Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1028: Țintele lui Putin, generali uciși și furie în Rusia! Trump: „Trebuie să oprim asta. Este un măcel”

/VIDEO/ Un tânâr fotbalist din Moldova joacă pentru un club din Italia, dar nu uită de Patrie. „Aș dori să joc pentru naționala Moldovei”

missing
08 noiembrie 2020, ora 07:47

Din ce în ce mai mulți tineri jucători de fotbal din Republica Moldova se fac văzuți în străinătate. Cei mai mulți evoluează la cluburi din Italia, iar una dintre tinerele noastre speranțe este Vlad Blănuță. Jucătorul are doar 18 ani și evoluează la echipa de tineret a celor de la Pescara. Timp de un an tânărul areușit să se facă remarcat și să devină unul dintre liderii echipei sale. Cum se simte acolo și ce planuri are, aflați din reportajul ce urmează.

În iulie 2019, Vlad și-a făcut valiza și a plecat spre o nouă destinație-  Italia. Acolo, îl așteptau cu brațele deschise cei de la Pescara.

VLAD BLĂNUȚĂ, JUCĂTOR PESCARA U19: „Mă simt foarte bine, chiar foarte bine. Îmi place la colegiu, îmi place și să joc la echipă. M-am infiltrat foarte bine aici, destul de repede, aș spune”.

Vlad Blănuță evoluează la echipa U19 a Pescarei. În ultimii ani, cei de la Pescara, supranumiți „delfinii”, au crescut mulți jucători importanți: Ciro Immobile, Lorenzo Insigne sau Marco Verratti.

VLAD BLĂNUȚĂ, JUCĂTOR PESCARA U19: „Au scos mulți jucători foarte buni, care evoluează la un nivel foarte înalt, deci, o vad ca pe o oportunitate pentru mine, pentru viitorul meu, cel puțin”.

Efortul și ambiția tânărului demonstrează că-și merită din plin locul în echipa Italiei.

Însă, Vlad nu are de gând să se oprească aici. În cel mult un an și jumătate, acesta planifică să-și facă debutul pentru echipa mare.

VLAD BLĂNUȚĂ, JUCĂTOR PESCARA U19: „Mi-am propus într-un an, un an jumătate maxim, să ajung și eu acolo. Poate și mai repede”.

Chiar dacă acum se află undeva pe litoralul Mării Adriatice, Vlad este cu sufletul în Republica Moldova și visează că într-o zi, va îmbrăca tricoul echipei naționale.

VLAD BLĂNUȚĂ, JUCĂTOR PESCARA U19: „Desigur că aș dori să joc pentru naționala Moldovei, fiindcă aici, în Moldova, m-am născut și am trăit o parte a vieții. Și deja am jucat câteva meciuri la naționalele de juniori. Mi-a plăcut și vreau să ajut echipa națională, mai ales pe cea mare. Pentru a aduce câteva victorii, poate și ceva speranțe că naționala Moldovei chiar poate câștiga ceva”.

Vlad Blănuță, în vârstă de 18 ani,  este un atacant central. În sezonul curent, echipa Pescara Primavera, se află pe locul doi, în liga în care joacă.

”PESCARUL” GOLGHETER
Vlad Blănuță evoluează la Pescara și este una dintre speranțele fotbalului moldovenesc

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktok

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.