Președintele Partidului Popular European (PPE), Joseph Daul, va veni pe 5 septembrie în Republica Moldova la invitația premierului Maia Sandu, cu scopul de sprijini democrația la noi în țară.
„Președintele Partidului Popular European se va afla într-o vizită oficială în țara noastră în perioada 5 și 6 septembrie curent. El va avea o întrevedere cu reprezentanți ai Blocului ACUM și ai Partidului Liberal Democrat (PLDM). De asemenea, Joseph Daul, se va vedea cu reprezentanții societății civile și cu mai mulți tineri de la noi din țară”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Guvernului, Cristina Bujor, pentru TV8.md.
Menționăm că pe 5 septembrie la ora 10:00, premierul Maia Sandu îl va întâmpina pe oficialul Joseph Daul la Casa Guvernului. După întrevedere, la ora 10:45 oficialii vor susține o conferință de presă, de asemenea la Casa Guvernului.
Joseph Daul este președintele celei mai mari formațiuni din Parlamentul European.