„Tranzacțiile au implicat companii înregistrate în jurisdicții obscure și agenți economici din Federația Rusă. Scopul proiectului de lege este de a crea instrumente legale atât pentru protejarea sistemului financiar bancar autohton de abuzuri, cât și a impune restricții contra persoanelor care comit acte de corupție și violare a drepturilor omului” a declarat Deliu.
Astfel, Deliu anunță că s-au făcut modificări la două legi – cea privind regimul străinilor în Republica Moldova și legea cu privire la prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului. În context, deputatul își exprimă speranța că proiectul de lege va fi susținut de toate fracțiunile parlamentare.
„Sperăm că în Republica Moldova nu va exista nicio fracțiune parlamentară care s-ar opune direct măsurilor de prevenire a corupției și tragerii la răspundere a persoanelor implicate în aceste acte de corupție și spălare de bani ori încălcări sistematice ale drepturilor omului”, a mai declarat deputatul.
Legea Magnițki are la bază unul dintre cele mai răsunătoare cazuri de corupție care a avut loc în 2007, în Rusia, când un grup de persoane din organele de forță și fiscale au folosit acte false și au extras din buget peste 230 de milioane de dolari. Cazul a fost făcut public de juristul rus, Serghei Magnitsky, care ulterior a fost torturat și omorât în închisoare.