Rusia urmărește îndeaproape cursul campaniei electorale prezidențiale din Republica Moldova, iar observatorii ruși participă la misiuni internaționale de monitorizare prin intermediul misiunilor CSI și OSCE. Despre aceasta a declarat Ministerul Afacerilor Externe rus într-un comunicat de presă.
„Sperăm că alegătorilor moldoveni li se vor oferi toate condițiile pentru exprimarea corectă, liberă, transparentă și democratică a voinței lor, în deplină conformitate cu legislația electorală moldovenească și cu actele internaționale la care Republica Moldova este parte. Este important să se evite repetarea situațiilor care au avut loc în timpul primului tur al alegerilor, după cum au raportat observatorii internaționali și mass-media. Printre acestea se numără transportul în masă al alegătorilor către secțiile din Europa de Vest și Statele Unite, pe fondul blocării cetățenilor moldoveni care trăiesc în Transnistria. Astfel de tehnologii politice brute nu ajută la dezvăluirea adevăratei imagini a voinței cetățenilor Republicii Moldova”, se arată în comunicat.
De asemenea, MAE rus precizează că se așteaptă ca candidații la președinție vor accepta rezultatele votului popular cu onoare și demnitate, oricare ar fi acestea și se vor abține de la posibila organizare a acțiunilor violente ilegale care vizează revizuirea rezultatelor alegerilor.
„Rusia este deschisă cooperării constructive, reciproc avantajoase și responsabile cu orice candidat pe care cetățenii moldoveni îl aleg la președinție în cursul alegerilor democratice libere din 15 noiembrie anul curent”, se mai menționează în comunicat.
Precizăm că, pe 15 noiembrie în Republica Moldova va avea loc turul 2 al alegerilor prezidențiale. În al doilea tur de scrutin se vor duela candidații care au obținut cele mai multe voturi pe 1 noiembrie, mai exact:
– Sandu Maia, desemnată de Partidul Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate”;
– Dodon Igor, candidat independent, susținut de PSRM.