Patru persoane au ajuns la Spitalul de Urgență în urma incidentului de pe strada Toma Ciorbă din Capitală. Informația a fost oferită pentru TV8 de către vicedirectorul institutul medical Igor Curov.
Din numărul celor patru, două persoane se află în stare medie, iar alte două în stare gravă. Cei doi pacienți care se află în stare gravă s-au ales cu traume cranio-cerebrale.
Știrea inițială: Trei oameni au ajuns la spital după ce peste ei s-a prăbușit o macara. Incidentul s-a produs în jurul orei 10:40, pe strada Toma Ciorbă din capitală.
Este vorba despre trei muncitori care lucrau pe un șantier din zonă.
Informația a fost confirmată pentru TV8 de către ofițera de presă a Poliției capitalei, Svetlana Scripnic.
Deocamdată nu se cunosc mai multe detalii.
La fața locului au intervenit polițiștii, iar circumstanțele urmează să fie stabilite.