După ce a fost amânat de patru ori, la Curtea de Apel Chișinău urmează să fie examinat azi recursul avocaților lui Vlad Plahotniuc privind arestul fostului lider al democraților în dosarul în care e acuzat de escrocherie, spălare de bani, organizarea și conducerea unui grupul criminal. Programată pentru ora 15:00, ședința de judecată nu a început, încă, deoarece Ion Bulhac, președintele completului de judecători a fost depistat cu coronavirus și luat de urgență la spital. Completul de judecători a fost schimbat în doar câteva minute, spune avocatul Lucian Rogac, care a cerut recuzarea acestuia.
„Am fost anunțați că s-a schimbat completul de judecători. Cu toate că regulamentul Curții de Apel spune că în cazul în care judecătorul e bolnav mai mult de 3 săptămâni, dosarul se redistribuie, astăzi, cu o rapiditate de 15 minute, dosarul a fost luat din gestiunea domnului Bulhac și redistribuit lui Sergiu Furdui”, a declarat pentru tv8.md Rogac.
În opinia avocatului, examinara recursului e inoportună în aceste condiții, când toții magistrații Curții Constituționale au intrat în contact cu Ion Bulhac.
„Eu am spus că până nu sunt testați toți și nu intră în izolare, consider inoportună examinarea, or toate regulamentele indică clar că primele din prima linie cu care a fost în contact bolnavul, se izolează și se testează”, a specificat Lucian Rogac.
Pentru că procurorul ar fi insistat ca ședința de judecată să aibă totuși loc, avocatul lui Plahotniuc a cerut recuzarea completului de magistrați.
„Este încălcat regulamentul Curții de Apel. Acum urmează să se formeze completul care să se pronunțe asupra recuzării.
Avocatul Lucian Rogac a solicitat și un echipaj de la poliție, care să „constate că judecătorii nu sunt izolați deși au intrat în contact cu o persoană cu Covid”, ne-a spus Rogac.
La solicitarea procurorului general, la sfârșitul lunii mai, Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana a emis un mandat de arestare pentru 30 de zile pe numele lui Vlad Plahotniuc, în lipsa acestuia. Decizia a fost atacată de avocații acestuia.
Demersul de arestare a acestuia a urmat după învinuirea înaintateă de către PCCOCS, la data de 18 mai 2020. Anterior, procurorul Ion Caracuian a declarat că „a dispus punerea sub învinuire a persoanei pe episodul la care procurorul general s-a referit în briefing pe trei capete de acuzare: escrocherie, spălare de bani și organizarea și conducerea grupului criminal. Am citat persoana la domiciliu, dar pentru că nu s-a prezentat, fiind plecată peste hotare, pentru a asigura prezența acestuia în fața organului de urmărire penală, am înaintat demersul în instanța de judecată pentru aplicarea măsurii de arest”.
Șeful Procuraturii Generale, Alexandru Stoianoglo, a anunțat într-un briefing de presă că Vlad Plahotniuc este unul dintre principalii beneficiari ai furtului miliardului. Potrivit șefului PG, au fost colectate incontestabile, care demonstrează că anume fostul lider democrat ar fi beneficiarul banilor obținuți sub formă de credit de la BEM.