Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1003: Atac mortal, general rănit și risc atomic! Putin amenință 2 țări, iar Zelenski cere ripostă globală

Sesizarea depusă de Maia Sandu la CC, admisă parțial. Guvernul interimar va putea numi persoane în funcții de demnitate publică

missing
04 martie 2021, ora 14:00

Curtea Constituțională a admis parțial sesizarea depusă de către președinta Republicii Moldova, Maia Sandu. În aceste condiții, potrivit deciziei CC, Guvernul interimar va putea numi persoane în funcții de demnitate publică. Decizia Curții Constituțională este irevocabilă. 

„Se admite parțial sesizarea depusă de Maia Sandu. Se declară neconstituționale articolul 15, aliniatul 2, litera e, și aliniatul 3, și articolul 23, aliniatul 6, din Legea cu privire la Guvern nr. 136 din 7 iulie 2017, în partea care interzice Guvernului al cărui mandat a încetat să numească, să propună pentru numire persoane în funcții de demnitate publică altele decât miniștri, or în funcțiile publice. Până la modificarea legii de către Parlament, Guvernul al cărui mandat a încetat va putea numi sau propune pentru numire persoane în funcții de demnitate publică pentru un termen determinat până la o nouă numire a aceleiași persoane sau alteia efectuată de Guvernul cu puteri depline”, a declarat președinta CC, Domnica Manole.

Curtea Constituțională a recunoscut constituționale prevederile prin care Guvernul interimar va putea să demită funcționari publici, „cu excepția cazurilor de imposibilitatea obiectivă a persoanelor de a-și îndeplini atribuțiile”.

Totodată, o parte din sesizarea depusă de șefa statului nu a fost admisă. „Se declară inadmisibilă sesizarea în partea referitoare la controlul constituționalității articolelor 15, aliniat 2, litera d și f, și 23, aliniat 3 și 26 aliniatele 6-9 din legea cu privire la Guvern nr.136 din 7 iulie 2017”, a adăugat Domnica Manole.

Judecătoarea Liuba Șova a avut o opinie separată.

Sesizarea a fost depusă de către șefa statului, Maia Sandu, pe data de 11 februarie curent.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktok

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.