Alegerea politicianului democrat Joe Biden în funcţia de preşedinte al Statelor Unite marchează revenirea la obiceiuri şi tradiţii bine stabilite, chiar şi în ceea ce priveşte animalele domestice, informează AFP, scrie agerpres.ro.
Donald Trump a realizat o ruptură din acest punct de vedere, întrucât nu a avut niciodată un câine la Casa Albă pe durata mandatului său, spre deosebire de toţi predecesorii lui din ultimele decenii.
Succesorul lui democrat se va muta la Casa Albă alături de doi câini din rasa ciobănesc-german: Champ, care trăieşte alături de familia Biden din 2008, şi Major, adoptat în 2018 dintr-un adăpost pentru animale.
Major va fi, totodată, primul câine dresat pentru operaţiuni de salvare care va locui în reşedinţa oficială a preşedinţilor americani, situată la adresa Pennsylvania Avenue Nr. 1600.
De-a lungul anilor, americanii au fost foarte ataşaţi de reprezentanţii “celui mai bun prieten al omului” care au trăit la Casa Albă şi nu este deloc exclus ca acest duo canin să îi fi adus câteva voturi lui Joe Biden, fostul vicepreşedinte din timpul mandatelor prezidenţiale ale lui Barack Obama.
În timpul campaniei sale electorale, Joe Biden, care are reputaţia unei persoane calde şi empatice, nu a ezitat să se folosească de strategia afectivităţii.
El a publicat pe Instagram fotografii cu câinii lui care purtau accesorii vestimentare în culorile echipei sale de campanie şi a însoţit acele imagini cu textul următor: “Poate că sunt puţin părtinitor, dar cred că Champ şi Major ar fi nişte super Primi-Câini la Casa Albă!”.
La polul opus, lipsa de interes manifestată de Donald Trump faţă de câini a fost speculată cu regularitate de criticii lui, care au creat tricouri cu mesajul “Nici măcar nu are un câine”, considerat o dovadă absolută, potrivit părerii lor, a lipsei de empatie a preşedintelui republican.