Membrii Comisiei Unificate de Control (CUC) s-au întrunit joi, 5 noiembrie, în orașul Bender, însă după dezbateri îndelungate au amânat din nou ședința, întrucât nu au reușit să aprobe ordinea de zi.
Delegația Tiraspolului nu a încetat să blocheze includerea pe agenda Comisiei a problemelor stringente din Zona de Securitate – prezența posturilor ilegale „grănicerești” și a reprezentanților înarmați ai altor structuri ce nu fac parte din Forțele Mixte de Pacificare, împiedicarea liberei circulații și sechestrarea cetățenilor.
Delegația Republicii Moldova a continuat să ceară eliberarea tuturor cetățenilor răpiți în Zona de Securitate și anularea oricăror restricții de circulație în privința acestora. În mod special, s-a accentuat că mama unuia dintre cetățenii răpiți în raionul Camenca și deținut ilegal de structurile de forță ale Tiraspolului s-a adresat Comandamentului Militar Întrunit pentru a stabili locul aflării fiului său. Prin urmare, Comisia este obligată să examineze orice încălcare a regimului Zonei de Securitate determinat prin Acordul din 1992. Or, intrarea în această zonă a reprezentanților înarmați ai „mgb” și ulterioarele acțiuni ilegale ale lor sunt o încălcare obraznică anume a acestui Acord și denotă sfidarea actelor de bază ale operațiunii de pacificare.
În opinia delegației Republicii Moldova, incapacitatea Comisiei de a ține sub control situația în Zona de Securitate este capabilă să compromită mecanismele existente de pacificare.
În cadrul discuțiilor pe marginea proiectului ordinii de zi, delegația Republicii Moldova a respins insinuările părții transnistrene și a menționat că în ziua desfășurării primului tur al alegerilor prezidențiale organele de drept au făcut față sarcinii de asigurare a ordinii publice în localitățile situate în Zona de Securitate.
În contextul turului doi care va fi organizat la 15 noiembrie delegația Republicii Moldova a intervenit cu un apel către membrii Comisiei Unificate de Control, reprezentanții Ucrainei și Misiunii OSCE în Comisie, Comandamentul Militar Întrunit pentru a contribui, în ziua votării, la asigurarea ordinii publice, liberei circulații, dar și accesului funcționarilor electorali care vor merge cu urna mobilă spre cele două centre de plasament pentru persoane vârstnice și cu dizabilități din satul Cocieri și, respectiv, spre două instituții din subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor, dislocate în Bender.