Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1035: Alertă la Kiev, problemă la Cuciurgan și drone-momeală. Prognoză: Când și cum se va sfârși războiul

Noi condamnări în dosarul morții lui Andrei Brăguță. Cei 13 polițiști de la DP Chișinău și-au aflat sentințele

missing
04 iunie 2021, ora 10:11

Noi condamnări în dosarul „Andrei Brăguță”, care în toamna anului 2017 a murit în penitenciar, după ce a fost bătut de colegii din celulă. Magistrații Judecătoriei Buiucani au pronunțat astăzi sentințele în cazul celor 13 polițiști de la DP Chișinău. 

Superiorul polițiștilor de la DP Chișinău, care au tolerat moartea lui Brăguță, Alexandru Cuflic s-a ales cu cea mai mare pedeapsă, de 4 ani de închisoare cu executare.

Alți patru polițiști au primit pedepse a câte trei ani și șase luni de pușcărie, la fel cu executare.

Totodată, opt polițiști au fost condamnați la câte trei ani de închisoare cu suspendare.

Sentințele, care sunt cu drept de atac, au fost pronunțate cu puțin timp în urmă de magistratul Sergiu Stratan de la Judecătoria Chișinău cu sediul Buiucani.

Avocaul familiei lui Andrei Brăguță susține că cel mai probabil va contesta la Apel deciziile de condamnare condiționată. Procurorii nu vor depune recurs în instanța superioară.

Persoanele condamnate urmează să fie întemnițate abia după pronunțarea unei decizii irevocabile.

Anterior, în anul 2019, și alte persoane care figurau în acest dosar și-au aflat pedepsele.

Unul dintre polițiștii învinuiți că nu s-au implicat în bătaie pentru a-i potoli pe deținuți și au permis astfel actul de violență asupra lui Brăguță a scăpat basma curată, fiind achitat de judecători. Un alt polițist a primit cinci ani de închisoare cu suspendare.

Polițistul Igor Orbu a fost condamnat la 4 ani de închisoare, cu privarea de dreptul de a acupa funcții în cadrul Ministerului Afacerilor Interne pe un termen de 7 ani.

Iar trei foști colegi de cameră care l-au bătut crunt pe Brăguță au fost condamnați la câte 5 ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe un termen de probă.

Andrei Braguță a fost reținut de către Poliția de Patrulare, pentru că ar fi condus haotic mașina. Deși părinții tânărului spun că i-au informat pe oamenii legii că acesta se afla la evidența psihiatrului, procurorul a cerut arestarea lui. Demersul a fost acceptat de judecătorul Iurie Obadă. Peste 10 zile de la reținere, Braguță a murit în penitenciar, în urma unei bronhopneumonii bilaterale, purulente. În detenție, acesta a fost bătut crunt de către colegii de celulă, cu acordul tacit al polițiștilor de gardă și a murit în penitenciar.

Ulterior, procurorul care l-a trimis pe Brăguță în închisoare a fost eliberat din funcție de către Colegiul de Disciplină al Procuraturii Generale, iar Consiliul Superior al Magistraturii l-a dat afară din funcție pe judecătorul Iurie Obadă.

 

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktok

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.