Anul acesta, pe 30 octombrie, se împlinesc 28 de ani de la dispariția tragică a artiștilor Doina şi Ion Aldea Teodorovici. Soții Aldea Teodorovici au decedat în urma unui tragic accident rutier în noaptea de 29 spre 30 octombrie 1992. Mașina în care se deplasau Ion și Doina spre Chișinău a intrat într-un copac în apropierea localității Coșereni, la 49 de kilometri de București, România. Doina era însărcinată și aștepta o fetiță, scrie istoria.md.
Accidentul a avut loc la ora 2:15 cu o mașină de marca Opel, condus de cetățeanul ucrainean Alexandr Chakaunov. Atât șoferul, cât și cel de-al patrulea pasager, care se afla în față, au scăpat cu viață. Potrivit presei românești, din mașină au fost extrase cu mare greutate trei corpuri însângerate.
Două automobile i-au transportat pe Vasilii Koudalb și Alexandr Chakaunov la Spitalul din Urziceni. La 2:30 o autosanitară a preluat-o pe Doina Aldea Teodorovici, aflată în comă. Salvarea s-a îndreptat cu toată viteza spre București.
Pe drum, Doina și-a recăpătat un moment cunoștința. A strigat de câteva ori „Au, mă doare tot corpul”. Apoi a tăcut pentru totdeauna. Sufletul părăsise trupul îndurerat. Corpul neînsuflețit a lui Ion Aldea Teodorovici a fost recuperat cu mare greutate. A fost nevoie ca poliția să taie cu flacăra autogenă automobilul distrus. Abia la ora 7:00 trupul lui Ion Aldea Teodorovici a fost despărțit de fierul care îl ținea prizonier.
Moartea celor doi a fost percepută la data respectivă ca o tragedie națională. Cu toate acestea autoritățile nu au investigat cazul, catalogându-l drept un nefericit accident, în ciuda faptului că cele mai multe indicii duceau către crimă.
Înmormântarea lui Ion și Doina Aldea Teodorovici a avut loc la 3 noiembrie 1992 la Cimitirul Central Ortodox din mun. Chișinău. O asemenea mulțime n-a mai fost adunată de la proclamarea independenței.
Ziarul „Moldova Suverană”, 5 noiembrie 1992: „Marți, 3 noiembrie, întreaga Republică Moldova și-a luat rămas bun de la Doina și Ion Aldea Teodorovici care, în scurta lor viață pământească, au devenit un simbol al cântecului de libertate și a celor mai sacre aspirații ale românilor din stânga Prutului. La ora 10:30, spre Opera Națională din Chișinău, în a cărei incintă au fost așezate sicriele, se revarsă mulțime de lume pentru ultima întâlnire cu renumiții și îndrăgiții artiști. La 12:30 sicriele sunt scoase și purtate prin marea de oameni. Înregistrarea pe banda magnetică, răsună vocea Doinei și a lui Ion Aldea Teodorovici. În nenumărate acorduri ale cântecului „Suveranitate”, interpretat de ei acum doi ani. Cei doi neîntrecuți cântăreți, Doina și Ion, nedespărțiți în moarte ca și în viață, au rămas să-și doarmă somnul de veci alături, lângă biserica vechiului cimitir al Chișinăului.”
Eugenia Marin, mama Doinei Aldea Teodorovici: „Doina şi Ion, devenite legendare, s-au topit în suferințele acestui pământ, iar noi, la rândul nostru, ne vedem și mai clar propria ființă rănită în oglinda neasemuitului lor har. Artistul nu poate inventa bucuriile, nici durerile poporului său. Asta au înțeles-o Doina și Ion. Ei n-au inventat nimic, ei, pur și simplu, au ars în cântecul lor.”
Grigore Vieru, poet: „Trista conjugare a verbelor la trecut, personal, mă macină, mai ales atunci când scriu și vorbesc despre cei doi mari dispăruți. De fiecare dată, am avut emoții, de fiecare dată am trăit amintirea despre pierderea lor. Când mă gândesc la Doina și Ion tresar de parcă cineva îmi pune în mâini tricolorul și mă îndeamnă să iubesc și să simt românește. Pentru ei laurii au însemnat comorile de vis ale acestui neam, succesele lor erau egale cu izbânzile unui popor dornic de libertate”.
