Secția de votare de la Tel Aviv va avea nou adresă, informează Ambasada Republicii Moldova în Israel.
Astfel, noua locație a secției de votare nr.1/358 din Tel Aviv este sediul Beit Hasofer – Casa ziariștilor), str. Eliezer Kaplan 6.
Cea de-a doua secție de votare nr.1/359 va fi deschisă în orașul Așdod, clădirea Beit Eitan, str. Kakal 90.
Precizăm că moldovenii stabiliți în străinătate pot vota în baza unuia dintre următoarelor acte de identitate:
– Pașaportul cetățeanului Republicii Moldova, inclusiv cu termen de valabilitate expirat;
– Buletinul de identitate cu fișa de însoțire, doar în curs de valabilitate;
– Livretul de marinar.
Potrivit reprezentanților Ambasadei Republicii Moldova în Israel, accesul în secția de votare se va permite doar după termometrie și cu purtarea obligatorie a măștii de protecție, astfel încât să acopere gura și nasul, precum și mănuși de unică folosință.
„Respectarea distanței fizice de 1,5 m în perimetrul secției de votare și în incinta acesteia. Se recomandă folosirea pixurilor personale de către alegător în vederea aplicării semnăturii în lista electorală”, se arată într-un comunicat.
Secțiile de votare vor fi deschise în intervalul orelor 7:00 – 21:00, ora locală.