Datoria Republicii Moldova față de Gazprom a fost majorată artificial. Și nici măcar autoritățile de la Chișinău nu știu care este, de fapt, datoria reală. Sunt concluziile experților WatchDog care au prezentat astăzi un studiu privind datoria la gaz, precizând că Republica Moldova trebuie să acționeze Gazprom într-un arbitraj, dar la nivel internațional.
În context, expertul economic Sergiu Tofilat a explicat că „avem protocolul Comisiei mixte moldo-ruse din septembrie 2019 și se menționează că datoria comună, a malului drept și a malului stâng, în august 2019, este de 6,1 miliarde dolari. În raportul Gazprom-ului din 30 septembrie, adică două luni mai târziu, datoria este deja de 6,5 miliarde de dolari. Vedem o diferență de minim de 360 de milioane de dolari, în doar două luni. Ținând cont de volumul consumului de gaze a Moldovei este imposibil ca în două luni ca datoria să crească cu 360 de milioane de dolari. Prima concluzie este că nici autoritățile nu cunosc care este de fapt datoria Republicii Moldova. Noi putem să o deducem din două componente. Prima este datoria direct față de Gazprom, 6,7 miliarde de dolari deja. Asta o găsim în rapoartele financiare și mai este o datorie de 1,2 miliarde dolari către o companie fiică a Gazprom-ului. Total vorbim de o datorie de 7,9 miliarde dolari care crește în fiecare oră”.
Conform studiului, acumularea datoriei la gaz este nefondată, având mai multe cauze: „Încălcările admise de guvernările din Republica Moldova la etapa fondării „Gazsnabtranzit” şi „Moldovagaz”, au prejudiciat Moldova cu peste 449 milioane de dolari. Achitarea de „Gazprom” a datoriilor regiunii transnistrene din contul cambiilor emise de Guvernul RM şi repartizarea abuzivă a veniturilor din tranzitul gazului au prejudiciat consumatorii din Moldova cu peste 503 milioane de dolari”.
„Potrivit estimărilor noastre, datoria malului drept a fost majorată artificial cu minim 952 de milioane de dolari, prin diferite acțiuni ilegale, iar suma nici nu este completă. Cifrele din protocolul Comisiei mixte nu corespund realității”, a mai precizat Sergiu Tofilat.
Totodată, Sergiu Tofilat a menționat că „livrarea gazelor de către Gazprom în stânga Nistrului nu este altceva decât finanțarea separatismului în țara noastră. Gazprom nu urmărește scopuri comerciale când livrează gaz în regiunea transnistreană. De fapt agenda Gazprom-ului privind livrarea gazului în regiunea transnistreană este una politică și poate să se exprime prin fraza: consolidarea influenței ruse în Moldova, prin finanțarea separatismului, coruperea guvernării din Moldova și menținerea rolului de mediator al Rusiei în conflictul transnistreană”.
În studiu, experții WachDog au formulat și câteva recomandări, printre care efectuarea efectuarea unui audit al activității economice a SA „Moldovagaz”, separarea datoriei la gaz între malul stâng şi malul drept.
„Nicio guvernare, indiferent de culoarea politică, nu are dreptul să achite aceste datorii de 443 de milioane de dolari, atâta timp cât nu va fi un audit și se va stabili în mod corect datoriile”, a punctat Tudor Șoitu, expert în energetică.
Vedeți mai jos studiul WatchDog: