, noile condiții ar putea afecta exportatorii moldoveni care încearcă să ajungă pe piața SUA.
În cadrul unei conferințe de presă, premierul Dorin Recean a declarat că aproximativ 2,5% din comerțul extern al Moldovei este afectat de această decizie. El a dat asigurări că Executivul va susține producătorii locali afectați:
„Noi înțelegem preocuparea producătorilor noștri care au muncit, de altfel constant, ca să aibă acces la piața americană și Guvernul va interveni să ajute acei antreprenori ca să-și mențină competitivitatea”.
Dorin Recean a subliniat că relațiile cu SUA rămân o prioritate:
„Republica Moldova rămâne angajată ferm într-un parteneriat strategic cu Statele Unite. Este un parteneriat de peste 30 de ani și avem ferma convingere că vom putea să continuăm să ne aliniem obiectivele”.
Totodată, el a încurajat consumul de produse locale și a reamintit că majoritatea exporturilor moldovenești merg spre alte piețe:
„Trei din patru produse exportate din țara noastră merg în Uniunea Europeană, Marea Britanie și țări ca Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția. Vreau să fac un apel la toți cetățenii să consumăm produse locale”.
În 2024, Statele Unite ale Americii au fost al 12-lea partener comercial al Republicii Moldova, cu o pondere de 1,79% din comerțul total al țării. Moldova a exportat în SUA 2,5% din totalul său de exporturi și a importat din SUA 1,5% din totalul importurilor.
Valoarea totală a schimburilor comerciale dintre cele două țări a fost de 225,5 milioane de dolari SUA, în creștere cu 22,1% față de 2023. Această creștere se datorează majorării exporturilor moldovenești cu 46,4% și a importurilor din SUA cu 10%. Balanța comercială a fost negativă pentru Moldova, cu un deficit de 45 milioane de dolari în favoarea SUA.
Peste 62% din produsele pe care Republica Moldova le exportă în SUA sunt constituite din vermuturi, alte vinuri obținute din struguri proaspeți, precum și sucuri din fructe sau din nuci. Restul exporturilor cuprind o gamă variată de produse, printre care se numără articole pentru transport sau ambalare, alcool etilic nedenaturat, alcooli ciclici și derivații acestora, alte vinuri din struguri proaspeți, îmbrăcăminte confecționată, toroane, cabluri, benzi împletite, precum și produse de brutărie, patiserie și biscuiți.
Pe de altă parte, Republica Moldova importă din SUA în special autoturisme și alte autovehicule, medicamente, instrumente și aparate utilizate în medicină, chirurgie și stomatologie, articole și dispozitive ortopedice, aparate cu raze X, mașini automate de prelucrare a datelor, dar și semințe de floarea-soarelui.
TV8.md amintește că după săptămâni de așteptare, președintele american Donald Trump a anunțat miercuri, într-un discurs susținut la Casa Albă, introducerea unor noi tarife vamale radicale pentru o gamă largă de produse și țări. Măsura, descrisă de Trump drept „o declarație de independență economică”, vizează atât rivali economici, cât și aliați tradiționali ai SUA.
Țările europene, inclusiv cele 27 membre ale Uniunii Europene, au fost vizate în declarația lui Trump, care a anunțat impunerea unei taxe de 20% pentru produsele provenite din UE. Această decizie ar putea declanșa un război comercial la nivel global, care riscă să ducă la scumpiri și să încetinească economia, atât în America, cât și în restul lumii, au reacționat lideri internaționali.