Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1005: Drone nord-coreene „Made in USA” și amenințările lui Lukașenko. Putin anulează datoriile soldaților

Promo-LEX spune că la ultima dezbatere electorală Teleradio-Moldova a încălcat prevederile Acordului

missing
13 noiembrie 2020, ora 15:32

Cu regret am constatat că în ultima dezbatere electorală de la Compania Teleradio-Moldova, au fost încălcate prevederile Acordului de Parteneriat cu Asociația Promo-LEX. Despre aceasta au declarat reprezentanții Asociației în cadrul unui comunicat de presă.

Potrivit celor de la Promo-LEX, pentru prima dată, reprezentanții Asociației nu au fost informați de către persoanele responsabile de organizarea dezbaterilor despre modificarea unilaterală a scenariului convenit, de comun acord, pentru organizarea dezbaterilor la Compania Teleradio-Moldova, fiind astfel încălcate prevederile și principiile Acordului de Parteneriat.

„Contrar Scenariului inițial al dezbaterilor, Declarației și scrisorii de informare a candidaților din data de 12.11.2020, a fost permisă prezența la dezbatere a susținătorilor candidaților, deși se agreaseră că din motive de securitate a sănătății publice, se va renunța la prezența spectatorilor în sală”, se menționează în comunicat.

„Conform Politicii editoriale a Companiei Teleradio-Moldova, în cazul lipsei unui candidat, timpul rezervat nu se recuperează. Astfel, deși timpul acordat pentru dezbateri era de o oră pentru ambii candidați, moderatorii au admis utilizarea întregii emisiuni în favoarea unui singur candidat. Or, potrivit anunțului public al Postului Public de Televiziune Moldova 1, se intenționa acordarea a câte 30 de minute pentru fiecare candidat. Însă, în realitate, dezbaterea a durat mai mult de 60 de minute”, explică reprezentanții Promo-LEX.

Mai mult, reprezentanții Promo-LEX menționează că deși s-a specificat că pentru întrebările experților candidații vor avea 12 minute, acest timp a fost extins până la 20 de minute: „Aceste fapte, într-un final, ar putea fi interpretate drept intenție de favorizare a unui concurent electoral, în condițiile în care s-au constatat o serie de acțiuni concertate între un concurent electoral și conducerea Postului Public de Televiziune Moldova 1. Modul în care a fost organizată dezbaterea din seara zilei din 12.11.2020 contravine bunelor practici de organizare a dezbaterilor electorale la un post public de televiziune”.

Amintim că, ieri candidatul independent la alegerile prezidențiale, Igor Dodon, a participat de unul singur la dezbaterile electorale organizate de postul public de televiziune Moldova 1. Maia Sandu, candidata PAS, a nu a venit la dezbateri.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktok

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.